Pe teritoriul României s-au întâlnit numeroase dovezi arheologice ale existenței naiului în cultura poporului român încă înainte de anul 1 e.n. Se presupune că naiul ar fi intrat în cultura româneasca în urma contactului cu grecii, la malul Marii Negre. Dovadă stau unele statui, cum ar fi cea de la Callatis, ce cuprind și naiul în compoziția lor. La fel ca în cazul mormintelor ce datează din epoca elenistică ce au fost descoperite la Tomis și Callatis unde pot fi văzute inele ce aveau gravate imaginea faunilor cu nai.

Un eveniment major în dezvoltarea influenței și științei  naiului îl reprezintă, culmea, nașterea unui om și anume nașterea  lui Fănică Luca în 1894 la București. Acesta, de-a lungul vieții sale, ar fi stabilit tehnica naiului cu acordaj fix și ar fi depus eforturi în cadrul catedrei de nai de la institutul de muzică. Așa au luat naștere naiști celebri ca: Damian Luca, Radu Simion, Nicolae Pârvu, Radu Constantin și Gheorghe Zamfir.
Naiul, deși instrument străvechi, a devenit apreciat și ascultat abia în ultimele decenii. Succesele sale ajung astăzi pana la puncte fierbinți ca Hollywood-ul, unde în filme ca  „Kill Bill”  sau „Picnic at Hanging Rock”  utilizează o foarte importantă arie muzicală  cântată la nai, și anume “The Lonely Shepherd” în interpretarea lui Gheorghe Zamfir. Putem deci trage ușor concluzia că naiul românesc se bucură de popularitate atât în țară cat și înafara granițelor, fapt ce îl face demn de toată atenția noastră.

Surse:

http://www.preda-panflute.ro/ro/history.html

http://www.youtube.com/watch?v=frSkz-aXatU&feature=related

www.okazii.ro

De la vârsta de 5 ani a început sã studieze vioara împreunã cu tatãl ei, profesor la o şcoalã de muzica din Bucuresti, iar de la vârsta de 16 ani a început sã cânte.

“M-am nascut in Bucuresti, intr-o familie de muzicieni, si pot spune ca am avut parte de o copilarie linistita. Eram o fata cuminte, iar la scoala eram data mereu de exemplu. In afara muzicii, fara de care nu pot trai, imi mai placeau literatura si limbile straine si, iata, s-a dovedit ca mi-au fost de mare folos. Tata a fost un excelent violonist. Am fost inzestrata de la Dumnezeu si de la parinti cu harul de a canta usor orice gen de muzica. Imi aduc aminte ca in casa noastra se audia numai muzica clasica, iar eu eram dornica sa aud si altceva. De aceea, ma ascundeam pe la vecini, unde le ascultam pe Roxana Matei, Aida Moga, care erau atunci in mare voga. Tata se uita la ceas si, cum dispaream un pic, cum intreba de mine. Mai tarziu, cand el a inteles ca muzica era viata mea, a inceput sa ne permita sa ascultam si alte genuri.”
Aceasta este declaratia Aurei Urziceanu,data unei publicatii româneşti.

A plecat pentru o perioada as spune destul de lunga in Canada si SUA, exact dupa ce a fost premiata cu locul doi la Festivalul National de la Mamaia,in anul1969. Aici il intalneste pe bateristul Ron Rully, cu care se casatoreste. Reintorcandu-se pentru scurt timp acasa, ea reprezinta, in 1971, Romania la Festivalul International de la Knokke din Belgia, unde a castigat “Cupa europeana”, “Cupa lumii” si “Premiul Presei” intr-un concurs extrem de dificil impotriva unei echipe americane.
In 1972, participa pentru prima oara la Festivalul de Jazz Newport de la New York, impreuna cu Duke Ellington, unde este foarte bine primita de catre critici si presa. In 1974, Aura aduce pe lume un baietel, pe nume Elia Christopher. Au urmat apoi turnee in intreaga lume, aparitii televizate si la radiouri, solicitari din partea agentiilor de publicitate pentru a realiza gingle-uri.
Aura Urziceanu a cantat alaturi de interpreti renumiti precum : Quincy Jones, Duke Ellington, Thad Jones, Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn si Mel Lewis.

Plecata de 35 de ani din ţarã şi stabilitã în Canada, dupã cãsãtoria cu Ron Rully, Aura Urziceanu nu a renunţat niciodatã la cetaţenia românã, fiind mândrã de apartenenţa ei.

