Tot mai multe stiri ne uimesc cu cazuri de violenta in familie, de la barbati agresivi la mame denaturate si cel mai grav, copii care-s agreseaza parintii, inclusive omoara din motive foarte banale.
Violenţa în familie se referă la agresiunile aduse copiilor, bătrânilor, sau altor rude, iar violenţa domestică este cuprinsă în această categorie, referindu-se la agresiunile între parteneri. Prin agresiune ne referim la “ orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”, după cum defineşte Fundaţia Sensiblu.
Acest fenomen este întărit de anumiti factori cauzali precum concepţia bărbatului că el domină, că femeia trebuie să fie supusă bărbatului; dar şi de factorii favorizanţi precum sărăcia, consumul de alcool şi droguri, stresul, bolile psihice etc. Victimele pot suferi pe langă răni şi alte probleme la nivel fizic şi probleme la nivelul social care afectează munca şi sarcinile cotidiene, relatiile cu cei din jur, sindromul Stockholm, comportament agresiv, emoţii şi conflicte interioare, stress post-traumatic etc.
Violenta in familie a aparut odata cu lumea. Primul caz de violenta in familie s-a intamplat chiar in prima familie umana Adam si Eva, cu cei doi copii, Cain si Abel. Chiar daca Adam si Eva au trecut peste obstacole (acela cand au fost inselati de sarpe), Cain nu si-a putut tine in frau furia, invidia, rautatea si si-a omorat propriul frate, pe Abel, astfel fiind primul caz de grava violenta in familie, sid e crima.
Insa aceste acte de violenta sunt din ce in ce mai des intalnite. Conform unui studiu făcut pe populatia din Bucureşti, în anul 2003: “Jumătate din femeile din Bucureşti au experimentat abuzuri verbale sau emoţionale în cadrul familiei într-un anumit moment al vieţii lor, iar un sfert au fost victime ale unor astfel de abuzuri mai mult de o dată în ultimele 12 luni.
21% din femei au fost victime ale abuzurilor fizice iar 8% victime ale abuzurilor sexuale în cadrul familiei cel puţin o dată în viaţa lor.
6% din femeile din Bucureşti au suferit abuzuri fizice iar 3% abuzuri sexuale de mai multe ori în ultimul an.”
Trebuie sa se inteleaga ca violenta nu este o cale de rezolvare a problemelor, doar de inrautatire a situatiei. Trebuie odata pentru totdeauna sa se spuna stop! violentei.
Surse:
www.121.ro/…/art2082-violenta-in-familie.html
www.fundatiasensiblu.ro
www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr030527_ro/pr030527_ro.htm – 37k -
http://danlucescu.wordpress.com/category/violenta-in-familie/
www.2photo.ru
loading...
loading...
Misterul Insulei Ada-Kaleh
Eugen Alimanescu
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor
Viaţa, un joc câştigat
Legumele Casa Taraneasca
Inka, sau inlocuitorul natural al cafelei