În 1495, când şi-a deschis porţile Prima Şcoală Românească, era lucru mare. La şcoală venea doar alesul satului, ca să înveţe şi să devină dascălul, notarul sau chiar preotul satului. Venea la şcoală, şi aducea o găleată de grâu, un car cu lemne şi 4 florini (bani cu care cumpărai 3-4 boi), şi studia gramatici, învăţătură bizantină, pilde din biblie, dar şi filozofia secolul XVI, citate din Aristotel, Democrit şi alţii.
În anul 1583 au avut loc aici primele cursuri în limba română. aici în Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăposteşte “Muzeul Prima Şcoală Românească”, sub conducerea filologului Vasile Oltean.

Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Prima Scoala Romaneasca cuprinde 5 Sali distincte,fiecare cu o valoare culturala deosebita.Salile sunt : Sala “Anton Pann” ,Sala “Diaconul Coresi” ,Sala “Cartea, factor de unitate naţională” ,Sala “Cartea şi cărturari braşoveni” ,Sala “Cu Vatră” .

Sala “Anton Pann”

Sala „Anton Pann” aminteşte atat de popasurile marelui povestitor,dar si de scoala cea veche.Datorita poasurilor sale repetate,s-au pastrat numeroase carti si documente cu o valoare deosebita. Atestată de cronica locală la anul 1495, când “s-au zidit şcoala şi biserica”, şcoala din Şchei îşi confirmă existenţa în condiţiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca un Omiliar (manual şcolar) presupune existenţa şcolii în secolele XI-XII.

În jurul şcolii s-a fondat un cerc de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărţi de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească de către braşoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Şoanu, formându-se şi o adevărată şcoală de copişti prin activitatea de traducere, copiere şi transcriere a cărţilor de cultură şi cult de către slujitorii bisericii şi ai şcolii.

Sala “Diaconul Coresi”

Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se între anii 1556-1588 a circa 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: “Cazania a II-a” (”Cartea românească cu învăţătură”) tradusă în Şchei ,”Psaltirea”, “Sbornicul”, “Octoihul”.Iar tiparnita sa poate fi vazuta si astazi.

Sala “Cartea, factor de unitate naţională”

Carti valoroase expuse: “Biblia de la Bucureşti” (1688), “Cazania lui Varlaam” (1643), “Îndreptarea legii de la Târgovişte” (1652), un “Tetraevanghel” miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, manuscrise de înţelepciune creştină din secolul al XV-lea, cărţile Şcolii Ardelene (”Lexiconul de la Buda”, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” şi “Ortografia română” ale lui Petru Maior ş.a.).

Sala “Cartea şi cărturari braşoveni”
Carti expuse in aceasta sala: ”Omiliarul” ,”Molitvelnicul popei Bratu”, “Cronica protopopului Radu Tempea II”, “Parimiarul protopopului Vasile”, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului “Andrei Şaguna”, realizate de Mişu Pop, precum şi opereta “Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu.

Sala “Cu Vatră

Aceasta salã este deosebitã deoarece permite vizitatorilor sã guste o micã parte din tradiţiile locale,prin faptul cã aici este amenajat un mic colţ etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă şi obiecte casnice specifice Şcheiului
Daca nici toate elementele pe care vi le-am prezentat nu v-au convins,atunci va invit sa vizitati Prima Scoala Romaneasca si sa imi prezentati impresiile voastre.

Sursa: www.comeinromania.com
www.wikipedia.org

Acest fapt rezultă în biodiversitate caracterizată prin existența unor populații de animale dispărute sau rar întâlnite în restul Europei și prin existența unor plante unice pe acest continent sau chiar în lume. Numai în Carpați avem 35% din lupii Europei, 50% din ursi si 30% din râși.

Acestea se regăsesc în Rețeaua Națională de Arii Protejate ce însumează 579 de arii protejate ce ocupă 4,8 % din teritoriul României. Trei dintre acestea sunt incluse și în programul UNESCO: rezervațiile de la Retezat, Pietrosul Rodnei și Delta Dunării. În aceste arii pot fi întâlnite 62 de specii amenințate din care 15 sunt mamifere iar 13 sunt păsări, restul până la 62 fiind ocupat de reptile, pești și nevertebrate.

