Țin să îi contrazic pe sceptici și consider că este de datoria mea să vă povestesc despre inițiativele, ce se iau totuși în sânul unor biserici din capitală.

Totul a început acum doi sau trei ani, când o amică a mea, profesoară de religie, m-a invitat să iau parte la niște discuții, pe care le ținea cu mai mulți tineri, la Biserica Icoanei din București. O să fiu sinceră cu mine însămi si o să recunosc faptul că am mers mai mult din curiozitatea de a-mi vedea prietena cum predă și cum se comportă, în calitate de profesor ; prea puțin îmi păsa de religie și de Dumnezeu la vremea aceea.

Treptat acțiunea a luat amploarea și au venit tot mai mulți tineri, la întrunirile acestea, tineri care sub îndrumarea părintelui paroh, Ioan Popescu, au început să se implice în unele activități de binefacere în cămine de bătrâni și centre de plasament.

Părintele a avut ideea de a încerca să îi atragă și pe cei mici în sânul biserici, prin organizarea unor concursuri de 1 Iunie și prin conceperea unei Grădinițe Duminicale, program prin care copiii erau supravegheați, în timp ce se jucau în părculețul din curtea bisericii.

O astfel de inițiativă este cu atât mai lăudabilă cu cât ducerea ei la bun sfârșit este mai grea : pe lângă aspectul finaciar și greutatea cu care sunt strânse fondurile destinate celor nevoiași, mai este vorba și despre implicarea sufletească ; țin să vă spun că nu este deloc ușor să mergi în locurile acelea triste și uitate chiar și de Dumnezeu și să vezi copii abandonați, sau bătrâni suferinzi din toate punctele de vedere.

Atunci când pășești pentru prima dată în astfel de locuri îți dai seama că ființele acelea nu se bucură de darurile materiale pe care le primesc de la tine, ci simt o nevoie teribilă de a li se acorda atenție, de a simți afecțiune și de a auzi o vorbă bună de la cineva.

Cum sunt o persoană prea puțin constantă în credința în Dumnezeu, am abandonat aceste întâlniri, însă ele continuă să existe iar acțiunile Tinerilor Icoanei sunt susținute și de cadre didactice și de elevi de la Scoala Centrală.

Pesimiștilor le-aș spune că biserica se implică destul de mult, însă are nevoie și de concursul nostru, al tuturor, pentru a putea face ceva, iar exemplul Bisericii Icoanei este cât se poate de elocvent.

Dacă vreodată simțiți nevoia să dăruiți și voi o părticică din afecțiunea voastră, unor oameni năpăsutiți de soartă, v-aș îndruma să mergeți împreună cu Tinerii Icoanei la o astfel de acțiune și vă garantez că după ce veți pleca din acele locuri vă veți simiți cu totul altfel, iar ceea ce vi s-a părut până atunci important, o să devină o banalitate de care vă veți simți rușinat.

În 1495, când şi-a deschis porţile Prima Şcoală Românească, era lucru mare. La şcoală venea doar alesul satului, ca să înveţe şi să devină dascălul, notarul sau chiar preotul satului. Venea la şcoală, şi aducea o găleată de grâu, un car cu lemne şi 4 florini (bani cu care cumpărai 3-4 boi), şi studia gramatici, învăţătură bizantină, pilde din biblie, dar şi filozofia secolul XVI, citate din Aristotel, Democrit şi alţii.
În anul 1583 au avut loc aici primele cursuri în limba română. aici în Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăposteşte “Muzeul Prima Şcoală Românească”, sub conducerea filologului Vasile Oltean.

Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Prima Scoala Romaneasca cuprinde 5 Sali distincte,fiecare cu o valoare culturala deosebita.Salile sunt : Sala “Anton Pann” ,Sala “Diaconul Coresi” ,Sala “Cartea, factor de unitate naţională” ,Sala “Cartea şi cărturari braşoveni” ,Sala “Cu Vatră” .

