Oare a trecut vremea povestilor?

Nu stiu cum ati crescut voi, dar mie cand eram mica, bunica mea imi citea cele mai frumoase povesti. Imi placeau toate acele carti de povesti ale lui Ion Creanga sau Petre Ispirescu. Povestile cu balauri, cu zane, cu Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene si multe alte personaje fascinante. Cum la televizor nu era nimic de vazut pentru un copil de maxim 6 ani iar de calculator nici nu se punea problema, copilaria mea a fost plina de aceste povesti minunate.

In schimb acum, in zilele noastre, ma intreb oare cate mame sau bunici mai citesc povesti copiilor. Cati copii mai stiu cine e Harap-Alb, ce au patit iezii caprei sau cele trei fete din Sarea in Bucate. Desenele animate mult prea violente si calculatorul au luat locul minunatele povesti romanesti. Pentru ca, sunt minunate intr-adevar si fac si ele parte din cultura romanesca. Daca am sta sa ne gandim un pic, e primul contact pe care il are un copil cu unele dintre cele mai frumoase “lucruri” produse in Romania. Si daca nu din copilarie, atunci cand sa incepa sa constientizeze valorile romanesti? Si in plus, nu e asta oare frumusetea copilariei, aceste minunate povesti ce dau frau liber imaginatiei ?

Poate ma veti considera un pic melancolica, dar imi este dor de acele timpuri in care, inainte de culcare ascultam sau citeam o poveste. Tind sa cred ca in felul asta am reusit sa imi dezvolt imaginatia. Si nu numai. Ganditi-va un pic: cum poate face un copil diferenta dintre bine si rau? Cum sa ii explicit mai bine unui copil ca nu e in regula sa minta si sa insele oamenii. In aceste povesti se face diferenta clara dintre ce e bine si ce nu, prin exemple concrete, pe care un copil le poate intelege cu usurinta.

Si atunci oare de ce i-am priva pe copii nostri de minunatele povesti romanesti pe care maestrii genului le-au scris? De ce i-am priva de aceste lucruri, inlocuidu-le cu violenta gratuita si umor de doi bani? De ce i-am uita pe Ispirescu, Creanga, Alexandrescu, mai ales ca povestile lor ne-au facut frumoasa copilaria. De ce sa nu impartasim si copiilor nostri frumusetea lor, deschizandu-le apetitul pentru cultura si valorile romanesti inca de la o varsta la care cei mici asimileaza foarte repede tot ceea ce inseamna informatie.

Poate, din nostalgie sau din simt practic, nu vom uita totusi de personajele ce ne-au daruit o copilarie mai frumoasa si vom incerca sa creem una poate la fel de frumoasa si copiilor nostri.

Sursa Foto

GD Star Rating
loading...

Andreea Nicolae spune:

1 Septembrie 2009 la 12:03

Mie nu imi citea bunica, mi le spunea din mintea ei, si nu ma saturam de Fata mosului si fata babei sau de Punguta cu doi bani. Foarte frumos , imi placeau mult de tot si inca imi plac.

Carmen Savu spune:

1 Septembrie 2009 la 13:06

cand eram mica, foarte mica, aveam o caseta audio cu “Harap-Alb”. O asculta de minim 5 ori pe zi. Seara mama imi citea povesti, sau poezii. Pe mine asta m-a ajutat foarte mult si chiar si acum sunt in stare sa retin pasaje intregi din filme, melodii, etc pe care le ascult doar o data. Ma uitam de curand la televizor, pe un program de desene animate, si am auzit cum unul dintre personaje ii spune altuia “Manca-mi-ai chilotii!” Am ramas masca! Refuz sa cred ca asta este limbajul pe care il invata un copil de la desene animate. Ca sa nu mai vorbim de violenta….Eu cred ca totul tine de educatie si ca parintii sunt cei care ar trebui sa isi ia copii din fata televizorului si sa le spuna povesti. E adevarat, e greu cand amandoi parintii lucreaza si vin acasa obositi, dar nu trebuie sa uite ca sunt responsabili de copiii lor.

