Pe teritoriul României s-au întâlnit numeroase dovezi arheologice ale existenței naiului în cultura poporului român încă înainte de anul 1 e.n. Se presupune că naiul ar fi intrat în cultura româneasca în urma contactului cu grecii, la malul Marii Negre. Dovadă stau unele statui, cum ar fi cea de la Callatis, ce cuprind și naiul în compoziția lor. La fel ca în cazul mormintelor ce datează din epoca elenistică ce au fost descoperite la Tomis și Callatis unde pot fi văzute inele ce aveau gravate imaginea faunilor cu nai.

Un eveniment major în dezvoltarea influenței și științei  naiului îl reprezintă, culmea, nașterea unui om și anume nașterea  lui Fănică Luca în 1894 la București. Acesta, de-a lungul vieții sale, ar fi stabilit tehnica naiului cu acordaj fix și ar fi depus eforturi în cadrul catedrei de nai de la institutul de muzică. Așa au luat naștere naiști celebri ca: Damian Luca, Radu Simion, Nicolae Pârvu, Radu Constantin și Gheorghe Zamfir.
Naiul, deși instrument străvechi, a devenit apreciat și ascultat abia în ultimele decenii. Succesele sale ajung astăzi pana la puncte fierbinți ca Hollywood-ul, unde în filme ca  „Kill Bill”  sau „Picnic at Hanging Rock”  utilizează o foarte importantă arie muzicală  cântată la nai, și anume “The Lonely Shepherd” în interpretarea lui Gheorghe Zamfir. Putem deci trage ușor concluzia că naiul românesc se bucură de popularitate atât în țară cat și înafara granițelor, fapt ce îl face demn de toată atenția noastră.

Surse:

http://www.preda-panflute.ro/ro/history.html

http://www.youtube.com/watch?v=frSkz-aXatU&feature=related

www.okazii.ro

De la vârsta de 5 ani a început sã studieze vioara împreunã cu tatãl ei, profesor la o şcoalã de muzica din Bucuresti, iar de la vârsta de 16 ani a început sã cânte.

“M-am nascut in Bucuresti, intr-o familie de muzicieni, si pot spune ca am avut parte de o copilarie linistita. Eram o fata cuminte, iar la scoala eram data mereu de exemplu. In afara muzicii, fara de care nu pot trai, imi mai placeau literatura si limbile straine si, iata, s-a dovedit ca mi-au fost de mare folos. Tata a fost un excelent violonist. Am fost inzestrata de la Dumnezeu si de la parinti cu harul de a canta usor orice gen de muzica. Imi aduc aminte ca in casa noastra se audia numai muzica clasica, iar eu eram dornica sa aud si altceva. De aceea, ma ascundeam pe la vecini, unde le ascultam pe Roxana Matei, Aida Moga, care erau atunci in mare voga. Tata se uita la ceas si, cum dispaream un pic, cum intreba de mine. Mai tarziu, cand el a inteles ca muzica era viata mea, a inceput sa ne permita sa ascultam si alte genuri.”
Aceasta este declaratia Aurei Urziceanu,data unei publicatii româneşti.

A plecat pentru o perioada as spune destul de lunga in Canada si SUA, exact dupa ce a fost premiata cu locul doi la Festivalul National de la Mamaia,in anul1969. Aici il intalneste pe bateristul Ron Rully, cu care se casatoreste. Reintorcandu-se pentru scurt timp acasa, ea reprezinta, in 1971, Romania la Festivalul International de la Knokke din Belgia, unde a castigat “Cupa europeana”, “Cupa lumii” si “Premiul Presei” intr-un concurs extrem de dificil impotriva unei echipe americane.
In 1972, participa pentru prima oara la Festivalul de Jazz Newport de la New York, impreuna cu Duke Ellington, unde este foarte bine primita de catre critici si presa. In 1974, Aura aduce pe lume un baietel, pe nume Elia Christopher. Au urmat apoi turnee in intreaga lume, aparitii televizate si la radiouri, solicitari din partea agentiilor de publicitate pentru a realiza gingle-uri.
Aura Urziceanu a cantat alaturi de interpreti renumiti precum : Quincy Jones, Duke Ellington, Thad Jones, Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn si Mel Lewis.

