Mănăstirea Radu Vodă

Scris de Elena Ion on Oct 7th, 2009 si introdus in categoria Arhitectura, Arta. Poti sa urmaresti raspunsuri pentru acest articol prin RSS 2.0. Poti sa scrii un raspuns sau sa lasi un trackback la acest articol

Radu VodaCând privești, din exterior, așezământul alb nu ai zice că a trecut prin atât de multe încercări și că este o clădire reprezentativă pentru istoria orașului Bucuresti, dar și pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Situată pe malul Dâmboviței, vis-à-vis de Curtea Veche, mânăstirea Radu-Vodă atrage an de an, tot mai mulți credincioși români, dar și din alte țări,  prin legendele care o înconjoară : se spune că aici ar fi construit ciobanul Bucur prima biserică de pe aceste meleaguri, iar în sprijinul mitului vin și descoperirile arheologice, care datează din paleolitic.

Biserica a fost ctitorită de către domnitorul Alexandru al-II-lea Mircea și de către doamna sa, Ecaterina, drept mulțumire pentru ajutorul dat de divinitate în lupta cu vornicii Vintilă și Dumbravă și, inițial, s-a vrut a fi mitropolie a capitalei.

Ulterior este distrusă de turci și lăsată în ruină, până în anul 1614, când domnitorul Radu-Mihnea, începe să o refacă și tot el îi va da și numele actual. Insă epopeea așezământului continuă și în vremea fanarioților, când este cârmuită de egumeni greci, care o vor despuia de toate podoabele și de toate bunurile mai de preț.

Înfățișarea actuală îi este dată odată cu restaurarea din anii 1967-1974, condusă de Ștefan Balș, architect ce va reveni la simplitatea și la stilul originar al edificiului.

Radu Voda interiorCeea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost ideea de sprijini turla principală pe doisprezece coloane, simbolizându-i pe cei 12 apostoli. Interiorul se poate lăuda cu un iconostas în stil baroc, câteva pietre de mormânt, printre care și cea a ctitorului, dar și cu o raclă ce conține moaștele Sfântului Nectarie.

Sfintele moaște sunt așezate în partea dreaptă a bisericii, sub un baldachin, unde se roagă zilnic, pentru sănătate, zeci și zeci de oameni, din zori și până-n seară. Se spune că Sfântul ar fi vindecat boli incurabile precum cancerul, boli ale pielii, ar fi salvat bebelusi de la moarte și că rugăciunea se îndeplinește rapid, atunci când omul este sincer și crede orbește în puterea lui vindecătoare.

Personal am auzit o astfel de poveste din gura unei profesoare de religie, care spunea că și-a dorit enorm să aibă un copilaș, însă oricât de multe tratamente ar fi făcut, nu putea rămâne însărcinată. A mers să se roage și la aceste rămășițe sfinte, iar în noaptea respectivă l-a visat pe Sfântul care a avertizat-o că va avea un băiețel și că va trebui să îi dea numele de Nectarie. După un timp oarecare, s-a produs minunea și a născut băiețelul despre care i-a vorbit Nectarie, în vis, și căruia i-a proorocit că va deveni slujitor al domnului.

Fie că mergeți pentru a admira clădirea cu iz istoric, fie că o faceți pentru a spune o rugăciune la racla Sfântului, eu v-aș îndemna să treceți pragul acestei biserici deosebite.

Sursa : www.hoinari.ro

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...

2 Raspunsuri la “Mănăstirea Radu Vodă”

  1. Nu sunt deloc creștină, însă respect religia ortodoxa și lăcașurile de cult. Iar aceasta mânăstire este un exemplar foarte frumos și impunător.

    GD Star Rating
    loading...
    GD Star Rating
    loading...
  2. Elena Ion spune:

    Am fost acum ceva timp acolo si chiar daca nu esti crestin, merita a fi vazuta pentru arhitectura si pentru picturile interioara, au acel ceva care iti da o pace sufleteasca, pe care nu o gasesti in prea multe locuri.

    GD Star Rating
    loading...
    GD Star Rating
    loading...

Lasa o replica

Top All Time articole publicate (votate de minim 5 ori)

Cauta in arhiva

Arhiva