Memorie istorica in uitare10.0102

Diplomatie publica

Septembrie 1999, Bucuresti. Papa Ioan Paul al-II-lea vizita pentru prima data o tara predominant ortodoxa, Romania. Primele sale cuvinte, la sosirea pe aeroportul Baneasa au fost: „Cu mare bucurie sosesc azi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez.” In contextul vizitei respective, in cadrul unei receptii la Palatul Cotroceni, in discursul sau erau si urmatoarele cuvinte: „Doresc în fine să menţionez primirea pe care România a acordat-o cu atâta generozitate compatrioţilor mei şi guvernului polonez în timpul celui de al doilea război mondial.” Din pacate, atat la acea vreme, cat si in prezent, putini romani si chiar si mai putini polonezi stiu la ce anume a facut referire Carol Wojtyla prin cuvintele sale.

2007, undeva prin Gdansk. Un prieten polonez imi spune cu oarecare mirare ca a vazut pe autobuze afise ce faceau referire la Romania. Ma interesez sa vad despre ce este vorba, nu fara a avea un dram de retinere, gandind „ce s-o mai fi intamplat rau?”. Cu surprindere, constat ca este vorba despre un proiect de diplomatie publica din partera Institutului Cultural Roman din Varsovia. Cu si mai mare surprindere realizez ca avem Institut Cultural prin alte tari si „chiar face ceva”. Pentru ca nu sunt la curent cu „subiectele” culturale si mediul aferent, mea culpa, insa pentru o initiativa ce poate fi data drept exemplu al consolidarii unor relatii bilateralte candva foarte favorabile, „jos palaria”.
Pe scurt: In 2007 Institutul Cultural Roman din Varsovia are o initiativa de promovare a relatiilor polono-romane candva foarte bune insa neglijate, in randul unei populatii nu foarte prietenoasa fata de romani si pe fundalul unei perceptii negative despre Romania. Initiativa purta denumirea „Cuvinte pierdute ale admiratiei” si a fost promovata in Varsovia, Cracovia, Gdansk si alte orase din Polonia. Campania a presupus afisarea in locuri publice si mai ales pe autobuze a unor afise continand cuvinte la adresa Romaniei din partea unor mari personalitati poloneze:

1. Papa Ioan Paul al II-lea: „Romania este gradina Maicii Domnului.”
2. Maresalul Józef Piłsudski: „Alianta polono-romana trebuie sa dureze.”
3. Poetul Julian Tuwim: „Daca-i vorba de bani, e mai sigur sa-mi stea in buzunare, dacă vine vorba de aliante, atunci sa le facem cu romanii.”
4. Scriitoarea Kazimiera Iłłakowiczówna: „Poporul roman a fost pentru noi un adevarat frate.”

Datorita succesului campaniei, aceasta a fost reluata si in 2008. In 2009 o alta campanie de diplomatie publica i-a luat locul „Mari polono-romani”.
Poate va intrebati de ce era nevoie de promovare tocmai in Polonia si de unde pana unde introducerea aparent lipsita de legatura?

Nu stiu cati dintre dvs. va mai aduceti aminte de prin cartile de istorie insa a existat un moment in istoria celor doua tari – Romania si Polonia, cand o alianta facuta in conditii vitrege si fara foarte mari sanse de izbanda a contat enorm pentru un popor aflat in suferinta si a scos la iveala caracterul superb al unui popor simplu dar omenos. In 1939, in urma invadarii tarii lor, polonezii cautau sa fuga din calea unui razboi ce avea ulterior sa cuprinda intregul continent. Civili, mare parte din armata, guvernul polonez si tezaurul acestei tari gasesc refugiu pe teritoriul Romaniei. Marturii despre acea perioada sunt foarte multe, insa din pacate nu foarte cunoscute de ambele parti. O parte mica din tezaurul polonez a fost imbarcat impreuna cu guvernul si escortat sub paza de catre nave militare romanesti pana in Marea Britanie. Aproximativ 100.000 de polonezi, dintre care mai mult de jumatate erau militari, au fost adapostiti pe teritoriul Romaniei, multora facilitandu-se ulterior imbarcarea spre Marea Britanie. De asemenea, cea mai mare parte a tezaurului Poloniei a fost pastrat in Rezervele Bancii Nationale a Romaniei pana in 1947 cand a fost predat Bancii Poloniei in intregime.

Acest moment a trezit admiratie si sentimente calde din partea multor oameni extraordinari ai culturii si istoriei poloneze. Acest moment, din pacate, a fost uitat atat de romani cat si de polonezi. Ulterior, a inspirat campania de diplomatie publica din partea Institutului de Cultura Roman din Varsovia.

De ce am adus in discutie acest subiect?

In primul rand consider ca este nevoie de o promovare a Romaniei si a noastra, a romanilor, ca popor. Prin promovarea campaniilor de acest fel cred sincer ca putem si noi sa ajutam. Sunt multe astfel de intamplari ce ar fi putut fi valorificate pentru a intretine relatii bilaterale cu multe alte tari si pentru a arata care este adevarata fata a romanilor.

In al doilea rand, am toata aprecierea pentru initiativa Institutului Cultural si pentru selectia facuta. Este pacat ca o relatie ca aceasta nu a fost suficient promovata si nu s-a putut pune in valoare mai devreme.

In al treilea rand si mai ales, pentru ca in ultimul timp constat cu regret ca, din ce in ce mai multe persoane isi pierd increderea in aceasta tara, in ceea ce putem noi realiza ca popor, in ceea ce avem de oferit. Prin aceasta mica rememorare, printr-o istorie ce a fost uitata, am dorit sa ne aducem aminte de cat de frumos este sufletul poporului nostru, mai ales in perioade de restriste.

Este timpul sa ne recunoastem valorile, este timpul sa ne cunoastem valoarea !

Surse:

http://www.icr.ro/campanie_varsovia
http://www.bukareszt.polemb.net/index.php?document=306&PHPSESSID=882bf7d8c1f14f52eb5d75dabcfda875
http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=121