Plecata de 35 de ani din ţarã şi stabilitã în Canada, dupã cãsãtoria cu Ron Rully, Aura Urziceanu nu a renunţat niciodatã la cetaţenia românã, fiind mândrã de apartenenţa ei.

Întrebatã dacã se va întoarce în Romania Aura Urziceanu declara:
“Categoric! Aici este casa mea, pamantul sfant unde m-am nascut. Ma voi intoarce aici, cu sotul meu, atunci cand nu voi mai fi atat de prinsa in concerte si proiecte muzicale. Nu stiu unde ne vom stabili si nu are importanta daca la Bucuresti sau la munte. Oriunde in Romania este frumos. In plus, ori de cate ori am avut ocazia, i-am invitat pe straini sa vina sa ne vada tara, cu oamenii si locurile ei atat de frumoase si speciale!”

Discografie

Mini-discuri

•EDC 10.224 (1971, Electrecord)
•45-STM-EDC 10.316 (1973, Electrecord) – cu Cvintetul de jazz Bucureşti
Albume
•Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
•STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
•Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz Bucureşti
•Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
•Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
•Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
•Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
•Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 şi ST-EDE 02506)
•EDE 02803 (1986, Electrecord)
•I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis[3]
•Dor de viaţă (2000, Bask Records)

Reeditări

•I Found Love Again (1997, Electrecord)
•Dor de viaţă (2001, Electrecord)
•Seară de jazz (2003, P-Vine)
•Over the Rainbow (2003, P-Vine)
Compilaţii cu alţi muzicieni
•Melodii din toată lumea IX (1971), Electrecord

Surse: www.wikipedia.org
http://auraurziceanu.wordpress.com

Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca in filmul “Strainul” in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care “Dupa-amiaza unui tortionar”, “Filantropica”, “Comoara din Vadul Vechi”, “Procesul alb”, “Prea mic pentru un razboi atat de mare”, “Nu filmam sa ne amuzam”, seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum “Tache, Ianke si Cadar”, sau “In numele trandafirului”

Adesea, critica l-a asemuit cu Robert de Niro, comparaţie de care Gheorghe Dinică  se declara deloc încântat. „Ce legătură are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat şi jucat în România”, a menţionat actorul. Din 1996 este căsătorit cu Gabriela Georgeta.

Cati dintre noi nu stiu celebra replica ” Nu trageti dom’ Semaca! Sunt eu, Lascarica!”. Cati dintre noi stiu ca vocea inconfundabila care rostea aceste cuvinte ii apartin lui Gheorghe Dinica, in filmul “Cu mainile curate” ?

“Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul  locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea“, povesteste maestrul.

Avand o personalitate extrem de puternica, reusind sa transmita sentimentele dincolo de sticla ecranului, Dinica a jucat intr-o serie de roluri negative. Avand darul tonului si limbajului de mahala, cal intelegrii omportamentului suburban si antipatic l-au facut sa umple rolurile precum Prinţ din “Filantropica”.

Criticat fiind pentru ca a ales sa intepreteze roluri in telenovele, Dinica spunea:

“Nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”

Spune despre el, pe site-ul personal:

“Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje…
Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala.
Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea.

Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat… E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele.”

Artistic vorbind, biografia lui Gheorghe Dinica este impresionanta. A jucat în peste 100 de roluri de teatru şi film, premiat fiind în 13 rânduri.

1972 – ACIN: Explozia; Felix si Otilia; Atunci i-am condamnat pe toti la moarte; Cu mainile curate

1975 – Karlovy Vary, ACIN: pentru rolul Diplomatul din “Prin cenusa imperiului”

1975 – Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de câmp”, 1975

1987 – ACIN: Figurantii; Cuibul de viespi; Secretul lui Nemesis

1992 – UCIN: Casa din vis

1992 – UCIN: Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal”

2001 – UCIN: Mons (Belgia), pentru rolul Prinţ din “Filantropica”

1999 – UNITER: Premiul de excelenta

2002 – Premiul Cinematografiei, Premiul de excelenta al Ministerului Culturii

2004 – Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, pentru „Orient Expres”

