Hanul lui Manuc este un important monument istoric si obiectiv turistic, una din acele cladiri ce pot fi luate ca punct de reper in centrul Bucurestiului.In anul 1806, Manuc Mirzaian, ajunge in Capitala Tarii Romanesti si este silit sa se stabileasca aici, din pricina razboiului ruso-turc.
Manuc era de origine armeana si se tragea dintr-o familie de negustori bogati. Moartea tatalui sau, il sileste pe Manuc sa preia afacerile familiei  inca de la o varsta foarte tanara.
Pentru acea epoca, Manuc era o personalitate misterioasa. Se spunea despre el ca ar fi fost francmason si spion al Imperiului Otoman. Manuc refuza sa mai ajute Imperiul si se refugiaza la Bucuresti sub protectia puterilor rusesti.
Simtind nevoia de a-si extinde afacerile si pe teritoriul Tarii Romanesti, Manuc incepe constructia famosului han, pe o suprafata de aproape un hectar, teren ce apartinuse pana atunci Curtii Domnesti. Arhitectura hanului a suferit modificari, dar din descrierile de la inceputul secolului al XIX-lea, hanul detinea printre altele un subsol, 15 pivnite, 23 de pravalii si 107 camere de oaspeti. Constructia hanului avea sa fie terminata in anul 1808.

Dupa terminarea razboiului ruso-turc, Manuc decide sa se mute din Bucuresti si ia totodata hotararea de a vinde hanul. Nu reuseste sa duca la indeplinire aceasta actiune, pentru ca in anul 1817 moare, inainte de a gasi un cumparator. Soarta hanului ramane incerta pana in anul 1827, cand toate averile Tarii Romanesti , inclusiv hanul, sunt luate in arenda de Dimitrie Dedu si Nicolae Alexeiu. Va fi retrocedat mostenitorului sau de drept, lui Murat, fiul lui Manuc, undeva prin anul 1830.

Acesta se va hotari sa vanda hanul in anul 1841, deoarece cutremurul din 1838 a afectat destul de serios structura hanului. Tot in acest timp,  Faiser, arhitectul sef al Bucurestiului de la acea vreme, face presiuni asupra mostenitorului, pentru reconstruirea si repararea hanului, reparatii pe care Murat nu si le poate permite.
Hanul este cumparat de Dimitrie Iconomidis (Economu), apoi dupa moarte sa ,ii este dat in arenda lui Milan Lomovici. Dintre clauzele contractului de arenda, se remarca una :

“Se indatoreazã dumnealui a se purta cu toatã ceruta complezenta, atat catre pasageri, cat si ceilalti chiriasi anuali ai hanului, dand fiecaruia onoarea ce merita, ca prin acest mijloc sa nu se sminteasca reputatia hanului.” (Citat wikipedia)
In 1860, pictorul francez, Auguste Lancelot viziteaza Bucurestiul si ilustreaza hanul in insemnarile lui astfel :
“Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sã nu intre în acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul, vor avea ce sã vadã. S-a pãstrat neatinsã prima sa fizionomie, întunecatã din nenorocire de necurãtenie.
Cele douã rânduri de galerii care leagã între ele patru mari corpuri de case, scara cea mare care serveste cele douã caturi, foarte elegantã, sub un chiosc cu acoperis tuguiat si cu cãpriori ieseti afarã sunt împodobite cu stâlpi si cu balustrade de un gust frumos si cu finete lucrate. Am putea zice cã e un palat de lemn; ar merita sã fie restaurat, ceea ce nu ar costa prea mult, si sã i se dea o destinatie mai bunã.[...] Galeriile în care se deschid odãile servesc de loc de plimbare si de sãli comune. Sub ochii tuturor, fiecare face ca la el acasã.[...]” (citat wikipedia)
In anul 1862, hanul va fi din nou vandut, de data aceasta proprietarul fiind  Lambru Vasilescu. Acesta investeste in reparatia hanului si ii schimba numele in Marele Hotel Dacia.

Hotelul Dacia a gazduit lumea buna a Capitalei pentru diferite evenimente mondene. Incepand cu iarna anului 1878 au inceput sa fie oraganizate spectacole de teatru de catre I. D. Ionescu. In 1879 la Hotelul Dacia a avut loc spectacolul sustinut de iluzionistului american James Lwone care a atras o mare multime. De trei ori pe saptamana aveau loc baluri mascate, si ele de un real succes, datorat în mare parte violonistului Ludowic Weist, care conducea orchestra.
Hotelul Dacia a functionat astfel pana dupa cel de-al doile razboi mondial, cand autoritatile comuniste il vor nationalize si ii vor schimba din nou denumirea in “Hanul lui Manuc”

Fiecare schimbare de epoca a atras dupa sine o noua randuiala a hanului. Dar el a ramas, de doua sute de ani, nemiscat, la doi pasi de “kilometrul zero”. Si astazi il gasiti tot acolo, pe strada Franceza nr 62 – 64 . Momentan, hanul este inchis pentru reparatii.

Sursa foto si informatii wikipedia
http://ro.wikipedia.org/wiki/Hanul_Manuc