Sala “Anton Pann”

Sala „Anton Pann” aminteşte atat de popasurile marelui povestitor,dar si de scoala cea veche.Datorita poasurilor sale repetate,s-au pastrat numeroase carti si documente cu o valoare deosebita. Atestată de cronica locală la anul 1495, când “s-au zidit şcoala şi biserica”, şcoala din Şchei îşi confirmă existenţa în condiţiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca un Omiliar (manual şcolar) presupune existenţa şcolii în secolele XI-XII.

În jurul şcolii s-a fondat un cerc de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărţi de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească de către braşoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Şoanu, formându-se şi o adevărată şcoală de copişti prin activitatea de traducere, copiere şi transcriere a cărţilor de cultură şi cult de către slujitorii bisericii şi ai şcolii.

Sala “Diaconul Coresi”

Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se între anii 1556-1588 a circa 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: “Cazania a II-a” (”Cartea românească cu învăţătură”) tradusă în Şchei ,”Psaltirea”, “Sbornicul”, “Octoihul”.Iar tiparnita sa poate fi vazuta si astazi.

Sala “Cartea, factor de unitate naţională”

Carti valoroase expuse: “Biblia de la Bucureşti” (1688), “Cazania lui Varlaam” (1643), “Îndreptarea legii de la Târgovişte” (1652), un “Tetraevanghel” miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, manuscrise de înţelepciune creştină din secolul al XV-lea, cărţile Şcolii Ardelene (”Lexiconul de la Buda”, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” şi “Ortografia română” ale lui Petru Maior ş.a.).

Sala “Cartea şi cărturari braşoveni”
Carti expuse in aceasta sala: ”Omiliarul” ,”Molitvelnicul popei Bratu”, “Cronica protopopului Radu Tempea II”, “Parimiarul protopopului Vasile”, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului “Andrei Şaguna”, realizate de Mişu Pop, precum şi opereta “Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu.

Sala “Cu Vatră

Aceasta salã este deosebitã deoarece permite vizitatorilor sã guste o micã parte din tradiţiile locale,prin faptul cã aici este amenajat un mic colţ etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă şi obiecte casnice specifice Şcheiului
Daca nici toate elementele pe care vi le-am prezentat nu v-au convins,atunci va invit sa vizitati Prima Scoala Romaneasca si sa imi prezentati impresiile voastre.

Sursa: www.comeinromania.com
www.wikipedia.org

Acest fapt rezultă în biodiversitate caracterizată prin existența unor populații de animale dispărute sau rar întâlnite în restul Europei și prin existența unor plante unice pe acest continent sau chiar în lume. Numai în Carpați avem 35% din lupii Europei, 50% din ursi si 30% din râși.

Acestea se regăsesc în Rețeaua Națională de Arii Protejate ce însumează 579 de arii protejate ce ocupă 4,8 % din teritoriul României. Trei dintre acestea sunt incluse și în programul UNESCO: rezervațiile de la Retezat, Pietrosul Rodnei și Delta Dunării. În aceste arii pot fi întâlnite 62 de specii amenințate din care 15 sunt mamifere iar 13 sunt păsări, restul până la 62 fiind ocupat de reptile, pești și nevertebrate.

Specii pe cale de dispariție: Foca sihastru întâlnită pe malul Marii Negre (au mai rămas doar 400 de exemplare), Antilopa Saiga (întâlnită doar în rezervația din Lunca Prutului), broaștele țestoase (găsite doar la Centrul de Creștere în Captivitate a Țestoasei lui Hermann din comuna Eșelnița – Mehedinți)  și zimbrul (întâlnit în câteva rezervații). De asemenea, pe teritoriul României pot fi întâlnite specii periclitate pe plan european care cuibăresc aici: pelicanul comun și cel creț, rața roșie, acvila țipătoare mare, acvila de câmp, vânturelul mic și cristeiul de câmp.

Din punctul de vedere al plantelor doar în județul Brașov putem întâlni numeroase rezervații ce cuprind un număr mare de plante protejate. Astfel rezervația Piatra Craiului adăpostește Garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), unicat mondial, Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), Macul galben (Papaver pyrenaicum), Floarea de colt (Leontopodium alpinum), Sângele voinicului (Nigritella rubra), Tulichina mica (Daphne eneorum) și Ciuboțica cucului (Primula intricata) iar rezervația din Munții Bucegi ocrotește specii ca : Daphne blagayana (iedera albă), Angelica archangelica  (angelica), Dryas octopetala (argințica), Salix herbacea, Salix reticulata (sălcii pitice), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba roșioară). Ca arbuști se întâlnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienupărul), Rohodendron kotschyi (smardarul, bujorul de munte).

