Mănăstirea a fost ctitorită de către postelnicul grec Iani Hadâmbu, care în anul 1659 primise de la voievodul Gheorghe Ghica un loc „în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”. Din pisania lăcaşului sfânt aflăm că Hadâmbu a reînnoit de fapt o biserică din lemn, respectând astfel un vechi obicei – o biserică nouă se construieşte pe locul sau în apropierea unei alte biserici vechi.

Atunci când a fost construită, biserica avea un aspect de cetate, fiind fortificată, având metereze şi patru bastioane. Fusese construită cu mijloace sigure de apărare din două motive: în primul rând pentru a apăra bunurile mănăstireşti împotriva invadatorilor sau a localnicilor răsculaţi, şi în al doilea rând, din nevoia de apărare într-o perioadă în care ocupaţia turcă nu permitea construcţia de cetăţi cu caracter exclusiv militar. Din cele patru bastioane s-au mai păstrat doar două, într-unul dintre ele aflându-se Icoana Sfântului Ioan Botezătorul.

Reprezentativă pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, biserica veche poartă hramul Naşterea Maicii Domnului, este de proporţii reduse, consolidată din piatră brută şi are ferestrele construite cu chenare gotice, elementele gotice regăsindu-se pe alocuri în structura arhitecturală a vechiului lăcaş.

Lăsată în ruină pentru mulţi ani, mănăstirea a început să fie renovată abia în ultimii 10-15 ani, în primul rând datorită părintelui stareţ Protos. Nicodim Gheorghiţă şi a numeroşilor donatori. Construcţiile noi includ Agheasmatarul (1994), Stăreţia Veche (1990), Muzeul, Arhondaricul şi biserica nouă. Arhondaricul impresionează prin mărimea sa, oferind posibilitatea găzduirii a până la 500 de pelerini. Biserica nouă poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului şi este considerată o capodoperă a arhitecturii ecleziastice în stilul tradiţional ştefanian, fiind foarte asemănătoare cu Mănăstirea Putna.

Este un edificiu înalt şi zvelt, cu interiorul pictat în tehnica al fresco. Aici este găzduită Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în anul 1938 de către preotul Octavian Zmău, şi donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu. Aceasta a fost ferecată ulterior în argint, coroanele fiind din aur, decorate cu pietre preţioase – rubine, safire şi smaralde – donate de către o familie din Piatra Neamţ. Icoana este considerată a fi făcătoare de minuni deoarece este izvorâtoare de mir.

Mănăstirea Hadâmbu este alegerea perfectă pentru petrecerea unei duminici în sânul naturii, ascultând slujba, care este oficiată în curtea interioară a bisericii vechi. Personal, am vizitat multe mănăstiri din Moldova, însă aceasta m-a impresionat în mod special. Cred că aici am ascultat cea mai frumoasă slujbă, totul fiind foarte bine organizat, în deplină pace şi seninătate, iar părintele stareţ înduioşând prin cântecele sale oamenii ce aşteptau în curte pentru a fi miruiţi după terminarea slujbei. În spatele mănăstirii se află un iaz deasupra căruia este amenajat un mic spaţiu cu două bănci. De aici poţi admira edificiul sfânt printre ramurile bogate ale sălciilor.

Momentan, dezavantajul este faptul că drumul către mănăstire nu este asfaltat, problemă ce va fi rezolvată foarte curând. În orice caz, decât să urci cu maşina până la mănăstire, este mai plăcut să o laşi la poalele dealului şi să faci scurtul drum pe jos, eventual tăind păşunea pe o cărare abia vizibilă. Trecând pe lângă turmele de oi, care încă-şi mai revendică întinsul spaţiu până la venirea iernii, simţi cu adevărat că te afli departe de oraş şi de grijile cotidiene.

Surse: Claudiu Paradais – Mănăstirea Hadâmbu; cuvânt înainte de Protos. Nicodim Gheorghiţă, Editura Gedo, Cluj-Napoca, 2006

crestinortodox.ro

Sursă fotografii: Arhiva personală

Peste douazeci de ani vei fi dezamagit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai facut nu din cauza celor pe care le-ai facut. Deci, descatuseaza-te! Navigheaza din portul sigur in care te afli. Exploreaza! Viseaza! Descopera! (Mark Twain)

Vineri, intr-o vineri de la sfarsitul verii, dupa servici, am pornit spre Retezat – primul Parc National al Romaniei. Cu toate ca vara inca era printre noi, am iesit din Nucsoara pe bezna, destul de aproape de miezul noptii. La lumina farurilor cautam un loc drept pentru campat si pregatim culcusul.
Locul ce parea perfect seara nu mai era la fel dimineata pe la 5. Treziti in clinchet de talanga iesim afara si ne trezim inconjurati de vaci si stapanii lor:

“Da de ce v-ati pus cortul chiar pe drumul vacilor?”

