Mănăstirea Hadâmbu – Iaşi

Aflată la 30 de kilometri de Iaşi, în comuna Mironeasa, Mănăstirea Hadâmbu este unul dintre cele mai frumoase puncte de pelerinaj din zona Moldovei. Cunoscută şi sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare, mănăstirea de călugări are o istorie bogată, supravieţuind unor ani îndelungaţi de ruină şi unui incendiu.

Mănăstirea a fost ctitorită de către postelnicul grec Iani Hadâmbu, care în anul 1659 primise de la voievodul Gheorghe Ghica un loc „în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”. Din pisania lăcaşului sfânt aflăm că Hadâmbu a reînnoit de fapt o biserică din lemn, respectând astfel un vechi obicei – o biserică nouă se construieşte pe locul sau în apropierea unei alte biserici vechi.

Atunci când a fost construită, biserica avea un aspect de cetate, fiind fortificată, având metereze şi patru bastioane. Fusese construită cu mijloace sigure de apărare din două motive: în primul rând pentru a apăra bunurile mănăstireşti împotriva invadatorilor sau a localnicilor răsculaţi, şi în al doilea rând, din nevoia de apărare într-o perioadă în care ocupaţia turcă nu permitea construcţia de cetăţi cu caracter exclusiv militar. Din cele patru bastioane s-au mai păstrat doar două, într-unul dintre ele aflându-se Icoana Sfântului Ioan Botezătorul.

Reprezentativă pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, biserica veche poartă hramul Naşterea Maicii Domnului, este de proporţii reduse, consolidată din piatră brută şi are ferestrele construite cu chenare gotice, elementele gotice regăsindu-se pe alocuri în structura arhitecturală a vechiului lăcaş.

Lăsată în ruină pentru mulţi ani, mănăstirea a început să fie renovată abia în ultimii 10-15 ani, în primul rând datorită părintelui stareţ Protos. Nicodim Gheorghiţă şi a numeroşilor donatori. Construcţiile noi includ Agheasmatarul (1994), Stăreţia Veche (1990), Muzeul, Arhondaricul şi biserica nouă. Arhondaricul impresionează prin mărimea sa, oferind posibilitatea găzduirii a până la 500 de pelerini. Biserica nouă poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului şi este considerată o capodoperă a arhitecturii ecleziastice în stilul tradiţional ştefanian, fiind foarte asemănătoare cu Mănăstirea Putna.

Este un edificiu înalt şi zvelt, cu interiorul pictat în tehnica al fresco. Aici este găzduită Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în anul 1938 de către preotul Octavian Zmău, şi donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu. Aceasta a fost ferecată ulterior în argint, coroanele fiind din aur, decorate cu pietre preţioase – rubine, safire şi smaralde – donate de către o familie din Piatra Neamţ. Icoana este considerată a fi făcătoare de minuni deoarece este izvorâtoare de mir.

Mănăstirea Hadâmbu este alegerea perfectă pentru petrecerea unei duminici în sânul naturii, ascultând slujba, care este oficiată în curtea interioară a bisericii vechi. Personal, am vizitat multe mănăstiri din Moldova, însă aceasta m-a impresionat în mod special. Cred că aici am ascultat cea mai frumoasă slujbă, totul fiind foarte bine organizat, în deplină pace şi seninătate, iar părintele stareţ înduioşând prin cântecele sale oamenii ce aşteptau în curte pentru a fi miruiţi după terminarea slujbei. În spatele mănăstirii se află un iaz deasupra căruia este amenajat un mic spaţiu cu două bănci. De aici poţi admira edificiul sfânt printre ramurile bogate ale sălciilor.

Momentan, dezavantajul este faptul că drumul către mănăstire nu este asfaltat, problemă ce va fi rezolvată foarte curând. În orice caz, decât să urci cu maşina până la mănăstire, este mai plăcut să o laşi la poalele dealului şi să faci scurtul drum pe jos, eventual tăind păşunea pe o cărare abia vizibilă. Trecând pe lângă turmele de oi, care încă-şi mai revendică întinsul spaţiu până la venirea iernii, simţi cu adevărat că te afli departe de oraş şi de grijile cotidiene.