Chiar și dealul Tâmpa este o rezervație complexă, având ca specii rare: Fritallaria Montana (bibilica), Cypripedium calceolus (papucul doamnei), Iris caespitose (stânjenelul), Dracocephalum austriacum (mătăciunea), Rosa spinossisima (măceșul pitic) și Spirea crenata (cununița de calcar).

Alte rezervații sunt pădurea și mlaștinile de la Prejmer, poiana de narcise de la Dumbrava Vadului( unde întâlnim stânjenelul siberian) și dealul Lempeș unde găsim laleaua pestriță și Ruscuța (plantă unică în Europa)

Animale ce nu au fost protejate la timp și astfel au dispărut sunt:

Bourul( cel mai cunoscut animal dispărut) ale cărui ultime exemplare au fost vânate în sec. XV dropia, cea mai mare pasare din câmpiile Europei și elanul, ce popula teritoriile împădurite din Carpați.

Motivul pentru care diverse organizații nonguvernamentale pun accentul pe protejarea speciilor pe cale de dispariție este întocmai riscul de a pierde aceste specii pentru totdeauna iar aceasta este o chestiune ce ne privește pe toți.

Surse

www.info-ghid.ro

www.referat.ro

www.stirilocale.ro

www.adevarul.ro

În prima parte a secolului trecut, cartuşul automat .32 a fost cel mai popular cartuş cu încărcare automată dintre pistoalele pentru protecţia personală. Apoi, după ce a apărut .380, pistolul Carpaţi a fost considerat o simplă armă de auto-apărare. Cu toate acestea, în ultimii ani, probabil datorită dimensiunii convenabile ale acestuia sau poate datorită eficienţei schimbării cartuşului, auto .32 a devenit din nou popular.

Corpul pistolului este confencţionat din duraluminiu. Înălţătorul acestuia este reglabil, încărcătorul suportă opt cartuşe şi lucrează cu dublă acţiune la primul foc şi cu simplă acţiune la următoarele. Această armă se poate purta în diferite tocuri, iar eliberarea din toc se face apăsând cu degetul mare o clapetă plasată în partea tocului dinspre corp.

Trage la fix

Pentru că nivelul puterii sale este relativ scăzut, este important dacă un .32 este folosit ca un pistol de protecţie personală. Micuţul .32 plasează cu siguranţă gloanţele sale în locul în care acestea sunt destinate.

ACP. 32

Există două puncte de vedere cu privire la utilizarea ACP. 32, ca un pistol de protecţie personală: primul este acela că .32 trebuie să pătrundă profund în ţintă pentru că foloseşte un glonţ de dimensiuni mici; al doilea punct de vedere este acela că .32 a trebuit să se extindă cât mai mult şi cât mai repede datorită eficienţei sale.

Evident, în cazul în care atacatorul poartă haine groase, efectul de şoc al unui glonţ rapid completează penetrarea. O varietate de circumstanţe au arătat că eficacitatea acestui pistol nu stă în dimensiunea gloanţelor sale.

Pistolul „Carpaţi” poate face performanţă numai în mâna unui bun trăgător şi prin  folosirea unei muniţii de calitate.

Date tehnice

Sursa datelor: www.wikipedia.org

Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”. De-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român şi la Sala Radio, au participat Filarmonica din Viena, Filarmonica din Stackholm si Filarmonica din Londra.

Sibiu Jazz Festival este considerat unic în tara, având în vedere longevitatea, consecvenţa şi numărul impresionant de celebrităţi ale genului, care l-au onorat cu prezenţa. Este şi unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume având 30 de ani de existenta.

Alte festivaluri:

Festivalul International Cerbul de Aur( despre care puteți găsi informații tot pe acest site), Festivalul International de Chitară Transilvania, Callatis, Gaudeamus, Mamaia, Toamna Muzicală Clujeană.