Daca vacile tot nu ne-au lasat sa lenevim avem ocazia sa vedem un rasarit frumos dinspre campia Streiului.

Dupa ce ma bucur de sandwichul pregatit acasa, adunam cortul si restul bagajelor, le inghesuim in Polo si plecam spre intrarea in rezervatie. La placa ce ne anunta ca intram in rezervatie incepe greul dar si frumoasul acelui weekend. Facem o cantarire din mana a rucsacilor si il conving pe Rares sa care el cortul. Mare noroc cu asa prieteni!
Incepem fara sa stim ca vom urca 1700m altitudine in aceasta zi. Destul de repede hotaram sa urcam pe Valea Pietrele, nu pe Culmea Lolaia, cum ne era planul initial.

Pentru ca tot am schimbat traseul nu mai trecem pe la Cabana Pietrele, o luam direct spre Gentiana pentru a economisi trei sferturi de ora pretioase. Daca scriitorii de basme si povestiri fantastice s-au inspirat din natura, atunci sunt sigur ca traseul spre Gentiana a fost sursa de inspiratie pentru Padurea Fermecata. Mi-as fi dorit sa fi fost acolo un fotograf mai inspirat care sa va poarte cu fotografiile lui in acea poveste. Eu pot doar sa trec aceasta padure in scurta lista cu locuri in care natura si-a pastrat imaginea virgina, de basm.

Ajunsi la Gentiana desfacem fiecare cate o conserva, mai mult din dorinta de a scapa de greutate decat de foame. Sau mai degraba pentru a muta mai jos centrul de greutate.
Ma invart putin pe langa panourile solare ce stau in spatele cabanei si apoi ne pregatim de plecare. Il intrebam pe cabanier unde gasim apa sa ne refacem proviziile.

“Aici peste tot e numai apa!”, se grabeste sa ne raspunda.

Si intr-adevar asa este. Daca e frumos traseul pe Valea Pietrele aceasta nu e datorita pietrelor ci a vaii plina de cascade navalnice mai mici sau mai impunatoare.

De la Gentiana se mai merge o suta de metri si se iese din teritoriul brazilor urcand in etajul jnepenilor. De acum incepem sa vedem varfurile ce ne inconjoara si privim in zare spre Curmatura Bucurei – punctul cel mai inalt pe care vrem sa-l atingem azi.

Dupa vreo ora de sarit pe pietrele Retezatului, bocancilor Ilenei li se face foame. Cu ajutorul catorva cureluse reusim sa-i imblanzim prin tehnicile invatate de la Steve Irwin (vanatorul de crocodili). Se pare ca Ileana s-a suparat pe bocancii rebeli pentru ca in Fagaras nu i-a mai adus desi mie imi pareau simpatici

Cel mai frumos la urcare e sa intorci capul in spate si sa privesti cat de mult ai urcat pentru a-ti demonstra efortul depus. Privelistea e minuntata, mai ales dupa iesirea din tunelul de jnepenis. Macar atat ne incurajeaza pentru ca tinta noastra, Curmatura Bucurei, se incapataneaza sa ramana la 30 de minute in fata, deja de vreo doua ore jumate.

Intr-un final ajungem extenuati pe saua ce ne desparte de lacul Bucura, punctul central al drumetilor din Retezat. Stiti cum se zice: toate drumurile duc la Roma si cararile la Bucura. Coboram pe malul lacului si ne trezim intr-un adevarat sat de iglu-uri din foaie de cort. Impresionat ii intreb pe parinti cum au facut drumul acesta obositor, de 8 ore, cu copii de chiar 4 ani. Aflu ca se poate veni si din Poiana Pelegii aflata la doar o ora si jumatate.

Dupa o cosnerva si putina odihna ne simtim viteji si, impreuna cu Rares, decidem sa urcam pe Varful Peleaga, la 2509m. Daca ne grabim putin prindem apusul pe varf si coboram la lumina frontalelor. Pornim impreuna cu doi salvamontisti si pana pe la 2400 ne tinem de ei. Doar ca aici nu mai am aer si inaintam doar cate douazeci de metri dupa pauze de zece minute.
Cand ajungem pe varf salvamontistii deja savurau bere, probabil a doua sau a treia la cat timp ne-a luat sa-i prindem. Noi murim de foame fara sa stim ca avem in bagaj ciocolata si glucoza.