2006 – Premiul pentru intreaga activitate

2008 – Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică

De asemenea, a obtinut “Marele premiu” la Paris pentru „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare

Discografia lui cuprinde patru albume

- Cântece de petrecere (2003)

- Cântece de petrecere 2 (2003)

- Romanţe (2004)

- Parol ca te iubesc (2006)

Gheorghe Dinica este decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

surse:

http://gheorghedinica.ro

http://www.wikipedia.com

http://www.youtube.com

N.A. Acest articol a fost pregatit sa fie scris utilizand timpul prezent in descrierea lui Gheorghe Dinica. Intamplarea de astazi, 10 noiembrie 2009, a facut ca, din pacate, totul sa se schimbe.

Titanic Vals

Decorul reprezintă interiorul unei locuințe de la începutul secolului XX, mai precis salonul unde se reunește întreaga familie: o masă rotundă, cu jilț, unde ”tronează” mam’mare Chiriachița (Ruxandra Sireteanu) și o canapea unde, de cele mai multe ori se așează copiii: Sarmisegetuza (Ioana Calotă), Gena (Raluca Gheorghiu), Traian (Alexandru Mike Gheorghiu) și Decebal (Gabriela Crișu).

Spectacolul este plin de momente comice, dar din păcate ele aparțin doar scriiturii , căci actorii le dau de cele mai multe ori o nuanță expozitivă. În text, răsturnările de situație nu lipsesc, dar, în spectacol, actorii le fac să pară previzibile.

Sora vitregă, Gena, ”martira familiei”, cea care se sacrifică pentru onoarea surorii ei și se dă drept mama copilului bastard, pare mai degrabă, din jocul Ralucăi Gheorghiu, indiferentă, fadă și lipsită de sentimente. Ea contrastează cu sora ei, Sarmisegetuza, care își duce rolul la extrem și pare cuprinsă de ”sentimente mărețe” chiar și atunci când situațiile din spectacol nu o cer.

Tatăl, presupusul cap al familiei, este mai degrabă cel care este condus de familie, mai precis de soacră, Chiriachița și de soție, Dacia. El este bărbatul molcom, care nu ia hotărâri decât obligat și care e acuzat că a cheltuit prea mulți bani atunci când și-a cumpărat o pălărie nouă. Cu toate astea, el e cel care, în final reușește să-și reunească familia. Personajul interpretat de Sorin Cociș, nu este convingător nici măcar în momentul în care se hotărăște să ia o decizie de unul singur.

Mam’mare, personajul Ruxandrei Sireteanu, cea care dă în cărți și a cărei singură preocupare este să-i iasă pasențele, dar care-și sprijină permanent fiica și își apără familia, este cel mai hotărât și convingător personaj din spectacol.

Dacia, soția lui Spirache, încearcă să parvină, aspiră la o viață mai bună, la mutarea în București și pentru asta face orice ca soțul să ajungă deputat. Personajul Luminiței Erga întruchipează perfect tipul femeii sigură pe sine, dură, dar și falsă, căci sentimentele ei pentru copilul Genei, cea alungată că a călcat strâmb, se schimbă atunci când află că micuțul este moștenitorul averii lui Tache, îl renegă din nou când află că a fost o greșeală și îi reacordă întreaga atenție atunci când descoperă că este, de fapt, fiul Mizei.

Întrebarea ce se naște este următoarea: este spectacolul un basm al Cenușăresei, unde fata vitregă și infirmă este renegată, dar în final integrată familiei sau un portret de familie destrămată și ulterior reunită?

Ana Smaranda TEODORESCU

Vesnic visatoare,vesnic cu un suflet mare si deschis spre public,Laura Stoica ne-a incantat simturile si sufletele de-a lungul carierei sale.Cu siguranta ca si determinarea ei,vointa,ambitia puternica au adus-o in atentia publicului,dar ceea ce a facut-o sa ramana in lumina reflectoarelor a fost talentul ei special,si faptul ca ea canta cu sufletul,cu multa pasiune,presarand putin din fiinta ei,cu fiecare melodie.