De asemenea avem si cateva festivaluri de muzica rock:

Stufstock – un eveniment iniţiat de mişcarea Salvați Vama Veche la care cântă formaţii rock din tara sau din alte ţări apropiate într-o manieră ce vrea să amintească de Woodstock. Alte festivaluri cu muzica rock sunt : Fânfest si Peninsula

Teatrul este foarte slab reprezentat în domeniul festivalurilor , însă nu mai slab decât pictura sau literatura. Totuși în domeniul teatrului ne putem lăuda cu următoarele festivaluri:

Festivalul Avram Goldfaden, Festivalul teatrului Naţional, Festivalul Teatrului de stradă, Festivalul Internațional de teatru de la Sibiu, Festivalul de Teatru Tânăr IDEOIDEIS.

În ceea ce privește literatura număram câteva festivaluri, ce din păcate nu se bucura de mediatizare: Festivalul Internaţional de Literatură (aflat la a doua ediție la București), Festival Internaţional de Literatură `Tudor Arghezi` Târgu-Jiu, Festivalului Internaţional ‘Zile si Nopți de Literatură‘, Festivalul – Concurs de literatură Moştenirea Văcăreştilor, la Cluj Napoca Festivalul Internaţional “Lucian Blaga” şi la Mizil Festivalul de literatură Agata Grigorescu Bacovia.

Domeniul festivalurilor de film este tânăr în România însă deja ne putem mândri cu câteva. Cel mai important este considerat a fi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) pentru că este primul festival internaţional de film de lungmetraj din România, care se desfăşoară anual în Cluj Napoca. Urmat îndeaproape de festivalul Anonimul desfășurat la Sfântul Gheorghe, Delta Dunării. Pe lângă acestea putem număra şi câteva festivaluri mai mici, însă nu lipsite de participanți: Festivalul Astra Film, BEST Film Festival şi Festivalul de Film Istoric de la Râșnov.

Pe lângă festivalurile cu temă să nu uităm să ne amintim şi de festivaluri ca Festivalul Medieval de la Sighișoara ce atrag un număr mare de turiști în fiecare an. Acestea sunt doar câteva dintre multele şi frumoasele festivaluri din România ce merită atenţia noastră.

Surse:

www.wikipedia.com

Între anii 1884-1960, exploatarea marmurei de la Ruşchiţa s-a făcut într-o carieră în formă de clopot răsturnat, astfel formându-se Cariera Gropan care a atins adâncimea de 130 metri. În anul 1960 s-au deschis platformele de exploatare ale actualei cariere. Exploatarea se făcea în felii orizontale, descendent şi cu fâşii longitudinale. În prezent, tăierea marmurei se face cu „filo” şi cu haveze cu discuri.

Locul din care se exploatează marmura este străbătut în partea sa centrală de Pârâul cu Raci, iar în partea de vest de Pârâul Padeşului, unindu-se şi formând Pârâul Ruşchiţa. În această zonă calcarele cristaline marmoreene au o dezvoltare maximă şi apar în formă masivă în culori albe, cenuşii şi roz.

Marmura cenuşie este bine dezvoltată în partea superioară a carierei şi conţine multe impurităţi: cuarţ, grafit, pirită, magnetit. Nivelul marmurelor albe este prezent în partea centrală a carierei. Pe măsura dezvoltării în grosime marmura devine mai omogenă din punct de vedere coloristic, predominând culoarea alb-lăptoasă. Nivelul marmurelor roz se situează la sud de marmura albă, apărând sub forma unor fâşii şi a unor pulberi fine.

Marmura de Ruşchiţa este de o calitate deosebita, recunoscută pe plan mondial. Societatea care produce pentru comercializare renumitul zăcământ de marmură se numeşte S.C. „TIN & PAVEL” S.R.L – Rusca Montană înfiinţată în anul 2005 după o îndelungată activitate desfăşurată ca asociaţie familială. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în domeniul materialelor de construcţie şi finisare, cu destinaţii care necesită finisaje de cea mai bună calitate.

Posibilităţile de furnizarea materiilor prime din marmură cuprind: praf de marmură, mozaic şi diverse produse finite şi semi-finite realizate din zăcământul local.