Soarele apune lasand Varful Retezat deasupra norilor.

Dimineata intregul sat de iglu-uri se trezeste si pana cand fac eu cateva poze aproape toate corturile dispar. Mancam, adunam si ne pornim si noi parca cu mai multa energie decat in ajun.

Adevarul e ca orice s-ar zice, e mai usor la coborare. Asta daca nu ai bataturi si besici cum am avut eu. Sau mai bine zis daca vii pregatit cu suficienti plasturi, nu doar cu doi.

Data viitoare sigur voi avea mai multi plasturi cu mine

Drepturile de autor asupra textului si fotografiilor apartin autorului.

Traian Fratean – http://ftraian.blogspot.com/

Anual, are loc Noaptea Muzeelor, când muzeele bucureştene îşi deschid porţile, fără a percepe taxe ( sau în orice caz, unele au taxe simbolice) iar priveliştea devine accesibilă pentru orice tip de cetăţean. Proiectul a fost iniţiat de Donnedieu de Vabres, ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa în 2005, în scop de promovare a muzeelor franceze. Modelul a fost preluat în mai multe ţări europene, inclusiv România, unde evenimentul are loc anual în luna mai.

De-a lungul anilor, 12 muzee din Bucureşti au organizat activităţi specifice acestei nopţii albe şi printre ele, s-au numărat Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, George Enescu, Militar Naţional etc. Fiecare a avut mâna liberă pentru a pregăti acest eveniment în stilul propriu, motiv pentru care fiecare muzeu oferă un alt tip de divertisment „muzeal”.

Muzeul Antipa a prezentat o expoziţie de fotografii, documentare şi albume marca Naţional Geographic şi a organizat o vậnătoare de insecte şi lilieci în curtea muzeului.

Muzeul de Geologie a organizat Noaptea Indiană, prin intermediul fotografiilor, al muzicii şi al artei culinare.

Muzeul Militar Naţional a organizat programul special Floare de Lotus care include spectacole de dans modern, jonglerie şi magie, concert de orgă şi spectacole de teatru.

În ciuda faptului că evenimentul se bucura de un real succes şi îşi atinge anual scopul de a atrage interesul populaţiei pentru muzee, există şi câteva „hibe” care atenuează farmecul acestei nopţi albe. Spre exemplu, într-unul din anii în care muzeul Antipa a desfăşurat acest spectacol, s-a format o coadă inimaginabila şi astfel s-a instalat haosul. Lipsa luminii ( chiar şi artificiale) a creeat probleme pentru Muzeul Naţional Militar care şi-a lăsat exponatele în umbră în unul din ani. Deşi fusese inclus în circuit, Muzeul de Geologie şi-a ţinut porţile deschise doar până la mizeul nopţii.

Hibele din organizare nu anulează însă magia acestei nopţi, care se repeta anual şi aduce în incintele muzeelor mii de vizitatori însetaţi de cultură. „Noaptea muzeelor” rămâne un eveniment desfăşurat la nivel european care aduce România pe lista ţărilor care promovează cultura şi bunul gust.

Sursa: www.mediafax.ro

www.plimbare.ro

www.cata-link-mediablog.blogspot.com

www.wordpress.com

www.realitatea.net

Dupa victoria din anul 106 d.C. impotriva dacilor pe amplasamentul taberi romanilor urma sa se construiasca noua capitala a Impreiului Roman. Ulpia Traiana a fost construita de guvernatorul Daciei Romane, Decimus Terentius Scaurianus si avea o forma obisnuita in acea vreme la romani, un patrulater cu margini rotunjite de dimensiuni impresionante. Zidul era construit din blocuri de piatra cioplite imbinate cu mortar si partea de sus era prevazuta cu creneluri. Pe fiecare parte a zidului era cate o poarta, iar portile din partile laterale erau legate intre ele prin doua strazi principale care strabateau cetatea. Piata, unul din cele mai importante locuri ale unei cetati se afla in cerntrul orasului, la intretaierea celor doua strazi.