Numele sau intreg era Adriana Laura Stoica, si s-a nascut la data de 10 octombrie 1967,la Alba Iulia.In anul 1986 a absolvit cursurile de canto clasic,profesor Emil Niculescu,la Scoala Populara de Arta din Targoviste.In anul 1989 a devenit solista a teatrului “Toma Caragiu”, din Ploiesti,timp de un an.Laura Stoica a fost atrasa de teatru,drept dovada,in anul 2000 a absolvit Facultatea de Teatru,sectia Arte,in cadrul Universitatii Ecologice din Bucuresti.

In anul 1990,Laura Stoica s-a lansat in lumea muzicala,iar in 1991, a fost declarata cea mai buna solista pop-rock,iar melodia “Un actor grabit”, a fost numita melodia anului.
In perioada1987-1991, solista a participat la foarte multe concursuri muzicale organizate in Romania,iar datorita talentului sau, a stralucit de fiecare data atat in fata juriului cat si a publicului spectator.
Primul ei album a fost lansat in anul 1994 si s-a numit “Focul”, ca apoi in anul 1997 sa surprinda prin aparitia albumului “Nici o stea”,si prin numeroase compilatii pe care a aparut ulterior.In anul 2005, apare albumul “S-a schimbat”.

De-a lungul carierei sale a castigat numeroase premii,la diverse festivaluri,atat in Romania cat si in strainatate.In tara a castigat premii la urmatoarele Festivaluri: Mamaia, Festivalul Bucuresti,la Radio Difuziunea Romana, Cerbul de Aur, Radio Contact,

Premii castigate in afara tarii la urmatoarle concursuri: International Pop Festival,Austria, International Maltese Song Festival, Malta, Pamukalle Festival, Turcia, Discovery-Varna, Bulgaria. A avut la activ numeroase turnee deosebite,atat in tara,cat si in strainatate, in: Bulgaria,Israel,Malta,USA.
A avut o bogata activitate teatrala intre anii 1999,cand s-a realizat debutul ei teatral, pana in anul 2005, si a fost o prezenta constanta in spectacolele de binefacere,iar in anul 1994 a infiintat Fundatia “Laura Stoica”, care sprijina tinerele talente, face donatii copiilor orfani si participa la actiuni caritabile pt strangere de fonduri destinate copiilor afectati de HIV din Romania.
Moartea sa din data de 9 martie 2006, a cutremurat intreaga natiune si nu numai.Fanii au regretat-o enorm,si de ce sa nu recunoastem,ca inca regretam disparitia unei interprete atat de talentate si deosebite,cu un suflet atat de mare.
Colegii de breasla i-au dedicat o melodie,pentru a-i aduce un ultimu omagiu,transformat acum in ofranda.Melodia o puteti asculta dand click pe link-ul de mai jos: http://www.trilulilu.ro/krypton/224dabdfe9de72

Marea artista Laura Stoica a fost si va ramane un nume pe care il vom purta cu drag in inimile noastre,iar melodiile ei ne vor incalzi mereu sufletele!
sursa: www.laurastoica.ro

Operaţiunea Monstru este un film ce îi are în distribuţie pe unii dintre cei mai buni actori ai vremii: Toma Caragiu- Directorul Dumitru, Octavian Cotescu- Eugen, Marin Moraru-Corneliu, Ovidiu Schumacher- scriitorul, Alexandru Manolescu- soferul Mircea.

Acest film de colecţie este realizat de Casa de Filme 3, regia Manole Marcus, scenariul Titus Popovici. Pe lângă actorii minunaţi, echipa care a ajutat la realizarea filmul a fost formată din: Alexandru Întorsureanu şi Gheorghe Fischer – imagine, Tomina – costume, Mioara Ionescu – montaj, Eva Vaida – machiaj, George Grigoriu – muzica, Hortansia Cajal – regizor secund, Virgil Moise – decoruri, Bujor Suru – sunet.

În acest film este vorba despre cinci prieteni sau colegi de serviciu, care pleacă, fără ştirea nevestelor, într-o expediţie în Deltă. Odată ajunşi, aceştia se ocupă cu pescuitul, respectiv vânătoarea. Ei defapt doresc capturarea unui somn legendar, cunoscut drept „monstrul”. Însă înainte de toate se ocupă cu aşezarea taberei, distribuirea sarcinilor şi nu în ultimul rând se reciteşte dosarul cu reguli.