Ţara noastră este recunoscută pe plan mondial pentru marmura de Ruşchiţa, deoarece acest zăcământ este de o calitate superioară prin fineţea pulberii extrase din zona munţilor Poiana Ruscă.

Sursa de informare:

www.marmuraruschita.ro

Violenţa în familie se referă la agresiunile aduse copiilor, bătrânilor, sau altor rude, iar violenţa domestică este cuprinsă în această categorie, referindu-se la agresiunile între parteneri. Prin agresiune ne referim la “ orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”, după cum defineşte Fundaţia Sensiblu.

Acest fenomen este întărit de anumiti factori cauzali precum concepţia bărbatului că el domină, că femeia trebuie să fie supusă bărbatului; dar şi de factorii favorizanţi precum sărăcia, consumul de alcool şi droguri, stresul, bolile psihice etc. Victimele pot suferi pe langă răni şi alte probleme la nivel fizic şi probleme la nivelul social care afectează munca şi sarcinile cotidiene, relatiile cu cei din jur, sindromul Stockholm, comportament agresiv, emoţii şi conflicte interioare, stress post-traumatic etc.

Violenta in familie a aparut odata cu lumea. Primul caz de violenta in familie s-a intamplat chiar in prima familie umana Adam si Eva, cu cei doi copii, Cain si Abel. Chiar daca Adam si Eva au trecut peste obstacole (acela cand au fost inselati de sarpe), Cain nu si-a putut tine in frau furia, invidia, rautatea si si-a omorat propriul frate, pe Abel, astfel fiind primul caz de grava violenta in familie, sid e crima.

Insa aceste acte de violenta sunt din ce in ce mai des intalnite. Conform unui studiu făcut pe populatia din Bucureşti, în anul 2003: “Jumătate din femeile din Bucureşti au experimentat abuzuri verbale sau emoţionale în cadrul familiei într-un anumit moment al vieţii lor, iar un sfert au fost victime ale unor astfel de abuzuri mai mult de o dată în ultimele 12 luni.
21% din femei au fost victime ale abuzurilor fizice iar 8% victime ale abuzurilor sexuale în cadrul familiei cel puţin o dată în viaţa lor.
6% din femeile din Bucureşti au suferit abuzuri fizice iar 3% abuzuri sexuale de mai multe ori în ultimul an.”

Trebuie sa se inteleaga ca violenta nu este o cale de rezolvare a problemelor, doar de inrautatire a situatiei. Trebuie odata pentru totdeauna sa se spuna stop! violentei.

Surse:

www.121.ro/…/art2082-violenta-in-familie.html

www.fundatiasensiblu.ro

www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr030527_ro/pr030527_ro.htm – 37k -

http://danlucescu.wordpress.com/category/violenta-in-familie/

www.2photo.ru

Poate nu este faimoasă pentru patriotismul ei sau pentru că nu a descoperit ceva ce a uimit lumea; de fapt, Ana Cumpănaş nu este cunoscută pentru ceva „pozitiv”, luând în considerare intenţiile ei cel puţin, dar a ajutat la capturarea unuia dintre cei mai cunoscuţi infractori din Statele Unite, şi anume John Dillinger.

În timpul Marii Crize, când America era pradă faimoşilor gangsteri, iar FBI-ul era la începuturile sale, având doar un număr limitat de agenţi ce se ocupau de astfel de cazuri, ajutorul cel mai mare venea de obicei de la cetăţenii care vindeau ponturi. Printre aceştia s-a numărat şi Ana Cumpănaş, sau Anna Sage cum mai era cunoscută, o imigrantă care era pe punctul de a fi deportată.

În schimbul riscului de fi trimisă în ţara sa natală, România, Cumpănaş a fost de acord să ajute FBI-ul să-l prindă pe inamicul public numărul unul la acel moment, care a reuşit să scape de mâinile poliţiei şi de puşcărie de câteva ori înainte, spunându-le unde şi când se va afla acesta. Pentru a fi mai uşor identificată, ea a fost de acord să poarte o rochie roşie. Astfel, când John Dillinger împreună cu Anna Sage şi o prietenă comună au părăsit cinematograful Biograph Theater în data de 22 iulie 1934, agenţii FBI au fost acolo, împuşcându-l pe Dillinger după ce acesta încercase să deschidă focul asupra lor. S-au format apoi diverse teorii referitoare la vericiditatea persoanei, unii spunând că FBI-ul a înscenat totul, pentru a putea spune că în sfârşit l-au prins pe gangster, când de fapt nu era aşa (fiind împuşcat în faţă, nu se putea confirma identitatea aşa uşor); alte zvonuri spuneau că Anna Sage de fapt nu purta roşu, ci portocaliu, dar în luminile cinematografului culoarea rochiei părea roşie.