Întrebatã dacã se va întoarce în Romania Aura Urziceanu declara:
“Categoric! Aici este casa mea, pamantul sfant unde m-am nascut. Ma voi intoarce aici, cu sotul meu, atunci cand nu voi mai fi atat de prinsa in concerte si proiecte muzicale. Nu stiu unde ne vom stabili si nu are importanta daca la Bucuresti sau la munte. Oriunde in Romania este frumos. In plus, ori de cate ori am avut ocazia, i-am invitat pe straini sa vina sa ne vada tara, cu oamenii si locurile ei atat de frumoase si speciale!”

Discografie

Mini-discuri

•EDC 10.224 (1971, Electrecord)
•45-STM-EDC 10.316 (1973, Electrecord) – cu Cvintetul de jazz Bucureşti
Albume
•Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
•STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
•Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz Bucureşti
•Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
•Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
•Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
•Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
•Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 şi ST-EDE 02506)
•EDE 02803 (1986, Electrecord)
•I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis[3]
•Dor de viaţă (2000, Bask Records)

Reeditări

•I Found Love Again (1997, Electrecord)
•Dor de viaţă (2001, Electrecord)
•Seară de jazz (2003, P-Vine)
•Over the Rainbow (2003, P-Vine)
Compilaţii cu alţi muzicieni
•Melodii din toată lumea IX (1971), Electrecord

Surse: www.wikipedia.org
http://auraurziceanu.wordpress.com

Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca in filmul “Strainul” in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care “Dupa-amiaza unui tortionar”, “Filantropica”, “Comoara din Vadul Vechi”, “Procesul alb”, “Prea mic pentru un razboi atat de mare”, “Nu filmam sa ne amuzam”, seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum “Tache, Ianke si Cadar”, sau “In numele trandafirului”

Adesea, critica l-a asemuit cu Robert de Niro, comparaţie de care Gheorghe Dinică  se declara deloc încântat. „Ce legătură are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat şi jucat în România”, a menţionat actorul. Din 1996 este căsătorit cu Gabriela Georgeta.

Cati dintre noi nu stiu celebra replica ” Nu trageti dom’ Semaca! Sunt eu, Lascarica!”. Cati dintre noi stiu ca vocea inconfundabila care rostea aceste cuvinte ii apartin lui Gheorghe Dinica, in filmul “Cu mainile curate” ?

“Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul  locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea“, povesteste maestrul.

Avand o personalitate extrem de puternica, reusind sa transmita sentimentele dincolo de sticla ecranului, Dinica a jucat intr-o serie de roluri negative. Avand darul tonului si limbajului de mahala, cal intelegrii omportamentului suburban si antipatic l-au facut sa umple rolurile precum Prinţ din “Filantropica”.

Criticat fiind pentru ca a ales sa intepreteze roluri in telenovele, Dinica spunea:

“Nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”

Spune despre el, pe site-ul personal:

“Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje…
Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala.
Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea.

Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat… E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele.”

Artistic vorbind, biografia lui Gheorghe Dinica este impresionanta. A jucat în peste 100 de roluri de teatru şi film, premiat fiind în 13 rânduri.

1972 – ACIN: Explozia; Felix si Otilia; Atunci i-am condamnat pe toti la moarte; Cu mainile curate

1975 – Karlovy Vary, ACIN: pentru rolul Diplomatul din “Prin cenusa imperiului”

1975 – Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de câmp”, 1975

1987 – ACIN: Figurantii; Cuibul de viespi; Secretul lui Nemesis

1992 – UCIN: Casa din vis

1992 – UCIN: Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal”

2001 – UCIN: Mons (Belgia), pentru rolul Prinţ din “Filantropica”

1999 – UNITER: Premiul de excelenta

2002 – Premiul Cinematografiei, Premiul de excelenta al Ministerului Culturii

2004 – Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, pentru „Orient Expres”

2006 – Premiul pentru intreaga activitate

2008 – Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică

De asemenea, a obtinut “Marele premiu” la Paris pentru „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare

Discografia lui cuprinde patru albume

- Cântece de petrecere (2003)

- Cântece de petrecere 2 (2003)

- Romanţe (2004)

- Parol ca te iubesc (2006)

Gheorghe Dinica este decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

surse:

http://gheorghedinica.ro

http://www.wikipedia.com

http://www.youtube.com

N.A. Acest articol a fost pregatit sa fie scris utilizand timpul prezent in descrierea lui Gheorghe Dinica. Intamplarea de astazi, 10 noiembrie 2009, a facut ca, din pacate, totul sa se schimbe.