Personajele ajung în situaţii dintre cele mai ridicole şi amuzante, iar comicul de situaţii erupe în momentul în care, contrar aşteptărilor, cel mai mic în ierarhie prinde „monstrul”.

Semnificaţia acestui film ascunde critici la adresa gândirii comuniste şi a aparatului birocratic. Având în vedere subiectul aparent inofensiv, trăsăturile personajelor sunt şi mai bine scoase în evidenţă: liderul care are întotdeauna dreptate, ironia, vanitatea, egoismul ş.a. Totuşi sunt scoase la suprafaţă şi calităţile acestora, omenia va fi şi ea la locul ei când este cazul.

Un alt simbol al filmului este secretomania care domnea în vremurile comuniste, operaţiunea fiind strict confidenţială, chiar dacă acţiunea presupunea doar o excursie în Deltă.

Operaţiunea monstru, un film care va râmâne tot timpul în inima românilor. La fel şi replicile „Şi bicicleta era galbenă …. şi scriam cu cerneală violet” ; „Demonstraţia am facut-o de mâine gata, burta la soare, legănat de valuri … poate un lanseu două pentru menţinerea formei … “ ; “Plescăiturile cu care lansează asta … Uite-l şi pe ăsta …” ş.a.

Nu vom uita niciodată bicicleta galbenă …

Vă urez vizionare plăcută.

Sursă: imdb.com

Cunoscuta pentru numeroasele sale concerte de jazz sustinute,cunoscuta in randul tinerilor pentru colaborarea cu Fly Project si Tom Boxer si mai ales pentru veselia si optimisul sau debordant,Anca Parghel merita mentionata si nu numai,deoarece cu siguranta a contribuit la cresterea valorii tarii noastre.

Anca Parghel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, pe 16 septembrie 1957 şi s-a stins din viaţă pe 5 decembrie 2008 din cauza unei forme de cancer.

Vocea ei a fost deseori comparată de critici cu Maria Callas, Ella Fitzgerald sau Yma Sumac.Cunoscută şi apreciată drept una dintre cele mai valoroase cântăreţe de jazz din România, Anca Parghel a cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz din lume. De-a lungul carierei a cântat alături nume celebre din jazz-ul mondial, printre care Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell sauThomas Stanko.

A cantat si alaturi de muzicieni romani ca Johnny Raducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar si cu nume celebre din jazz-ul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo Del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.).

De mica ea compunea piese,inca de la varsta de 10 ani,iar la varsta de 11 ani deja participa la concursuri nationale unde impresiona juriul prin maiestria de care dadea dovada in interpretarea ariilor din opere celebre.
Dupa ce termină Liceul de Muzică din Iaşi, îşi continuă studiile la Conservatorul de Muzică unde îşi va da licenţa cu lucrarea “Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”

Apare în festivaluri importante de jazz începând din 1984 (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi, Nurenberg, Leipzig, Warsovia, Leverkussen, Vienna, Liege, Tubingen, Munchen, Linz, Zagreb, Varna, Lomza sau Bratislava).
Până în 1989 a predat canto, pian şi improvizaţie la Liceul de Muzică din Suceava, în Bucureşti la Conservator, dar şi în Belgia, Germania (Honnover, Ravensburg, Leipzig Conservatory, Munchen, Oldenburg), Marea Britanie (Silsoe and Cleolaine Workshops) şi în Republica Moldova.

Stabilită în Belgia, în Bruxel, îşi continuă activitatea la catedră, devenind profesor de jazz la Brussels Royal Conservatory Of Music din cadrul Lemmens Music Conservatory. Are o activitate intensă, lansând aproape câte un album pe an şi fiind nelipsită de la toate evenimentele importante din jazz.
Prima colaborare dintre Tom Boxer şi Anca Parghel s-a materializat în 2007 prin piesa “Zamorena”, care a devenit hit în România.

Melodia „Brasil”, o colaborare intre Tom Boxer , Anca Parghel si trupa Fly Project a devenit hit, a ajuns să fie difuzat de toate posturile de radio şi a cucerit clasamentele.