Specii pe cale de dispariție: Foca sihastru întâlnită pe malul Marii Negre (au mai rămas doar 400 de exemplare), Antilopa Saiga (întâlnită doar în rezervația din Lunca Prutului), broaștele țestoase (găsite doar la Centrul de Creștere în Captivitate a Țestoasei lui Hermann din comuna Eșelnița – Mehedinți)  și zimbrul (întâlnit în câteva rezervații). De asemenea, pe teritoriul României pot fi întâlnite specii periclitate pe plan european care cuibăresc aici: pelicanul comun și cel creț, rața roșie, acvila țipătoare mare, acvila de câmp, vânturelul mic și cristeiul de câmp.

Din punctul de vedere al plantelor doar în județul Brașov putem întâlni numeroase rezervații ce cuprind un număr mare de plante protejate. Astfel rezervația Piatra Craiului adăpostește Garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), unicat mondial, Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), Macul galben (Papaver pyrenaicum), Floarea de colt (Leontopodium alpinum), Sângele voinicului (Nigritella rubra), Tulichina mica (Daphne eneorum) și Ciuboțica cucului (Primula intricata) iar rezervația din Munții Bucegi ocrotește specii ca : Daphne blagayana (iedera albă), Angelica archangelica  (angelica), Dryas octopetala (argințica), Salix herbacea, Salix reticulata (sălcii pitice), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba roșioară). Ca arbuști se întâlnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienupărul), Rohodendron kotschyi (smardarul, bujorul de munte).

Chiar și dealul Tâmpa este o rezervație complexă, având ca specii rare: Fritallaria Montana (bibilica), Cypripedium calceolus (papucul doamnei), Iris caespitose (stânjenelul), Dracocephalum austriacum (mătăciunea), Rosa spinossisima (măceșul pitic) și Spirea crenata (cununița de calcar).

Alte rezervații sunt pădurea și mlaștinile de la Prejmer, poiana de narcise de la Dumbrava Vadului( unde întâlnim stânjenelul siberian) și dealul Lempeș unde găsim laleaua pestriță și Ruscuța (plantă unică în Europa)

Animale ce nu au fost protejate la timp și astfel au dispărut sunt:

Bourul( cel mai cunoscut animal dispărut) ale cărui ultime exemplare au fost vânate în sec. XV dropia, cea mai mare pasare din câmpiile Europei și elanul, ce popula teritoriile împădurite din Carpați.

Motivul pentru care diverse organizații nonguvernamentale pun accentul pe protejarea speciilor pe cale de dispariție este întocmai riscul de a pierde aceste specii pentru totdeauna iar aceasta este o chestiune ce ne privește pe toți.

Surse

www.info-ghid.ro

www.referat.ro

www.stirilocale.ro

www.adevarul.ro

În prima parte a secolului trecut, cartuşul automat .32 a fost cel mai popular cartuş cu încărcare automată dintre pistoalele pentru protecţia personală. Apoi, după ce a apărut .380, pistolul Carpaţi a fost considerat o simplă armă de auto-apărare. Cu toate acestea, în ultimii ani, probabil datorită dimensiunii convenabile ale acestuia sau poate datorită eficienţei schimbării cartuşului, auto .32 a devenit din nou popular.

Corpul pistolului este confencţionat din duraluminiu. Înălţătorul acestuia este reglabil, încărcătorul suportă opt cartuşe şi lucrează cu dublă acţiune la primul foc şi cu simplă acţiune la următoarele. Această armă se poate purta în diferite tocuri, iar eliberarea din toc se face apăsând cu degetul mare o clapetă plasată în partea tocului dinspre corp.

Trage la fix

Pentru că nivelul puterii sale este relativ scăzut, este important dacă un .32 este folosit ca un pistol de protecţie personală. Micuţul .32 plasează cu siguranţă gloanţele sale în locul în care acestea sunt destinate.

ACP. 32

Există două puncte de vedere cu privire la utilizarea ACP. 32, ca un pistol de protecţie personală: primul este acela că .32 trebuie să pătrundă profund în ţintă pentru că foloseşte un glonţ de dimensiuni mici; al doilea punct de vedere este acela că .32 a trebuit să se extindă cât mai mult şi cât mai repede datorită eficienţei sale.

Evident, în cazul în care atacatorul poartă haine groase, efectul de şoc al unui glonţ rapid completează penetrarea. O varietate de circumstanţe au arătat că eficacitatea acestui pistol nu stă în dimensiunea gloanţelor sale.