Vesnic visatoare,vesnic cu un suflet mare si deschis spre public,Laura Stoica ne-a incantat simturile si sufletele de-a lungul carierei sale.Cu siguranta ca si determinarea ei,vointa,ambitia puternica au adus-o in atentia publicului,dar ceea ce a facut-o sa ramana in lumina reflectoarelor a fost talentul ei special,si faptul ca ea canta cu sufletul,cu multa pasiune,presarand putin din fiinta ei,cu fiecare melodie.

Numele sau intreg era Adriana Laura Stoica, si s-a nascut la data de 10 octombrie 1967,la Alba Iulia.In anul 1986 a absolvit cursurile de canto clasic,profesor Emil Niculescu,la Scoala Populara de Arta din Targoviste.In anul 1989 a devenit solista a teatrului “Toma Caragiu”, din Ploiesti,timp de un an.Laura Stoica a fost atrasa de teatru,drept dovada,in anul 2000 a absolvit Facultatea de Teatru,sectia Arte,in cadrul Universitatii Ecologice din Bucuresti.

In anul 1990,Laura Stoica s-a lansat in lumea muzicala,iar in 1991, a fost declarata cea mai buna solista pop-rock,iar melodia “Un actor grabit”, a fost numita melodia anului.
In perioada1987-1991, solista a participat la foarte multe concursuri muzicale organizate in Romania,iar datorita talentului sau, a stralucit de fiecare data atat in fata juriului cat si a publicului spectator.
Primul ei album a fost lansat in anul 1994 si s-a numit “Focul”, ca apoi in anul 1997 sa surprinda prin aparitia albumului “Nici o stea”,si prin numeroase compilatii pe care a aparut ulterior.In anul 2005, apare albumul “S-a schimbat”.

De-a lungul carierei sale a castigat numeroase premii,la diverse festivaluri,atat in Romania cat si in strainatate.In tara a castigat premii la urmatoarele Festivaluri: Mamaia, Festivalul Bucuresti,la Radio Difuziunea Romana, Cerbul de Aur, Radio Contact,

Premii castigate in afara tarii la urmatoarle concursuri: International Pop Festival,Austria, International Maltese Song Festival, Malta, Pamukalle Festival, Turcia, Discovery-Varna, Bulgaria. A avut la activ numeroase turnee deosebite,atat in tara,cat si in strainatate, in: Bulgaria,Israel,Malta,USA.
A avut o bogata activitate teatrala intre anii 1999,cand s-a realizat debutul ei teatral, pana in anul 2005, si a fost o prezenta constanta in spectacolele de binefacere,iar in anul 1994 a infiintat Fundatia “Laura Stoica”, care sprijina tinerele talente, face donatii copiilor orfani si participa la actiuni caritabile pt strangere de fonduri destinate copiilor afectati de HIV din Romania.
Moartea sa din data de 9 martie 2006, a cutremurat intreaga natiune si nu numai.Fanii au regretat-o enorm,si de ce sa nu recunoastem,ca inca regretam disparitia unei interprete atat de talentate si deosebite,cu un suflet atat de mare.
Colegii de breasla i-au dedicat o melodie,pentru a-i aduce un ultimu omagiu,transformat acum in ofranda.Melodia o puteti asculta dand click pe link-ul de mai jos: http://www.trilulilu.ro/krypton/224dabdfe9de72

Marea artista Laura Stoica a fost si va ramane un nume pe care il vom purta cu drag in inimile noastre,iar melodiile ei ne vor incalzi mereu sufletele!
sursa: www.laurastoica.ro

Cunoscuta pentru numeroasele sale concerte de jazz sustinute,cunoscuta in randul tinerilor pentru colaborarea cu Fly Project si Tom Boxer si mai ales pentru veselia si optimisul sau debordant,Anca Parghel merita mentionata si nu numai,deoarece cu siguranta a contribuit la cresterea valorii tarii noastre.

Anca Parghel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, pe 16 septembrie 1957 şi s-a stins din viaţă pe 5 decembrie 2008 din cauza unei forme de cancer.

Vocea ei a fost deseori comparată de critici cu Maria Callas, Ella Fitzgerald sau Yma Sumac.Cunoscută şi apreciată drept una dintre cele mai valoroase cântăreţe de jazz din România, Anca Parghel a cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz din lume. De-a lungul carierei a cântat alături nume celebre din jazz-ul mondial, printre care Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell sauThomas Stanko.

A cantat si alaturi de muzicieni romani ca Johnny Raducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar si cu nume celebre din jazz-ul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo Del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.).