În 2008, la o lună după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian cu metastaze la ficat, iar medicii şi-au manifestat rezerva în ceea ce priveşte posibilităţile sale de vindecare, Anca Parghel era încrezătoare că se va însănătoşi. Luna noiembrie însă i-a adus două internări de urgenţă iar pe 5 decembrie 2008, într-o vineri dimineaţă, medicii, de această dată din Timişoara, îi pronunţau decesul.

Cu siguranta,aceasta mare stea a jazz-ului si nu numai,va dainui mereu in sufletele noastre si ne va incanta permanent prin melodiile sale,care ne-o aduc mai aproape si micsoreaza distanta dintre fiinta si nefiinta.

sursa: www.ancaparghel.ro
www.wikipedia.org

A inceput editia a XIX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, 30 august – 26 septembrie 2009.

Asa ma intampina mesajul publicitar a unei tombole, iar tentatia unui castig intotdeauna este mare. De indata am si apasat butonul Participa !

Surprindere mare! Am fost anuntata ca sunt fericita castigatoare. Particip tot timpul la astfel de tombole, de ce a trebuit sa castig tocmai acum cand habar n-am ce inseamna acest festival?

Raspunsul e la un click distanta. http://www.festivalenescu.ro imi edifica nelamuririle “Festivalul si Concursul International “George Enescu” a fost infiintat in 1958 ca semn al recunoasterii geniului enescian, pentru a omagia viata si creatia marelui compozitor roman.

Primele editii ale acestui Festival si Concurs au reunit nume sonore ale vietii muzicale internationale printre care amintim pe Lordul Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan si multi altii care prin participarea lor au contribuit la cresterea renumelui acestui eveniment al Europei de Est.”

„Un eveniment ce reconfirmă municipiul Bucureşti ca una din importantele capitale muzicale ale lumii şi validează odată în plus România printre furnizorii de valori culturale europene şi mondiale.” Aha!

Biletul meu este pentru joi 10 septembrie ora 17:00 la Ateneul Roman cand va concerta : 

CVARTETUL “FAURE”

Program : Mahler – Quartettsatz în la minor

Enescu – Cvartetul nr. 1 pentru pian op. 16

Fauré – Cvartetul nr. 1 în do minor op. 15

In regula, ma resemnez nu ma duc sa-l vad pe Timberlake cum isi flutura palaria.

Avand in vedere ca am castigat doua bilete, incep sa intreb in stanga si-n dreapta daca ar fi cineva dornic sa ma insoteasca, dar nu, se pare ca toti cunoscutii mei fac parte din generatia house.

Noroc cu prietena mea Elena, care sub presiunea amenintarilor mele crunte cedeaza.

Locatia Ateneul Roman -Franklin nr. 1-3, sector 1, Bucuresti, pare usor de gasit, dar bineinteles ca nu este pentru doua fete fara simtul orientarii. Epuizand oamenii de pe strada cu intrebari de directionare, ajungem intr-un final, cu intarziere 15 minute cum altfel?! La intrare un domn respectabil care ne spune ca nu mai putem intra, fiindca am intarziat. E momentul sa pun in aplicare tehniciile de comunicare invatate la cursurile de specialitate !

-Domnul meu, ne cerem scuze pentru intarziere, va asiguram ca nu in mod voit s-a intamplat acest lucru, ne dorim mult sa vedem acest spectacol, ne dati voie sa intram, va rugam frumos?

-NU ! Daca intrati dupa inceperea spectacolului si faceti galagie mie imi taie 20% din salariu ! Imi vine sa urlu!! Intra in actiune si Elena:

-Haide va rugaaaaam, suntem doar noi doua si vom intra in liniste va promit eu! Da, da sigur asta o sa mearga ce sa zic…

-Bine hai mergeti repede repede..! De notat: gene lungi, decolteu adanc,voce pitigaiata = cheia succesului.

Intram tip-til, renuntam la ideea de a ne cauta locul, in stanga sunt lojele, ne asezam pe primul loc liber.