Pistolul „Carpaţi” poate face performanţă numai în mâna unui bun trăgător şi prin  folosirea unei muniţii de calitate.

Date tehnice

Sursa datelor: www.wikipedia.org

Între anii 1884-1960, exploatarea marmurei de la Ruşchiţa s-a făcut într-o carieră în formă de clopot răsturnat, astfel formându-se Cariera Gropan care a atins adâncimea de 130 metri. În anul 1960 s-au deschis platformele de exploatare ale actualei cariere. Exploatarea se făcea în felii orizontale, descendent şi cu fâşii longitudinale. În prezent, tăierea marmurei se face cu „filo” şi cu haveze cu discuri.

Locul din care se exploatează marmura este străbătut în partea sa centrală de Pârâul cu Raci, iar în partea de vest de Pârâul Padeşului, unindu-se şi formând Pârâul Ruşchiţa. În această zonă calcarele cristaline marmoreene au o dezvoltare maximă şi apar în formă masivă în culori albe, cenuşii şi roz.

Marmura cenuşie este bine dezvoltată în partea superioară a carierei şi conţine multe impurităţi: cuarţ, grafit, pirită, magnetit. Nivelul marmurelor albe este prezent în partea centrală a carierei. Pe măsura dezvoltării în grosime marmura devine mai omogenă din punct de vedere coloristic, predominând culoarea alb-lăptoasă. Nivelul marmurelor roz se situează la sud de marmura albă, apărând sub forma unor fâşii şi a unor pulberi fine.

Marmura de Ruşchiţa este de o calitate deosebita, recunoscută pe plan mondial. Societatea care produce pentru comercializare renumitul zăcământ de marmură se numeşte S.C. „TIN & PAVEL” S.R.L – Rusca Montană înfiinţată în anul 2005 după o îndelungată activitate desfăşurată ca asociaţie familială. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în domeniul materialelor de construcţie şi finisare, cu destinaţii care necesită finisaje de cea mai bună calitate.

Posibilităţile de furnizarea materiilor prime din marmură cuprind: praf de marmură, mozaic şi diverse produse finite şi semi-finite realizate din zăcământul local.

Ţara noastră este recunoscută pe plan mondial pentru marmura de Ruşchiţa, deoarece acest zăcământ este de o calitate superioară prin fineţea pulberii extrase din zona munţilor Poiana Ruscă.

Sursa de informare:

www.marmuraruschita.ro

Este

primul serviciu web ‘Fabricat în România’, ce permite vizitatorilor sa realizeze plimbari virtuale prin orase din Europa Centrala si de Est, utilizând un sistem de navigare între imagini panoramice realizate la nivel de strada, sistem cunoscut si sub denumirea de ’street view’ sau ’street-level imaging’.

ca sa ii citez direct pe creatori. Din cate imi aduc aminte, la inceput era doar harta pura, cu imagini panoramice din diferite orase. Acum, s-au extins avand o interfata web simpla si draguta pentru o interactiune cu utilizatorul mai prietenoasa.

Ce poti sa faci, concret, aici ? Pai, e simplu. Poti alege dintr-o lista de orase un oras dorit, sa cauti o strada din acel oras si sa faci, de exemplu, o plimbare virtuala pe acea strada, sa twe orientezi in cazul in care cauti ceva anume, sau pur si simplu sa vizitezi diferite locatii. “Sky’s the limit” cum se spune.

Din cate am observat, au si o parte draguta de imobiliare unde poti cauta terenuri, case, vile, apartamente, spatii comerciale, etc. pentru cumparare sau inchiriere, si poti chiar sa iti adaugi un astfel de anunt.

Au pana si un cont pe twitter de unde poti afla ultimele noutati, cam la ce lucreaza echipa de soc.

Sigur, sunt si cateva mici defecte ca sa le spun asa, de exemplu unele imagini nu sunt potrivite impreuna destul de exact, nu se poate cauta de ex. apartament intr-un cartier sau intr-un oras itnreg, ci numai pe o strada anume. Un alt lucru care nu neaparat ca nu mi-a placut, dar l-as fi personalizat pentru Romania, faptul ca motourile (”Share your point of view” si “Your move. Our way. real estate”) nu sunt in limba romana. Putin semnificativ, insa, fata de aspectul intreg al site-ului si al serviciului.