De mica ea compunea piese,inca de la varsta de 10 ani,iar la varsta de 11 ani deja participa la concursuri nationale unde impresiona juriul prin maiestria de care dadea dovada in interpretarea ariilor din opere celebre.
Dupa ce termină Liceul de Muzică din Iaşi, îşi continuă studiile la Conservatorul de Muzică unde îşi va da licenţa cu lucrarea “Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”

Apare în festivaluri importante de jazz începând din 1984 (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi, Nurenberg, Leipzig, Warsovia, Leverkussen, Vienna, Liege, Tubingen, Munchen, Linz, Zagreb, Varna, Lomza sau Bratislava).
Până în 1989 a predat canto, pian şi improvizaţie la Liceul de Muzică din Suceava, în Bucureşti la Conservator, dar şi în Belgia, Germania (Honnover, Ravensburg, Leipzig Conservatory, Munchen, Oldenburg), Marea Britanie (Silsoe and Cleolaine Workshops) şi în Republica Moldova.

Stabilită în Belgia, în Bruxel, îşi continuă activitatea la catedră, devenind profesor de jazz la Brussels Royal Conservatory Of Music din cadrul Lemmens Music Conservatory. Are o activitate intensă, lansând aproape câte un album pe an şi fiind nelipsită de la toate evenimentele importante din jazz.
Prima colaborare dintre Tom Boxer şi Anca Parghel s-a materializat în 2007 prin piesa “Zamorena”, care a devenit hit în România.

Melodia „Brasil”, o colaborare intre Tom Boxer , Anca Parghel si trupa Fly Project a devenit hit, a ajuns să fie difuzat de toate posturile de radio şi a cucerit clasamentele.

În 2008, la o lună după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian cu metastaze la ficat, iar medicii şi-au manifestat rezerva în ceea ce priveşte posibilităţile sale de vindecare, Anca Parghel era încrezătoare că se va însănătoşi. Luna noiembrie însă i-a adus două internări de urgenţă iar pe 5 decembrie 2008, într-o vineri dimineaţă, medicii, de această dată din Timişoara, îi pronunţau decesul.

Cu siguranta,aceasta mare stea a jazz-ului si nu numai,va dainui mereu in sufletele noastre si ne va incanta permanent prin melodiile sale,care ne-o aduc mai aproape si micsoreaza distanta dintre fiinta si nefiinta.

sursa: www.ancaparghel.ro
www.wikipedia.org

A inceput editia a XIX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, 30 august – 26 septembrie 2009.

Asa ma intampina mesajul publicitar a unei tombole, iar tentatia unui castig intotdeauna este mare. De indata am si apasat butonul Participa !

Surprindere mare! Am fost anuntata ca sunt fericita castigatoare. Particip tot timpul la astfel de tombole, de ce a trebuit sa castig tocmai acum cand habar n-am ce inseamna acest festival?

Raspunsul e la un click distanta. http://www.festivalenescu.ro imi edifica nelamuririle “Festivalul si Concursul International “George Enescu” a fost infiintat in 1958 ca semn al recunoasterii geniului enescian, pentru a omagia viata si creatia marelui compozitor roman.

Primele editii ale acestui Festival si Concurs au reunit nume sonore ale vietii muzicale internationale printre care amintim pe Lordul Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan si multi altii care prin participarea lor au contribuit la cresterea renumelui acestui eveniment al Europei de Est.”

„Un eveniment ce reconfirmă municipiul Bucureşti ca una din importantele capitale muzicale ale lumii şi validează odată în plus România printre furnizorii de valori culturale europene şi mondiale.” Aha!

Biletul meu este pentru joi 10 septembrie ora 17:00 la Ateneul Roman cand va concerta : 

CVARTETUL “FAURE”

Program : Mahler – Quartettsatz în la minor

Enescu – Cvartetul nr. 1 pentru pian op. 16

Fauré – Cvartetul nr. 1 în do minor op. 15

In regula, ma resemnez nu ma duc sa-l vad pe Timberlake cum isi flutura palaria.

Avand in vedere ca am castigat doua bilete, incep sa intreb in stanga si-n dreapta daca ar fi cineva dornic sa ma insoteasca, dar nu, se pare ca toti cunoscutii mei fac parte din generatia house.

Noroc cu prietena mea Elena, care sub presiunea amenintarilor mele crunte cedeaza.

Locatia Ateneul Roman -Franklin nr. 1-3, sector 1, Bucuresti, pare usor de gasit, dar bineinteles ca nu este pentru doua fete fara simtul orientarii. Epuizand oamenii de pe strada cu intrebari de directionare, ajungem intr-un final, cu intarziere 15 minute cum altfel?! La intrare un domn respectabil care ne spune ca nu mai putem intra, fiindca am intarziat. E momentul sa pun in aplicare tehniciile de comunicare invatate la cursurile de specialitate !