La scurt timp dupa intemeierea cetatii, are loc rascoala sarmantilor intre 117-118 d.C. Rascoala a fost oprita cu cruzime de Quintus Marcius Turbo trimis de imparatul Hadrian. Drept rasplata pentru nimicirea rascoalei, in anul 118 d.C. conducerea orasului a ridicat un monument in cinstea lui Hadrian. Incepand cu naul 166 d.C. poparele barbare incep sa atace provincia, singurul care a reusit sa le tina piept atacurileor a fost Marcus Aurelius, care salveaza capitala, a fost ridicat si in cinstea lui un monument. Viata orasului Ulpia Traiana a incetat odata cu invazia hunilor, mai ales dupa moartea lui Attila cand haosul a pus stapanire peste tot.

Sarmisegetuza Regia sau “cea regeasca”, fosta capitala a Daciei preromane se afla in judetul Hunedoara si este una dintre cele mai fortificate cetati dacice. Fortareata a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac si cuprindea sase citadele. Fortareata are forma unui patrulater, construit din blocuri masive de piatra, pe cinci terase. Sarmisegetuza continea de asemenea si o zona scara, sanctuarele fiind asezate pe o terasa. Din cauza avariatiunilor suferite in timpul atacurilor asupra cetatii nu se stie cu exactitate daca au fost sapte sau opt sanctuare patrulatere, iar sanctuarele circulare sunt doar doua. Civilii locuiau in apropierea fortaratei, pe terase, iar nobolimea avea apa in rezidentele lor adusa prin tevi ceramice. Cu ajutorul inventarului arheologic gasit se poate spune ca dacii aveau un standard inalt de viata.

Apogeul cetatii dacice a fost atins sub conducerea lui Decebal, Imperiul Roman castigand batalia cu regele dacilor. In anul 107 a avut loc ultima batalie condusa de imparatul Traian

Nu mi-a fost uşor să mă obişnuiesc cu toată zarva şi trecătorii grăbiţi care nici nu se opreau uneori când încercam să aflu adresa unei străzi sau a unei locaţii. Printre primele locuri pe care le-am cunoscut şi de care m-am îndrăgostit în mod iremediabil, se numără Ceainăria Cărtureşti situată pe bulevardul Magheru. Am descoperit aici o oază de linişte la doar doi paşi de vacarmul din stradă.

Au trecut trei ani de la prima întâlnire, iar Cărtureştiul a rămas în continuare locul meu preferat pe care îl vizitez cu regularitate. Au urmat apoi cinematografele în care rulează filme europene (Studio, Patria, Elvira Popescu, Union, Scala ş.a.m.d.), am descoperit plăcerea unui film românesc vizionat alături de un public educat. Mi-am făcut timp să merg la piese de teatru, la operă şi la balet.

Am descoperit festivalurile de tot soiul şi numeroase târguri. Am vrut să cunosc totul ca să pot alege. Iubesc Bucureştiul pentru că aici se întâmplă întotdeauna o mie de lucruri diferite în o mie de locuri. Şi dacă învăţăm să descoperim clădirile frumoase, străduţele înguste pline de case în care au locuit scriitori cunoscuţi, ceainăriile şi, nu în ultimul rând, oamenii adunaţi aici din toate colţurile ţarii, nu avem cum să nu ne îndrăgostim de acest oraş.

Când m-am întors aici în toamna aceasta, pentru master, m-am bucurat nespus când am văzut că au mai renovat câteva clădiri pe Calea Victoriei, cât şi pe bulevardul Elisabeta. Sigur, se mai construieşte unde nu ar trebui, se mai dau autorizaţii care nu ar trebui date, dar oamenii învaţă să se revolte, încep să îşi cunoască drepturile din ce în ce mai bine. Un om care spune că Bucureştiul este un oraş murdar şi urât nu face decât să îşi arate ignoranţa faţă de propria capitală. Dacă nici noi nu suntem capabili să le arătăm turiştilor că Bucureştiul are multe de oferit, cum ar putea ei să îl îndrăgească?

Nici măcar în oraşele din vestul ţării, viaţa culturală nu se desfăşoară cu atâta vioiciune şi diversitate ca în Bucureşti. E un oraş care se trezeşte încet-încet la un nou mod de viaţă. E un oraş care, odată cu renovarea centrului vechi, a învăţat să nu mai doarmă. Ieşiţi noaptea pe strada Smârdan şi veţi înţelege despre ce vorbesc. Mergeţi la teatru, la film, mergeţi în parc sau plimbaţi-vă pur şi simplu pe străzi. Fiţi turist în propriul oraş înainte de a fi turist în alte ţări.