Dupa cum e descris si pe site, site-ul este disponibil si in alte tari din Europa Centrala si de Est, asa ca zona nu e limitata doar la Romania. Totusi, insa, mi se pare un serviciu excelent si felicitari echipei Norc pentru o astfel de realizare, iar site-ul fiind inca in varianta beta, cred ca ne putem astepta la finisari si surprize palcute in viitor.

Dar, fara sa mai vorbesc prea mult, cel mai bine cred ca e sa va las sa va concingeti singuri, accesand www.norc.ro.

Trăpaşul românesc are o talie mijlocie, cuprinsa între 155-157 cm. Capul este bine proporţionat în comparaţie cu talia, ochii îi sunt expresivi, nările bine conturate. Gâtul este musculos, iar spatele este bine dezvoltat, puternic, rezistent şi lung. Coama este deasă, aspră şi de lungime medie, iar toracele este adânc şi profund. Membrele sunt lungi, musculare, cu articulaţii rezistente şi tendoanele bine detaşate, iar copitele au cornul foarte rezistent. Culoarea părului este în general murgă, dar se poate prezenta şi în varianta neagră, roibă, vineţie.

Deşi este o rasă crescută pentru a atinge performanţele în viteză, trăpaşul este un cal cu temperament vioi, docil dar in acelaşi timp liniştit, iubitor care se ataşează cu uşurinţă de crescător, dar mai ales de cei mici.

Trăpaşul nostru concurează cu mare succes pe hipodroamele internaţionale împotriva trăpaşilor americani, francezi, ruşi.

Această rasă este în continuă dezvoltare pentru că crescătorii doresc obţinerea unor exemplare cu o talie mai mare, dar care să păstreze aptitudinile de viteză.

Trăpaşul românesc a avut de spus un cuvânt  important la formarea rasei Semigreu românesc, dar şi la ameliorarea cailor autohtoni carosieri, produşii iepelor locale cu armăsari trăpaşi, având o capacitate energetica foarte bună , completată de o mobilitate foarte mare şi o viteză bună de deplasare.

Acest cal nu are aptitudini dezvoltate de tracţiune, fiind recomandat pentru lucrări uşoare în agricultură, pentru transporturi de persoane şi pentru agrement. Caracteristica specială a trăpaşului este aceea de a se deplasa pe distanţe mari în alură de trap, chiar şi pe drumurile de ţară, neasfaltate.

Sursa de informare:

www.animale.ro

Gurile rele o acuză că, s-ar fi născut din dorința nebună a lui Ceaușescu de a ridica o clădire emblematică pentru regimul său, uitând faptul că la apariția acestui gigant au contribuit numeroși arhitecți ai vremii, care au urmat un anumit plan de urbanism.

Ceea ce apasă cel mai greu pe talerul vinovăției este faptul că s-au demolat o mulțime de clădiri istorice, lăcașe de cult dar și locuințe, pentru ca dictatorul să își vadă visul împlinit.

Dincolo de acest păcat, ar trebui să vedem și frumusețea ansamblului arhitectural ridicat pe Dealul Spirii, la o înălțime de 18 metri și întins pe o suprafață de 330.000 de metri pătrați, ceea ce o situează pe locul doi în lume, după clădirea Pentagonului.

Lucrările demarează în anul 1983, pentru ca după Revoluție să treneze pentru mai mult timp și să fie finalizate abia în 1997, când va primi și pomposul titlu și destinația de Palat al Parlamentului.

Interiorul cuprinde aproximativ 1100 de încăperi care se împart în birouri, saloane, restaurante, biblioteci, parcări subterane și săli de concerte, pe scurt un edificiu unde dictatorul vroia să reunească sediile președenției, Comitetului Central și pe cele ale ministerelor.

Casa Poporului se distinge prin faptul că Ceaușescu a luat înțeleapta decizie de a folosi materii prime 100% românești, astfel încât poți admira marmură, mozaicuri, covoare, cristaluri de cea mai bună calitate, made in România.

Se spune că Ceaușescu și-a dorit ca în sala Unirii să fie așezate, față în față, portretul lui și cel al soției, însă ulterior s-ar fi răzgândit, iar în locul portretului Elenei Ceaușescu ar fi preferat să monteze o oglindă.

Lipsa existenței unei instalații pe gaze a fost pusă pe seama fricii cuplului prezidențial, de o eventuală explozie.