Acum ca pot sa-mi trag sufletul, ma uit in jur si sunt coplesita de frumusetea ce se desfasoara in fata ochilor mei. Sala e mare, are o bolta inalta si este extraodinar ornamentata, cu o finete desavarsita. Pe scena, un domn canta la pian, o femeie si un barbat fiecare cu cate o vioara si un alt domn cu un violoncel. Sunt asezati pe scaune, iar eu sunt surprinsa ca 4 instrumente pot scoate atat de multe sunete. Interpretii isi misca corpul intr-un mod ciudat , parca fiecare spune o poveste, dar dintr-o data toti 4 la unison intr-un sincron perfect spun aceeasi poveste! Si atunci muzica rasuna in toata sala cu toata forta ei si instant simt fiori in tot corpul, iar ochii imi lacrimeaza. Nu-mi pot explica ce mi s-a intamplat ! Muzica si ambianta au o alura aparte , parca sunt in alt timp si in alt loc ! Toti aplauda, aplaudam si noi, ne uitam una la alta si aprobam din priviri ca luam parte la ceva total diferit, ce nu intalnim zi de zi. In timp ce noi aplaudam, interpretii ies de pe scena, aplauzele continua, interpretii se intorc si fac o plecaciune in semn de multumire. Ies din nou de pe scena, aplauzele nu se opresc, interpretii revin fac aceeasi plecaciune, pleaca si pentru a treia oara scena se repeta. Presupun ca e un ritual, dar sunt nedumerita, s-a terminat spectacolul? Luminile se aprind si lumea incepe sa plece, Asteptam.. sala se goleste incet incet.. Nu poate fi tot! Imi fac curaj si intreb o doamna daca s-a terminat spectacolul, imi spune ca e doar pauza! Iesim afara si discutam aprins despre cat de neasteptat de incantatoare este muzica si locul.

Cand pauza se termina, se aude un gong ce ne anunta sa ne intoarcem in sala. Luminile se sting, muzicantii se intorc si magia reincepe! De data aceasta parca sunt mai vioi , povestea lor e mai antrenanta , iar muzica te lasa sa-ti imaginezi tot felul de scene. Copii care fug pe scari, geamuri care se sparg, vant si ploaie, cantec de pasari toate sunt aici! In sala oamenii stau cu ochii inchisi, unii bat ritmul muzicii cu piciorul, iar altii executa miscari subtile din maini asemenea unor dirijori.

Gata e finalul ! Ropote de aplauze flori si multumirile muzicantilor respectand acelasi ritual de a iesi si intra pe scena.

Au trecut 2 ore, iar eu parasesc sala cu un sentiment ciudat de neimplinire. Sa fie nostalgie? Imi trec atatea ganduri prin cap ! Unde a stat ascuns acest nou univers pe care l-am intalnit azi? Plecam acasa, dar un lucru e clar niciuna dintre noi nu o sa mai fie la fel de azi inainte! Ciudat nu? Ah la iesire il vedem pe Tudor Chirila si e chiar mai simpatic ca Timberlake!

Concluzie :  Profitati de ocaziile pe care vi le da viata,  oricat de neobisnuite sunt ele pentru voi!

Mergeti la FESTIVALUL “GEORGE ENESCU “ , va garantez o experienta unica, indiferent de varsta si preferintele muzicale !

„smulge acest vis
si rupe acea vină
de a sta tăcut si-a aștepta!
nici un compromis
la care mintea ta se-nchină.
si sa nu uiți: Romania e a ta!” (varianta)

Anul acesta trupa Luna Amară sărbătorește 10 ani de la înființarea sa în 1999 la Cluj-Napoca. Inițiatorii ei sunt  Nick Fagadar, Mihnea Blidariu și Gheorghe Farcas. Acestora li s-au alăturat,la început,  Petru Gavrila și Răzvan Ristea. Componența trupei a suferit însă câteva schimbări în decursul acestui deceniu, astfel Gheorghe Farcas a fost înlocuit de Sorin Moraru în septembrie 2001 iar în 2005 Petru Gavrila a fost înlocuit de Vali Deac.