Loredana Fîntînă spune:

1 Septembrie 2009 la 13:19

Când eram mică ascultam mereu plăci cu poveşti la pick-up. Mă bucur că am avut o copilărie plină de basme şi poveşti, petrecută în casa bunicilor la ţară.

Confuzius spune:

1 Septembrie 2009 la 15:32

Carmen, perfect de acord. Daca faci copii iti asumi responsabilitatea sa ii cresti – si nu oricum – ci sa ii cresti bine. Eu cred ca nu le voi putea niciodata multumi in nici vreu nfel parintilor mai cat de mult au avut grija de mine amandoi, si bunicile mele, si multa alte lume, dat in special ei. Nu faci copii pentru ca “a venit vremea” sau pentru ca toti prietenii apropiati deja au familie si copii si ca tu esti singurul care nu are inca, etc. \

Dar, trecand peste asta, Adriana, cred ca esti din generatia mea. SI mie imi citea bunica povesti de care nu ma saturam, la un momengt dat am inceput sa ascult discuri cu Alice in Tara Minunilor, Prostia Omeneasca, Scufita Rosie, Acul, Fusul si Suveica, etc. Desi nu e poveste romaneasca, preferata mea a fost Vrajitorul din Oz. Fiecare cu slabiciunile lui Oricum, eu cred ca problema nu e asa de mica. Lumea toata in care traim a luat-o razna. Lumea nu mai e asa de profunda cum era atunci, are exagerat de multe optiuni pentru a se distra, si nu mai pune valoare pe nimic. Se satura usor de majoritatea lucrurilor, relatiile intre oameni sunt mult mai artificiale si mai plastice, si parca ne miscam pe benzi rulante. Acuma 20-25 de ani, cand te puneai la un film bun te uitai si il savurai tot, de la inceput la sfarsit. Acum, ne uitam la cateva filme pe zi si nu mai apreciem nici un film asa ca altadata. Imi aduc aminte ca, dupa revolutie, au inceput sa dea Toate Panzele Sus in fiecare dimineata, cand eram in vacanta (chiar vacanta de iarna din 1989/1990) si ne uitam in fiecare dimineata cu asa de mare placere.

Parerea mea e avem prea multe de ales si nu mai punem pret pe nimic.
P.S. Adriana, ai o constructie ciudata i narticol: “au luat locul minunatele povesti” – nu vroiai sa spui cumva “au luat locul minunatelor povesti ?”. Poate am inteles eu gresit, imi cer scuze atunci. Articolul mi-a placut foarte mult si automat m-a pus intr-o stare de melancolie…ce vremuri. Multumesc!

2 Septembrie 2009 la 00:26

Am uitat sa mentionez ceva in postul anterior, aceste povesti nu doar ca era foarte frumos cand ni le citea bunica, ci ii si invata ceva pe copii. Mi s-a parut uluitor cand am inceput sa vad, de exemplu, similitudinea intre unele povesti si povestirile zen, sau koan-uri. Cred ca multi dintre noi ne mai aducem aminte, de exemplu, de povestioara lui Ioan Alexandru Bratescu Voinesti…”Sandi, sa asculti pe mamica”. Stie cineva la ce ma refer, fara sa cautati pe net ?

Cheers!

Adelina Parvu spune:

9 Septembrie 2009 la 02:32

Am o verisoara de 7 anisori (CIUDA pt cei care n-au ceva mic pe langa ei:P) si ma uitam cu ea la tot felul de ecranizari sau desene a povestilor astora…si sunt atata de modificate, de futuriste, de schimbate. Plus cu tot ce se intampla in ziua de azi, azi maine cenusereasa se va duce la mall sa-si ia o noua pereche de pantofi (cu toc si platforma, bineinteles), scufita rosie o sa-si transeze singura bunicuta si o so manance, si nu vreau sa ma gandesc ce o sa le faca Alba ca Zapada la pitici…