In 1654 tinuturile din jurul Manastirii si a satului Sambata de Sus au ajuns sub stapanirea lui Preda Brancoveanu, bunicul lui Constantin Brancoveanu. Acesta a construit o bisericuta din lemn de valea raului Sambata pentru calugarii sihastri din aceasta zona. In anul 1696 bisericuta din lemn a fost reconstruita in caramida de catre domnitorul Constantin Brancoveanu, el fiind in acelasi timp si cel mai vechi ctitor al manastirii Sambata de Sus. Timp de 40 de ani manastirea a fost condusa de egumenul Visarion, unul din cei mai deseama stareti ai ei.

In vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desfiintarea manastirilor, pe care le considera focare primejdioase de mentinere a constiintei ortodoxe in provincia pe care o pacificase prin forta si pe ai carei locuitori incercase sa-i oblige — fara succes — sa accepte unirea. Ordinul cerea ca manastirile de lemn sa fie arse si cele de caramida sa fie demomolate. Manastirea Sambata de Sus a fost crutata de distrugere la 1761, foarte probabil la interventia familiei Brancoveanu, proprietara mosiei si satului Sambata.

Reusind sa rezista atacurilor de distrugere, Manastirea Sambata de Sus a fost reconditionata de ctitori acesteia. Dupa 1772, manastirea a iesit temporar de sub stapanirea familiei Brancoveanu din cauza neachitarii unei datorii. Acest fapt a dus la distrugerea manastirii, iar epsicopul Grigore Maior a contribuit mult la aceasta distrugere. El ii acuza cu desavarsire pe calugarii de la Sambata pentru indaratnicirea lor, care nu numai ca nu renuntau la religia lor, dar incercau sa convinga si pe altii sa nu o faca.

Cu toate interventiile facute de boierii Nicolae si Emanuil Brancoveanu catre guvernul Transilvaniei, manastirea nu a putut fi salvata. Distrugerea ei a avut loc in noiembrie 1785. Dintre toate cladirile manastirii, biserica, avand ziduri solide, nu a putut fi demolata, ci doar avariata. Ea a ramas in ruina vreme de aproape un secol si jumatate, cand pe zidurile ei ruinate au inceput sa creasca arbori. In felul acesta s-a distrus un modest centru de cultura romaneasca si credinta ortodoxa.

Reconstructia manastirii a inceput intre anii 1962-1963, au fost inlocuite toate acoperisurile, in imprejurimile bisericii a fost asezata o noua poarta sculptata in lemn de stejar, ca element nou adaugat bisericii a fost exinderea altarului pana in padure, unde se tin si astazi slujbele religioase. Incinta manastirii, are forma de patrulater si este compusa din doua corpuri masive de cladiri dispuse pe latura de nord si de sud, cu doua nivele. Trei foisoare sculptate in piatra impodobesc incinta atat in interior cat si in exterior.

Corpul de cladiri asezat pe latura de sud cuprinde la parter o trapeza incapatoare, bucatarie si chilii, la etaj, casa brancoveneasca, o biblioteca, un arhondaric, iar la mansarda muzeul, unde sunt expuse carti vechi, manuscrise, scrisori, icoane vechi pe sticla si pe lemn si obiecte de patrimoniu colecţionate de I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala. Toate aceste spatii marturisesc intentia de a face din Manastirea Brancoveanu un centru de spiritualitate ortodoxa si de cultura romaneasca.

Asociatia Alburnus Maior este o organizatie non-guvernamentala cu sediul in Rosia Montana. A fost infiintata in anul 2000 de locuitori ai Rosiei Montane pentru a desfasura o campanie impotriva proiectului de exploatare miniera la scala larga a aurului si argintului propus la Rosia Montana de compania canadiana Gabriel Resources. Alburnus Maior se opune acestui proiect din considerente sociale, de mediu, economice si culturale si sprijina modele de dezvoltare care respecta si pun in valoare patrimonial natural, cultural si social unic al zonei.

Roşia Montană este o localitate răspândită pe versanţii văii Roşiei situată în Munții Apuseni la o altitudine de aproximativ 800 de m. Și-a căpătat numele datorită culorii roşiatice a apei, cauzată de conţinutului ridicat de oxizi de fier.

Caracteristici unice:

O caracteristică unică a peisajului este prezenţa nenumăratelor lacuri artificiale numite “tăuri”. In zona întâlnind-se peste 105 de astfel de tăuri.

