Ţara mea de glorii, ţara mea de dor

Iată o ecuaţie cu o singură necunoscută : autorul îl cunoasteţi, Eminescu, ţara ?-România desigur, însă elementul anonim de aici este cuvântul « dor », mai exact provenienţa acestuia.
De la profesoara de română mi-aduc aminte că « dorul » nu are corespondent în nicio altă limbă, fapt care m-a intrigat. Prima dată am încercat să-l traduc, în engleză am găsit cam 6 cuvinte(miss, sorrow, langing, hankering, grief, nostalgia ) însă niciunul nu se potriveşte, nu este complet, nu redă intensitatea amalgamului de sentimente ca în cazul utilizării unui singur cuvânt în limba română, « dor ». Nici în franceză nu am ajuns la un răspuns concret, decât că substantivul « dor » este înlocuit cumva de verbul « manquer ».
După alte câteva cercetări prin dicţionare explicative şi etimologice am ajuns la concluzia că e dificil să atribui acestui cuvânt o definiţie, astfel, «dor » desemnează dorinţă puternică de a vedea pe cineva, aspiraţie, năzuinţă, durere fizică, poftă chiar şi suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva sau ceva. Se pare că « dor » provine din latină, de la « dolus » sau « desiderium », însă niciuna din variante nu este completă: prima înseamnă viclenie,capcană, cursă iar cealaltă se referă la aspiraţie, dorintă. O alta posibilitate ar fi verbul « dolere » sau substantivul din spaniolă « dolor »(durere). Atunci, dacă derivă de la « dolus » sau « dolere » unde este nuanţa de năzuinţă, aspiraţie pe care o au « a dori », « dorinţă » ? Întrebarea este valabilă şi invers având în vedere că cea mai evidentă este latura « dureroasă » a cuvântului.

Valenţele expresive i-au fost exploatate la maximum de-a lungul timpului, înca din basmele populare ; un exemplu semnificativ este Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în care Făt-Frumos « alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.
Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa » sfârşind astfel în condiţii reale pe un tărâm al realităţii. Să nu uitam că acesta are derivaţi şi în antroponimele româneşti : Doru, Dorel.

A fost prezent dintotdeana în ţăranul român ca o stare sufletească intensă, românul ştie cum să viseze, să îşi folosească latura spirituală, să iubească, întrucat, unde e iubire( fie ea de patrie sau de aproape ) este şi dor (fie el de orice fel).
Reflectând la subiect îmi vine în minte întrebarea : Ce cuvant din altă limbă deţine mai multă încărcătură emoţională şi acoperă mai multe sensuri ?

GD Star Rating
loading...

Rus spune:

31 August 2009 la 13:48

Bravo! Cred ca toata lumea a ramas din scoala cu ideea ca “dor” este specific poporului roman, unic prin abundenta de sentimente pe care le exprima. Foarte fain ca s-a gandit cineva sa aduca in discutie aspectul.

Confuzius spune:

31 August 2009 la 13:58

Sigur, fiind roman e limba pe care o simt cel mai intens si a carei puls spiritual il simti mult mai mult in unele constructii decat in alte limbi. Presupun ca trebuie sa traiesti in tara unde se numeste o anumita limba, pentru a simti pulsatiile spirituale ale acelei limbi. Sa ajungi sa ai prieteni, sa duci discutii spirituale si filozofice despre viata la cate un pahar de vin seara, toata noaptea. Sa te indragostesti nebuneste de cineva din tara respectiva si sa traiesti cele mai intense sentimente sub sunetele acelei limbi, si atunci vei ajunge sa o simti mai intens. Ori, noi in Romania vorbind limba romana mereu, e logic ca in limba asta actionam, gandim si simtim. E inradacinata in noi, e limba materna. Si chiar daca urmezi exemplul de mai sus, tot nu vei ajunge sa stapanesti o limba straina, spiritual vorbind, ca pe limba materna. Probabi lasa gandesc si englezii despre engleza pritanica in raport cu engleza americana sau alte limbi, sau spaniolii despre spaniola vs. alte limbi.

Oricum, frumos articolul.

Loredana Fintina spune:

31 August 2009 la 14:59

Bravo! O idee geniala de articol!

Ramona Ţuţuianu spune:

31 August 2009 la 20:43

Vă multumesc pentru aprecieri!

Corina Savin spune:

31 August 2009 la 22:48

Ma chinuie de ceva timp ideea asta asa ca am facut ceva sapaturi. Se pare ca in portugheza substantivul “saudade” se traduce “dor” in adevaratul sens al cuvantului. Stiu, si pentru mine a fost o lovitura sub centura. Chiar credeam ca numai limba romana detine un cuvant atat de simplu dar cu o asa incarcatura emotionala.

1 Septembrie 2009 la 03:26

nu am găsit corespondentul în portugheză,dar oricum o să mai cercetez şi eu. mulţumesc pt informaţie!:)

alina spune:

7 Septembrie 2009 la 23:42

Articol scris la repezeala. Iar semnificatia trecerii in Valea Plangerii este plina de semnificatii care nu sunt detaliate – bine, nici nu era cazul intr-un astfel de articol- si nu vad de ce a fost pus atat de pueril in legatura cu partea aia etimologica e cuvantului “dor”.

7 Septembrie 2009 la 23:43

Ei na. Trecerea in Valea Plangerii e plina de semnificatii…..

Eduard spune:

3 Martie 2010 la 00:43

Nu sunt de aceeasi parare, chiar daca si mie mi s-a vandut aceeasi treaba in scoala generala.

In limba engleza exista substantivul “longing” (
http://dictionary.reference.com/browse/longing ) care se traduce prin “dor”.

A se compara cu definitia pentru “dor” ( http://dexonline.ro/definitie/dor ).

Limba romana « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET spune:

5 Septembrie 2010 la 13:21

[...] nu e o limba frumoasa, ca n-are particularitatile ei (imediat vor sari unii cu obsedantul cuvantul ”dor”) . Ce sustin este ca vorbim inca de o limba tanara, insuficienta pentru a acoperi o plaja larga de [...]