Am spus la început că Ana Cumpănaş nu era cunoscută pentru ceva chiar..„pozitiv”, cel puţin nu datorită intenţiilor ei, pentru că ajutorul acordat FBI-ului a avut un preţ, destul de mare la vremea aceea: 10 000 de dolari recompensă şi cererea de a rămâne în SUA. În plus, ea ajunsese să-l cunoscă pe John Dillinger prin intermediul bordelului ei din Chicago pe care îl deţinea, iar riscul de a fi deportată se trăgea tocmai din faptul că autorităţile considerau că era de un caracter moral josnic. În prezent, nici locuitorii satului ei natal nu prea se mândresc cu ea, tocmai datorită faptului că era o prostituată.

Însă Ana Cumpănaş a reuşit să-şi facă un nume pentru ea, şi a rămas cunoscută în istorie drept femeia în roşu, femeia trădătoare care a dus la capturarea inamicului public numărul unu din America, John Dillinger.

Surse ( precum şi mai multe informaţii legate de viaţa Femeii în roşu):

http://www.romanialibera.ro/a130498/fbi-o-istorie-de-100-de-ani.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Ana_Cump%C4%83na%C5%9F

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/116089/Fantoma-Femeii-in-rosu-rataceste-prin-Banat.html

http://en.allexperts.com/e/a/an/ana_cumpanas.htm

Cum rezistenta era pedepsita imediat putini au fost cei ce au avut curajul sa se opuna atat timp cat si ferestrele si peretii si telefoanele si compartimentele de tren aveau urechi si atat timp cat multi erau capabili sa tradeze pe altcineva doar pentru a-si asigura un trai cat mai bun, si asta intr-o periodata de mari lipsuri. Cei cu capul in nori ar putea afirma ca a fost o perioada buna ca  „Uite d-le cate s-au facut atunci”. Dar uita ca toate s-au facut cu sange nevinovat.

E adevarat ca a existat si o parte pozitiva, aceea ca poporul nu a fost nevoit sa gandeasca pentru el insusi ci a intrat de sub conducerea domnitorului direct sub alt tip de putere totalitara ce le oferea, insa, falsa idee ca ei sunt cei ce conteaza si ca sunt protejati. Faptul ca existau locuri de munca era doar un mod de a stoarce totul din fiecare individ, oamenii devenind asemenea unor pioni. Iar faptul ca majoritatea isi puteau cumpara o Dacie sau ca mergeau vara la mare era doar un mod de a lasa senzatia de libertate si bunastare intr-un loc in care doar de bunastare si libertate nu putea fi vorba.

Azi inca nu suntem suta la suta obisnuiti cu libertatea pe care am capatat-o acum doua decenii dar  deja incepem sa uitam cum am ajuns aici. Cei tineri sunt cei mai predispusi la a nu intelege ca tara noatra nu poate fi inca la acelasi nivel cu tari ce au fost libere dintotdeauna. E adevarat ca am recuperat mult si ca azi avem tot ce au si cei de peste hotare: telefoane mobile de ultima ora, gadget-uri scumpe si magazine de moda de lux. Dar sunt niveluri la care a aduce din strainatate si chiar a produce in Romania  nu este de ajuns. De aceea avem nevoie de oameni ce constientizeaza adevarata situatie a Romaniei dar sunt hotarati sa faca ceva in privinta asta si nu fug de responsabilitati.

