Tinerii Icoanei5.5102

De cele mai multe ori, biserica este acuzată că nu s-ar implica în problemele sociale ale unei Românii în stare de letargie, care are nevoie de o busolă pentru a se ghida pe drumul cel bun.

Țin să îi contrazic pe sceptici și consider că este de datoria mea să vă povestesc despre inițiativele, ce se iau totuși în sânul unor biserici din capitală.

Totul a început acum doi sau trei ani, când o amică a mea, profesoară de religie, m-a invitat să iau parte la niște discuții, pe care le ținea cu mai mulți tineri, la Biserica Icoanei din București. O să fiu sinceră cu mine însămi si o să recunosc faptul că am mers mai mult din curiozitatea de a-mi vedea prietena cum predă și cum se comportă, în calitate de profesor ; prea puțin îmi păsa de religie și de Dumnezeu la vremea aceea.

Treptat acțiunea a luat amploarea și au venit tot mai mulți tineri, la întrunirile acestea, tineri care sub îndrumarea părintelui paroh, Ioan Popescu, au început să se implice în unele activități de binefacere în cămine de bătrâni și centre de plasament.

Părintele a avut ideea de a încerca să îi atragă și pe cei mici în sânul biserici, prin organizarea unor concursuri de 1 Iunie și prin conceperea unei Grădinițe Duminicale, program prin care copiii erau supravegheați, în timp ce se jucau în părculețul din curtea bisericii.

O astfel de inițiativă este cu atât mai lăudabilă cu cât ducerea ei la bun sfârșit este mai grea : pe lângă aspectul finaciar și greutatea cu care sunt strânse fondurile destinate celor nevoiași, mai este vorba și despre implicarea sufletească ; țin să vă spun că nu este deloc ușor să mergi în locurile acelea triste și uitate chiar și de Dumnezeu și să vezi copii abandonați, sau bătrâni suferinzi din toate punctele de vedere.

Atunci când pășești pentru prima dată în astfel de locuri îți dai seama că ființele acelea nu se bucură de darurile materiale pe care le primesc de la tine, ci simt o nevoie teribilă de a li se acorda atenție, de a simți afecțiune și de a auzi o vorbă bună de la cineva.

Cum sunt o persoană prea puțin constantă în credința în Dumnezeu, am abandonat aceste întâlniri, însă ele continuă să existe iar acțiunile Tinerilor Icoanei sunt susținute și de cadre didactice și de elevi de la Scoala Centrală.

Pesimiștilor le-aș spune că biserica se implică destul de mult, însă are nevoie și de concursul nostru, al tuturor, pentru a putea face ceva, iar exemplul Bisericii Icoanei este cât se poate de elocvent.

Dacă vreodată simțiți nevoia să dăruiți și voi o părticică din afecțiunea voastră, unor oameni năpăsutiți de soartă, v-aș îndruma să mergeți împreună cu Tinerii Icoanei la o astfel de acțiune și vă garantez că după ce veți pleca din acele locuri vă veți simiți cu totul altfel, iar ceea ce vi s-a părut până atunci important, o să devină o banalitate de care vă veți simți rușinat.