Ștefan Luchian7.6105

Ștefan Luchian este cunoscut mai ales ca un pictor de natură moartă și ca autor al celebrelor Anemone, tablou pe care toți profesorii îl expuneau elevilor, în timpul orelor de desen.

S-a născut în anul 1868, la Ștefănești, în apropiere de Botoșani și deși provenea dintr-o familie în care se punea accentul pe cariera militară, tânărul se dovedește a fi mai degrabă o fire boemă și cu un vădit talent în ale picturii.

Anul 1873 îl aduce, împreună cu familia, în agitata capitală, care îi va oferi oportunitatea de a studia la una din clasele de pictură de la Școala Națională de Arte Frumoase, pe care o va absolvi cu o medalie de bronz, obținută pentru lucrările : Cap de expresie și Studiu după natură moartă.

Cum visul oricărui tânăr artist, în devenire, este acela de a face crochiuri și schițe după operele marilor pictori, Luchian va pleca pentru un an de zile la Munchen, unde va studia cu ardoare tablourile lui Corregio și pe cele ale Rembrandt, iar la revenirea în țara, în 1891, va participa la prima expoziție de societate, intitulată Cercul Artistic.

Călătoria și munca depusă la Munchen nu vor avea un ecou atât de mare în pictura lui, așa cum s-a întamplat cu voiajul întreprins la Paris, unde va face cunștință cu Școala Franceză și cum impresionismul lui Dega și Manet. Atmosfera Cartierului Latin, picturile lui Delacroix și Courbet dar și curentul revoluționar impresionist îl determină să înceapă lucrarea, Un convoi la Plevna, cu intenția de a participa la o expoziție în inima Parisului, care pentru tinerii artiști aspiranți la glorie, este un fel de centru al universului, greu de atins. Însă boala și moartea mamei sale îl împiedică să își ducă până la capăt proiectul.

Anii aceștia de ucenicie vor fi umbriți de primele semne ale bolii, care îl va țintui ulterior în pat și îi va lasa doar două degete pentru a mânui penelul și pentru a transpune posterității viziunea sa artistică asupra lumii.

Deși grav bolnav, Luchian nu se va da bătut și va continua să se implice mișcarea artistică a vremii, prin ințierea Expoziției artiștilor independenți și va participa și în calitate de concurent la Expoziția Universală de la Paris, din anul 1900.

Dispariția pictorului, în anul 1916, va lăsa un gol în inima prietenilor și a lumii artistice dâmbovițene, iar publicul larg va fi lipsit de prezența unui om care ar fi putut face mult mai mult pentru artă, dacă soarta i-ar fi permis-o.

Ca pictor se remarcă prin marea iubire pentru flori și pentru natura moartă, el rămând în amintirea posterității ca un zugrav al Anemonelor, al Dumitrițelor, Crizantemelor sau Părăluțelor și ca cel mai înfocat adept al pastelului .

Îmi rezerv dreptul de a combate percepția publicului și de a susține ideea că cele mai frumoase lucrări ale lui Luchian sunt compozițiile, intens lucrate și cu mare accent pe detaliu, dar și portretele expresive, în culori pastelate care scot în prim plan trăirile interioare ale pictorului.

Cititorilor mei, le fac invitația de a se delecta cu lucrările lui Luchian, la Muzeul Național de Artă al României, cu specificația că în prima Miercuri din fiecare lună, intrarea este gratuită.

Vizionare plăcută.

Sursa : www.wikipedia.ro