Component trupei azi: Mihnea Blodariu – trompetă, voce, chitară ( El este şi autorul a doua volume de poezii intitulate No Future şi Mânia.ro. Colaborează cu revista culturală online EgoPhobia unde are o rubrica permanentă si este organizator al Festivalului FânFest de la Roşia Montană); Vali Deac – chitară; Sorin Moraru – bass; Nick Fagadar- voce, chitară; Răzvan Ristea– tobe. Tot membru al formației este socotit și managerul Richard Constantinidi (Underdog Management).

La un an după înființare, în primăvara anului 2000, Luna Amară și-a făcut debutul pe scena, la acea vreme sub numele de Tanagra Noise. Însa abia peste 4 ani de la acest debut trupa își va lansa și primul album  Asfalt. Un album ce reflectă starea lucrurilor în Romania la acea vreme văzuta din perspective nu atât sumbre cât extrem de realiste. Din punct de vedere comercial acest album nu a avut un succes răsunător însă acest fapt nu dovedește lipsa de fani. Cei ce admirau (și sperăm că încă admiră) trupa nu au încetat să le asculte muzica( împrumutată de pe la prieteni) și să se facă prezenți la concerte. Din acest punct, al lansării primului album, drumul formației începe să se deschidă.

Au urmat în 2006 Loc Lipsă, album produs de Roton și în 2009 albumul Don’t Let Your Dreams Fall Asleep. Din păcate, ca număr, albumele trupei Luna Amara par puține însă elementul ce trebuie luat în considerare este calitatea ce, din fericire, abundă în toate trei.

De-a lungul timpului trupa a concertat în străinătate prin țari ca Germania, Franța, Olanda,Turcia și Basarabia, unde a avut posibilitatea de a-și număra fanii dinafara granițelor țării.

Au avut, în unele dintre concertele mai sus menționate dar și în unele concerte din țară, prilejul de a împarți scena cu nume mari  de pe scena muzicii rock internaționale. Se pot lăuda astfel că au concertat pe aceeași scenă cu trupe ca INCUBUS, CLAWFINGER, THE HELLACOPTERS, AMORPHIS, PARADISE LOST, ILL NINO, CRADLE OF FILTH sau HIM.

Luna Amară este una dintre puținele trupe de rock românesc ce merită cu adevărat să fie ascultate căci este bună pentru mai mult decât datul din cap. Este o trupa ce merită sa fie ascultată atâta pentru partea lirica cat si pentru partea instrumentală, ambele purtând un puternic mesaj.

Surse:

www.luna-amara.ro

http://www.youtube.com/watch?v=HzMfFxvxn9M

http://musicmix.rol.ro/artisti/bio/Luna-amara/

Prima parte a aparut in 1985, numita : “Declaratie de dragoste”, urmeaza in 1986 “Liceenii”, un an mai tarziu, “Extemporal la dirigentie”, iar in 1992 “Liceenii rock ’n’ roll”. Seria se termina in 1993 cu “Liceenii in alerta”, cea din urma fiind in regia lui Mircea Plangau iar celelalte fiind regizate de Nicolae Corjos. O serie dureaza 96 de minute. Filmul a avut un real success, iar povestea de dragoste dintre Dana si Mihai era urmarita cu sufletul la gura. Mihai, elevul pasionat de filosofie si matematica, si Dana pasionata de sah trec printr-o multime de incercari atat in viata de licean(a) cat si in viata de indragostit(a).

Seria “Ani de liceu” le-a adus faima actorilor principali, Stean Banica Jr. si Oana Sarbu. Pe langa cei doi actori, la fel de renumiti sunt si Ion Caramitru (dirigintele), Tamara Buciuceanu (profesoara de matematica), Mihai Constantin (Ionica), Dorina Lazar (mama lui Serban), Tudor Petrut (Serban), Cesonia Postelnicu (Geta), Silviu Stănculescu (tatăl lui Şerban) Mihai Mereuţă (Pandele), Cristina Deleanu (directoarea), Sebastian Papaiani (tatăl lui Mihai), Iarina Demian (mama Danei), Liviu Crăciun (tatăl Danei) etc.

Insa nu numai filmul a avut un real succes, ci si melodia care era coloana sonora a seriei. Piesa „Ani de liceu” cantata de Stela Enache si Florin Borgado a ajuns imnul fiecarui licean, si in zilele noastre trezind aceasi emotie.

Surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Liceenii