În apropierea Roşiei Montane se află alte două formaţiuni geologice unice, declarate monumente ale naturii: Piatra Corbului şi Piatra Despicată.

Piatra Corbului este formată din formațiuni masive de andezive. Modul în care acestea se ivesc formează iluzia unui cap imens de corb. O suprafață de 5 hectare este socotită rezervație geologică și deci, în principiu, zonă protejată.

Piatra Despicată este formată dintr-o stâncă imensă formată dintr-un tip de rocă nemaiîntâlnit prin aceste locuri. Provenienţa stâncii este necunoscută, fapt ce îi da unicitate și importanță.

O altă caracteristică deosebit de importantă este existența Dealului Cetății. Aceasta reprezintă o mărturie istorică deosebită întrucât demonstrează existența prezenței umane în zonă încă din 131 d Hr. (dată inscripționată pe o placă, alături de denumirea de Alburnus Maior). Aici pot fi văzute, încă, galerii și puțuri din fostele mine romane. Foarte aproape de acestea se află și Cetatea Alburnus Maior, ea având în trecut rolul de a apăra localitatea și exploatările aurifere.

Efecte negative ale proiectului Gabriel Resources:

În primul rând se pune în discuție distrugerea unei zone foarte întinse, în jur de 16 km pătrați, distrugere ce va fi consecința utilizării separării aurului cu tehnica ce implică utilizarea cianurii. Astfel cinci munți, patru biserici și cimitire, și ruinele cetății romane, minele și ruinele templelor vor fi distruse cu toate că acestea sunt considerate patrimoniu național unic în lume. La rândul ei, întreaga zonă va fi poluată la un nivel foarte ridicat deoarece durata de exploatare a aurului din acești munți ar fi de 15 ani pentru a extrage doar 300 de tone de aur si 1600 de tone de argint (cantitate mică în comparație cu distrugerea zonei). Însă zona folosită va depăși cu mult cei 16 km mai sus amintiți, ajungând pana la 42 de km pătrați.

Din punct de vedere economic această zonă va fi total distrusă, potențialul turistic fiind practic anulat. De asemenea, din cauza poluării, nici alte firme nu vor dori să investească aici, ducând astfel la degradarea completa a Roșiei Montane și în final la transformarea acesteia în zonă moartă.

Cel mai grav efect negativ ar fi impactul asupra mediului. Pentru a produce o cantitate cat mai mare de aur, și deci și de bani, Valea Roșie ar urma să fie împărțită în patru mine iar Valea Corna ar urma să devină iaz de depozitare a cianurii ( 6 km pătrați). În ciuda faptului că ar urma sa fie construit un dig de 180 de metri trebuie să ținem minte cantitatea enormă de cianură ce ar urma să fie generată : 196 de milioane de tone. Fapt ce ar putea, sau chiar va duce in mod inevitabil, la producerea unui dezastru ecologic.

Cine e împotriva?

Academia Română

Biserica Ortodoxă

Biserica Catolică

Biserica Unitară

Greenpeace,

Federaţia Europeană a Partidelor Verzi,

International Finance Corporation,

State din Uniunea Europeana ( ca Ungaria),

Si multe alte organizații din întreaga lume.

Această opoziție fățișă este cea ce întârzie dezvoltarea proiectului. De aceea actele de protest nu se opresc. Spre exemplu, din 2004 pana acum s-a organizat, an de an, festivalul FânFest. Acest festival are ca scop salvarea Roșiei Montane și este organizat chiar în această zonă. La fiecare ediție au participat peste 10.000 de spectatori, fapt îmbucurător atât pentru organizatori cat și pentru locuitorii zonei.

Cine cum se apăra?

Gabriel Resources încearcă sa ne arate și aspectele pozitive: astfel, în timpul construcției ar fi create în jur de 1.200 de locuri de muncă, iar în timpul extragerilor în jur de 600 de astfel de locuri de muncă ar fi create.

Studii ale companiei mai estimează și că 2 miliarde de USD vor intra în trezoreria statului român, luând în considerare și faptul că își opresc 45 % din profit.

Să fie însă acestea avantaje cu adevărat? Este datoria românilor sa decidă și sa ia atitudine.