Deși contestat, din cauza mărimii sale și a aparentei lipse de simț artistic, Palatul Parlamentului se evidențiază printr-un stil arhitectural propriu, dominat de elemente cubiste și de coloanele cu capiteluri corintice, care străjuiesc fiecare sală și fiecare coridor, pe care îl parcurgi ca un fel de incursiune în mintea obscură a celui care a avut ideea salutară de a promova un simbol al poporului român.

Sursa : www.wikipedia.ro

La baza acestui proiect a stat colaborarea pe care Romania a avut-o cu Yugoslavia in constructia avionului IAR-93. In 1979 incep sa fie facute planurile si schitele pentru IAR-99 si doi ani mai tarziu a inceput constructia prototipului. Au fost chiar trei prototipuri. Doua au fost verificate in aer, iar al treilea a fost folosit pentru teste la sol.

Pe 21 decembrie 1985 Locotenent Colonelul Vagner Stefanel efectueaza primul zbor cu IAR 99 la Craiova. In 1987 incepe productia de serie a avioanelor, iar pe 25 Octombrie 1988 este livrat primul avion care, in afara de scaunele de catapultare produse in Anglia, este conceput si fabricat integral in Romania.

Pe 23 iunie 1990 avionul IAR 99, cu acelasi Vagner Stefanel la comanda, isi face prima aparitie in public la un spectacol aerian in Bacau. Din pacate, doua zile mai tarziu, Vagner Stefanel si Ionescu Mihai mor in urma prabusirii aceluiasi avion in timpul unui zbor.

Dupa 1990 s-a inceput modernizarea avioanelor IAR 99 si, pentru ca s-a incercat exportul lor, li s-au adus modificari la nivelul dotarilor pentru a putea raspunde nevoilor militarilor, iar ultima modificare a fost facuta pentru ca pilotii sa se antreneze inainte de a pilota MIG-21 Lancer-ul. Aceste modificari au adus si numele de IAR 99 SOIM.

IAR 99 SOIM este un avion ale carui performante sunt comparabile cu cele ale avioanelor produse in Anglia, Italia sau Franta. Pretul unui aparat de zbor este de aproximativ 6 milioane de euro, mai mic decat al unuia importat la mana a doua. Din pacate, uzinele de la Craiova produc doar pentru Romania si, chiar si aici, in dotarea Ministerului Aparari sunt doar 21.

Existenta acestui avion in dotarea armatei Romaniei este esentiala. El asigura antrenamentul pilotilor pe avioane compatibile la nivelul dotarilor cu MIG-21 Lancer in principal, dar si cu alte avioane de lupta importate din vest. Costul acestor antrenamente este mult mai mic pe ora de zbor fata de antrenamente facute pe MIG.

Sursa: http://www.scramble.nl/wiki/index.php?title=IAR-99

Carmen Savu

Ciobănescul Mioritic este o rasă naturală, răspândită pe toată suprafaţa ţării şi menţinută cu ajutorul pastorilor, care folosesc exemplarele pentru păzirea oilor. Într-adevăr, se spune că acest tip de câine are cele mai multe şanse de a supravieţui unei lupte cu ursul, fiind cunoscut pentru calităţile sale de paznic. Ciobănescul Mioritic este foarte prietenos şi calm, în special cu copiii, dar este cunoscut ca fiind câinele unui singur stăpân.

În ciuda fizicului sau impunător, câinele are o prezenţă graţioasă. Impresia de animal greoi dispare atunci când intri în contact cu el şi demonstrează că poate deveni agil. Este un câine adaptabil, care rezistă condiţiilor neprielnice de clima. Inteligent şi jucăuş, ciobănescul poate servi familiei lui atât ca paznic, cât şi ca animal de companie.

Înalt şi puternic, masculul adult atinge 45 de kilograme şi 70 de cm, fiind întâlnit în diferite combinaţii, având la baza culoarea albă. Blana sa este deasă şi lânoasa, ajungând şi la 16 cm. De aceea, acestui aspect trebuie dedicată o atenţie specială.

Un stăpân responsabil va trebui să se concentreze asupra bolilor specifice rasei, precum maladia cotului, torsiunea de stomac şi displazia de şold.

