Trăpaşul românesc

Scris de Loredana Fîntînă on Oct 2nd, 2009 si introdus in categoria Unicat. Poti sa urmaresti raspunsuri pentru acest articol prin RSS 2.0. Poti sa scrii un raspuns sau sa lasi un trackback la acest articol

trapas_romanesc10Formarea acestei rase a început în ţara noastră în anul 1887, atunci când au fost importaţi trăpaşii americani, francezi şi ruşi, prin împerecherea acestora cu iepe locale precum Nonius şi Furioso North-Star. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei rase a avut-o Societatea Naţională de Creştere a Calului din Brăila prin faptul că din anul 1903 a început să organizeze cu regularitate concursuri de trap. Această rasă a fost în centrul atenţiei şi în perioada interbelica, caii fiind crescuţi în hergheliile Ruşeţu, Sighireanu, Jegalia şi Segarcea. În zilele noastre, această rasă se creşte şi se selecţionează în hergheliile Ruşeţu şi Dor Mărunt, iar probele pentru testarea performanţei se dau pe Hipodromul de trap de la Ploieşti.

Trăpaşul românesc are o talie mijlocie, cuprinsa între 155-157 cm. Capul este bine proporţionat în comparaţie cu talia, ochii îi sunt expresivi, nările bine conturate. Gâtul este musculos, iar spatele este bine dezvoltat, puternic, rezistent şi lung. Coama este deasă, aspră şi de lungime medie, iar toracele este adânc şi profund. Membrele sunt lungi, musculare, cu articulaţii rezistente şi tendoanele bine detaşate, iar copitele au cornul foarte rezistent. Culoarea părului este în general murgă, dar se poate prezenta şi în varianta neagră, roibă, vineţie.

trapas_romanescDeşi este o rasă crescută pentru a atinge performanţele în viteză, trăpaşul este un cal cu temperament vioi, docil dar in acelaşi timp liniştit, iubitor care se ataşează cu uşurinţă de crescător, dar mai ales de cei mici.

Trăpaşul nostru concurează cu mare succes pe hipodroamele internaţionale împotriva trăpaşilor americani, francezi, ruşi.

Această rasă este în continuă dezvoltare pentru că crescătorii doresc obţinerea unor exemplare cu o talie mai mare, dar care să păstreze aptitudinile de viteză.

Trăpaşul românesc a avut de spus un cuvânt  important la formarea rasei Semigreu românesc, dar şi la ameliorarea cailor autohtoni carosieri, produşii iepelor locale cu armăsari trăpaşi, având o capacitate energetica foarte bună , completată de o mobilitate foarte mare şi o viteză bună de deplasare.

trapas_romanesc3Acest cal nu are aptitudini dezvoltate de tracţiune, fiind recomandat pentru lucrări uşoare în agricultură, pentru transporturi de persoane şi pentru agrement. Caracteristica specială a trăpaşului este aceea de a se deplasa pe distanţe mari în alură de trap, chiar şi pe drumurile de ţară, neasfaltate.

Sursa de informare:

www.animale.ro

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...

Lasa o replica

Articole care au legatura cu acesta

  • Nu exista alte articole care sa aiba legatura cu acesta.

Top All Time articole publicate (votate de minim 5 ori)

Cauta in arhiva

Arhiva