Surse:

www.rosiamontana.org

www.wikipedia.com

http://www.mmediu.ro/departament_mediu/rosia_montana/rosia_montana.htm

Munții Măcinului sunt situați în partea de Nord-Vest a Dobrogei și s-au format cu milioane și milioane de ani în urmă, în palezoic din granituri, șisturi cristaline, calcare, roci metamorfice și eruptive, conglomerate, gresii. Principalele grupe sunt Creasta Principală, culmea Pricopanului și creasta Secundară, oarecum perpendiculară pe cea principală, iar altitudinile variază între 7-467 m, cel mai înalt fiind vârful Țuțuiatu.

Schimbarea înfățișării lor s-a produs acum aproape 200 de ani, pe vremea când Dobrogea se afla sub stăpânirea otomană , și când se făceau intense exploatări iar pădurile cădeau ca secerate. Nici atunci când Dobrogea a fost alipita României, regiunea nu a fost  cruțată căci prin cele două reforme agrare de la 1878 se taie o mare suprafață din păduri, iar relieful își schimbă vizibil aspectul.

Din întinsele păduri de gorun, stejar pufos, cărpiniță, tei argintii nu a mai rămas aproape nimic, cu excepția unor arbori presărați ici și acolo și a câtorva fire de vegetație fragile.

Fauna regiunii reunea o diversitate de insecte si animale rare precum râsul, dihorul pătat, pisica sălbatică, broasca râioasă cenușie, specii care actualmente sunt dispărute complet sau pe cale de dispariție.

Lanțul muntos se erodează continuu din cauza granitului, care stă la baza formării lui și care se macină necontenit dându-i un aspect de deal găunos, în care ți se afundă piciorul atunci când încerci să urci.

Granitul a fost una dintre bogățiile zonei, intens exploatată de turci, iar ca o curiozitate v-aș spune că stadionul olimpic din Munchen este construit din granitul din Munții Măcinului.

Peisajul este uimitor tocmai prin acest talmeș-balmeș de zone împădurite, stânci aruncate la voia întâmplării, crevase și șănțulețe aride și aproape roșiatice la culoare, contrastând în mod evident cu verdele plantelor și al copacilor.

Pot spune că suntem cunoștințe vechi și că le știu secretele și înfățișarea pe care o iau în fiecare anotimp : vara priveam de pe peronul gării din satul bunicilor, culmea Pricopanului răsfățându-se sub razele soarelui, ce se ridica la orizont, îi admiram și de aproape în trecerea către litoral și mereu mă fermeca verdele crud contrastând cu albastrul cerului, toamna vegetația se usucă și e o adevărată delectare să privești ciulinii cafenii purtați de vânt, iar iarna totul se acoperă cu un strat imaculat, iar vântul suflă necruțător.

Ca obiective turistice v-aș recomanda mânăstirile Cocoș și Dervent, iar dacă sunteți mai singuratici și ați dori să vă reculegeți și să vă rupeți pentru câteva ore de viața modernă, ați putea merge pe dealurile de la Niculițel.

Sursa : www.wikipedia.ro

Aceste mănăstiri cu pictură murală datează încă din secolele XV-XVI și, datorită originalității lor, sunt incluse încă din 1993 în patrimoniul UNESCO,  însă nu toate ci doar: Moldovița, Arbore, Pătrăuți, Suceava, Probota, Voroneț și Humor, acestea fiind socotite cele mai frumoase și cele mai originale. Totuși întregul număr al mănăstirilor este socotit ca fiind un reper al ortodoxiei.

Iată și detalii despre câteva dintre aceste mănăstiri:

Arbore(Biserica “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”)

Pictura murală a acesteia se remarcă prin excepţionala durabilitate a pigmentului albastru, caracteristică apropiată de cea a mănăstirii Voroneț. Caracteristică pentru aceasta mânăstire este de asemenea și marea nişă pictată de pe faţada vestică.

Humor (Biserica “Adormirea Maicii Domnului”)

A fost ridicată în 1530 şi pictată în 1535. Ca elemente caracteristice se disting pridvorul cu două arcade frânte alături de pictura murală a Fecioarei cu pruncul, pictură aflata în luneta ușii de la intrare.

Moldovița(Biserica “Buna Vestire”)

Deși pictura a fost realizată acum mai bine de patru secole, în 1537,  unele dintre cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe faţada sudică, în ansamblul lor picturile exterioare ale acestei mănăstiri fiind cele mai bine păstrate. Pictura interioară nu se abate de la tradiție, însa Răstignirea, aflata în naos, este socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă ce poate fi găsită în bisericile Bucovinei. Mănăstirea Moldovița are de asemenea și un muzeu.