Semănând mai mult cu un ursuleţ decât cu un animal de casă, Ciobănescul Mioritic va necesita un spaţiu întins. Diferită de cainii-accesoriu à la Paris Hilton atât prin comportament cât şi prin fizic, această rasă necesita un stăpân la fel de curajos ca şi el, capabil să stăpânească un animal de talie mare.

Succesul acestei frumuseţi canine nu se limitează doar la turmele de oi, unde ciobănescul este tovarăşul de bază al pastorului. El stârneşte admiraţia şi orăşenilor, fiind inclus inclusiv în evenimentele canine anuale. Astfel, în anul 2008, un exemplar superb de Ciobănesc Mioritic a câştigat titlul de „Cel mai frumos câine” în cadrul expoziţiei de la Târgu Mureş, unde au participat 1000 de exemplare din 30 de ţări. Evenimentul datează din 1970 şi este una din cele mai importante din sud-estul Europei.

Aşa cum spunea Socrate, după ce ajungi să cunoşti omul, iubeşti tot mai mult câinele. În cazul Ciobănescului Mioritic, indiferent de cunoştinţele tale în ceea ce priveşte natura semenilor, câinele te va cuceri la primul…lătrat!

Sursa:  EuropaFm, Zooland, www.rasedecaini.ro, Realitatea Tv

Ciobăneştii româneşti sunt câini puternici şi rustici fiind  partenerii de veacuri ai ciobanilor români din Munţii Carpaţi.

Principala lor misiune a fost şi este aceea de a păzi şi proteja turmele şi avuţia stăpânului de prădători (animale sălbatici sau hoţi). Astăzi, ciobăneştii româneşti sunt din ce in ce mai apreciaţi atât de oamenii ce trăiesc în mediul urban cât şi de cei din mediul rural, fiind crescuţi pentru pază sau chiar ca animale de companie, datorită temperamentului echilibrat şi devotamentului arătat stăpânilor.

Descrierea rasei

Câinii care aparţin acestei rase au un corp masiv, acoperit în întregime de o blană lungă şi ciufulită, colorată în nuanţe deschise.

Capul acestor câini este masiv, botul este puternic, îngustându-se treptat spre nas.  Lungimea botului este mai mică decât cea a capului.

Nasul lor este bine dezvoltat, larg şi negru. Urechile acestor câini nu sunt foarte mari, aşezate  în partea de sus, fiind triunghiulare, atârnând de fiecare parte a capului. Ochii acestor câini sunt de mărime medie, de formă puţin ovoidală şi au culoarea chihlimbarului. Gâtul trebuie să fie musculos şi masiv, de lungime medie.

Corpul lor este rectangular, de lungime medie, având spatele solid, larg şi musculos, pieptul fiind  moderat pronunţat. Umerii acestor câini sunt şi ei largi.

Coada este aşezată sus, în repaos atârna în jos, vârful ei fiind puţin curbat. Cand sunt în acţiune, coada este purtată în sus, la înălţimea spatelui, fără a fi însă aplecată peste acesta. Blana acestor câini este lungă şi abundentă, acoperind întreg trupul lor, inclusiv capul şi picioarele.

Blana superioară este uşor ondulată, mai rezistentă şi lungă (8-16 cm), iar cea inferioară este mai densă şi mai moale. Culoarea de bază pentru aceşti câini este de obicei albul, crem deschis sau gri pal, uneori cu pete de aceste culori. Este preferată pielea colorată în gri. Urechile şi coada pot fi decupate.

Ciobănescul mioritic are un temperament vioi, dar echilibrat. Este atent şi vigilent, disciplinat şi foarte ataşat stăpânului, dar neîncrezător faţă de străini. Îşi apără cu mult curaj stăpânul şi turmele, necunoscând frica.

Este un câine foarte rezistent la condiţii dificile de existenţă. Orice viitor proprietar trebuie să ştie că un mioritic are nevoie de spaţiu, de mişcare şi că apartamentul nu este nici pe departe locul potrivit pentru creşterea unui astfel de câine. În plus, mioriticul trebuie hrănit corespunzător necesităţilor specifice taliei şi etapei de dezvoltare.

Şi totuşi puţini cunosc faptul că de foarte multe ori căţelul este cel care îşi alege stăpânul. Pentru că puii de mioritici sunt irezistibili, cei interesaţi să adopte un astfel de exemplar nu reuşesc să ia o decizie obiectivă.

Sursa de informare: http://ciobanesti.4t.com/