Sa ne amintim deci ca putem trece Dunarea inotand doar pentru a ne bucura de libertate. Sa ne amintim ca am avut curajul sa strangem mii de oameni in acelasi loc si sa spunem NU. Si dupa ce ne amintim toate evenimentele tragice ce au avut loc, numele tuturor ce au murit pentru a oferi celor ce au ramas ceva mai bun, sa ne punem o intrebare: oare ne oprim aici? Sau mai sunt multe lucruri de facut ce au nevoie de fiecare cetatean al acestei tari? Lupta pentru a fi o tara cu adevarat europeana nu poate fi redusa la un singur act ci trebuie sa fie o miscare continua.

De aceea propun sa nu uitam de unde am plecat si unde am ajuns. Si daca totusi am uitat atunci sa ne reamintim.

Surse poze:

www.wikipedia.com

Ce spun românii? Acestă întrebare s-a tot învârtit în mintea mea şi m-am apucat şi i-am întrebat pe caţiva dintre ei, puţini ce e drept, dar sunt sigură ca majoritatea ar fi răspuns la fel, sau ar fi găsit răspunsuri pe măsură.

Am pus întrebări tinerilor români, studenţi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani şi au răspuns cât se poate de diversificat. O să vă dau toate răspunsurile, ca să vedeţi calităţile şi nu defectele.:

Prima întrebare: Care este cel mai frumos loc de vizitat din România?

Cel mai des, cei întrebaţi, au amintit de Delta Dunării; apoi singurul lac de origine vulcanică din Europa care se află pe teritoriul României – Lacul Sfânta Ana; altă frumuseţe este Transfăgărăşanul; oraşele Braşov şi Sibiu – şi tot ce ţine de turismul montan – medieval din aceste zone; Bucovina pentru mănăstiri; Cheile Turzii şi Gura Poriţei. Sunt convinsă că sunt cu mult mai multe locuri frumoase, rămâne să le descoperim.

A doua întrebare a fost legată de cel mai bun produs alimentar românesc sau cea mai bună reţetă tradiţional românească. Printre produsele preferate sunt: salamul de Sibiu, berea Ursus, Eugenia, alţii mi-au răpuns că preferatele lor sunt legumele proaspete româneşti, iar reţetele se rezumă la sarmale, cârnaţii de casă sau caşcavalul afumat.

Ceea ce m-a mai interesat a fost legat de tradiţiile favorite ale noastre. Mie personal îmi plac tradiţiile şi sărbătorile primăverii,dar şi cele ale iernii. Însă nu numai mie, Mărţişorul este o tradiţie îndrăgită, de asemenea nunta ţărănească, dansul Căluşarilor şi dansurile specifice sărbătorilor de iarnă, pomana porcului sau colindatul.

Când i-am întrebat despre personalităţile din România pe care le apreciază, românii au fost mai reţinuţi, însă au amintit nume precum cel a politicianului Coposu Corneliu, a fotbalistului Gică Hagi, Familia Regală a României,  unii îi apreciază pe Mihai Viteazu şi Alexandru Ioan Cuza, pe când alţii pe Ion Ţiriac.

Scriitori români nu au fost nici ei uitaţi şi unii dintre cei mai plăcuţi sunt: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ana Blandiana, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Camil Petrescu şi Mircea Eliade.

Şi ca să închei pe aceaşi parte, de artă, o să scriu răspunsurile în legătură cu arta cinematografică. Iată filmele iubite de unii dintre noi de la comedii româneşti, la filme istorice, de la filme ale anilor trecuţi la filme ale secolului XX: Nea Mărin Miliardarul, California Dreaming, Cel mai iubit dintre Pământeni, Operaţiunea Monstru, Balanţa, Poliţist Adjectiv, Pădurea spânzuraţilor, Mircea cel Bătrân, 4.3.2,  Carol I, Pistruiatul şi aş adăuga eu Brigada Diverse, Veronica ş.a.m.d.

Acest articol a fost scris pentru a vă relata câte puţin din fiecare particică a României şi a creaţiei româneşti, şi nu ca un sondaj de opinie profesionist.

Ca să vezi frumuseţea la o ţară trebuie să o susţii, nu să o critici. De aceea am vrut să arăt calităţile şi să las defectele, de care toţi suntem conştienţi, la o parte. Mulţumesc celor cărora mi-au acordat din timpul lor şi au răspuns la aceste întrebari.