Probota(Biserica “Sfântul Nicolae”)

Inscripțiile comemorative de pe zidul mănăstirii, ca și cele de pe poarta turnului, menționează anul 1530 ca an al construcției, astfel se consideră că biserica a fost terminată în 1530 dar că a fost pictată doi ani mai târziu, în 1532. Zidurile ce o înconjoară  au fost construite în 1550 pentru a asigura protecția celor din interior. In secolul XIX pictura a fost refăcută însă, în urma restaurărilor efectuate de UNESCO, a fost descoperit stratul original, mult mai valoros.

Voroneț ( „Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”)
Construită în1488, Mănăstirea Voroneț a fost pictată câteva decenii mai târziu, în 1547 când i s-a adăugat și pridvorul. Aici viața monahală a fost întreruptă în 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiu Habsburgic. Această întrerupere a durat și pe întreaga perioadă a regimului comunist, mănăstirea redeschizându-si porțile abia în 1991. Din punctul de vedere al picturilor Mănăstirea Voroneț prezintă pe fațada de vest  Judecata de apoi, scena foarte frumos pictată ce, de asemenea, alături de întregul complex de picturi al mănăstirii, prezintă în compoziția sa albastrul de Voroneț. Această nuanța este specială prin faptul că este unică și prin faptul că nu poate fi astăzi reprodusă. Tot pe fundalul albastrului de Voroneț este prezentat și Arborele lui Iesei (Genealogia Mântuitorului) în timp ce pe coloane sunt pictați filosofii greco-latini.

Putna se bucura de un număr mare de vizitatori datorită istoriei sale, ea fiind ridicată între 1466-1469 de marele domnitor Ștefan Cel Mare și devenind mai târziu  chiar locul înmormântării sale. Mănăstirea aceasta a fost un foarte important centru cultural și artistic întrucât aici au funcționat ateliere de caligrafi și miniaturiști. Și această mănăstire se poate lauda cu un muzeu ce conține o colecție valoroasă de broderii executate în vremea lui Ștefan cel Mare, icoane și opere de argintărie.

Acestea sunt doar câteva detalii despre o zonă a României cu un potențial turistic imens ce trebuie apreciată de fiecare român în parte, trebuie să ne câștige admirația și prin urmare și grija.

Surse:

www.descopera.ro

http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/bucovina-geografie

In cadrul acestei statiuni se gaseste un peisaj unicat,atat pentru Romania cat si pentru intregul glob pamantesc.In plus,padurile de brad,vesnic verzi si aerul curat sunt un atuu pentru orice turist dornic de putina relaxare si odihna.
Lacul in sine, se afla la o altitudine de 983 m,si este situat intr-o mica depresiune montana,cu clima placuta,subalpina.
Pentru cei pasionati de excursii , aici in cadrul statiunii se organizeaza excursii cu autocarul ,de durata,o zi sau doua la Gheorgheni,Borsec,Sovata,Bicaz,Piatra Neamt.De asemenea,nu va faceti griji pentru faptul ca nu aveti unde sa innoptati!…in apropierea lacului va asteapta Motelul Lacu Rosu.Pe langa motel se afla si restaurantul Lacu Rosu,un restaurant de doua sute de locuri disponibil pentru conferinte, ospaturi si orice alt fel de intalniri de acest gen.Pentru cei curajosi,care doresc sa se avante pana pe versantul Nord-Estic al Muntelui Ucigasu,exista aici Vila Raza Soarelui.Odata ajunsi veti avea parte de un peisaj de vis si de asemenea o priveliste de nedescris,asupra stancilor Suhardului Mic.

Imprejurimile lacului se pot mandri cu o flora si fauna bogata. Padurile de conifere (molidul si pinul) in ameste cu alunul, salcia de munte si mesteacanul sunt dominante. pe versantii din preajma lacului cresc bradul alb, paltinul si plopul de munte. peisajul este infrumusetat de diferite flori: stajenelul, campanula, laptele cucului, garofita, margareta, floarea de colt.

Lacu Rosu este de asemenea cea mai complexa rezervatie naturala din tara.Clima este una placuta,avand o medie anuala de 8 grade Celsius.Vara temperaturile ajung la 22 de grade Celsius,iar in timpul iernii un strat de gheata gros de 60-70 cm acopera lacul.Media anuala a stralucirii orelor de soare este de 1700-1900.

Asadar cititorul,daca vrei sa pornesti intr-o drumetie, nu uita ca aici la Lacu Rosu, ai ce vedea!…