-Domnul meu, ne cerem scuze pentru intarziere, va asiguram ca nu in mod voit s-a intamplat acest lucru, ne dorim mult sa vedem acest spectacol, ne dati voie sa intram, va rugam frumos?

-NU ! Daca intrati dupa inceperea spectacolului si faceti galagie mie imi taie 20% din salariu ! Imi vine sa urlu!! Intra in actiune si Elena:

-Haide va rugaaaaam, suntem doar noi doua si vom intra in liniste va promit eu! Da, da sigur asta o sa mearga ce sa zic…

-Bine hai mergeti repede repede..! De notat: gene lungi, decolteu adanc,voce pitigaiata = cheia succesului.

Intram tip-til, renuntam la ideea de a ne cauta locul, in stanga sunt lojele, ne asezam pe primul loc liber.

Acum ca pot sa-mi trag sufletul, ma uit in jur si sunt coplesita de frumusetea ce se desfasoara in fata ochilor mei. Sala e mare, are o bolta inalta si este extraodinar ornamentata, cu o finete desavarsita. Pe scena, un domn canta la pian, o femeie si un barbat fiecare cu cate o vioara si un alt domn cu un violoncel. Sunt asezati pe scaune, iar eu sunt surprinsa ca 4 instrumente pot scoate atat de multe sunete. Interpretii isi misca corpul intr-un mod ciudat , parca fiecare spune o poveste, dar dintr-o data toti 4 la unison intr-un sincron perfect spun aceeasi poveste! Si atunci muzica rasuna in toata sala cu toata forta ei si instant simt fiori in tot corpul, iar ochii imi lacrimeaza. Nu-mi pot explica ce mi s-a intamplat ! Muzica si ambianta au o alura aparte , parca sunt in alt timp si in alt loc ! Toti aplauda, aplaudam si noi, ne uitam una la alta si aprobam din priviri ca luam parte la ceva total diferit, ce nu intalnim zi de zi. In timp ce noi aplaudam, interpretii ies de pe scena, aplauzele continua, interpretii se intorc si fac o plecaciune in semn de multumire. Ies din nou de pe scena, aplauzele nu se opresc, interpretii revin fac aceeasi plecaciune, pleaca si pentru a treia oara scena se repeta. Presupun ca e un ritual, dar sunt nedumerita, s-a terminat spectacolul? Luminile se aprind si lumea incepe sa plece, Asteptam.. sala se goleste incet incet.. Nu poate fi tot! Imi fac curaj si intreb o doamna daca s-a terminat spectacolul, imi spune ca e doar pauza! Iesim afara si discutam aprins despre cat de neasteptat de incantatoare este muzica si locul.

Cand pauza se termina, se aude un gong ce ne anunta sa ne intoarcem in sala. Luminile se sting, muzicantii se intorc si magia reincepe! De data aceasta parca sunt mai vioi , povestea lor e mai antrenanta , iar muzica te lasa sa-ti imaginezi tot felul de scene. Copii care fug pe scari, geamuri care se sparg, vant si ploaie, cantec de pasari toate sunt aici! In sala oamenii stau cu ochii inchisi, unii bat ritmul muzicii cu piciorul, iar altii executa miscari subtile din maini asemenea unor dirijori.

Gata e finalul ! Ropote de aplauze flori si multumirile muzicantilor respectand acelasi ritual de a iesi si intra pe scena.

Au trecut 2 ore, iar eu parasesc sala cu un sentiment ciudat de neimplinire. Sa fie nostalgie? Imi trec atatea ganduri prin cap ! Unde a stat ascuns acest nou univers pe care l-am intalnit azi? Plecam acasa, dar un lucru e clar niciuna dintre noi nu o sa mai fie la fel de azi inainte! Ciudat nu? Ah la iesire il vedem pe Tudor Chirila si e chiar mai simpatic ca Timberlake!

Concluzie :  Profitati de ocaziile pe care vi le da viata,  oricat de neobisnuite sunt ele pentru voi!

Mergeti la FESTIVALUL “GEORGE ENESCU “ , va garantez o experienta unica, indiferent de varsta si preferintele muzicale !

„smulge acest vis
si rupe acea vină
de a sta tăcut si-a aștepta!
nici un compromis
la care mintea ta se-nchină.
si sa nu uiți: Romania e a ta!” (varianta)

Anul acesta trupa Luna Amară sărbătorește 10 ani de la înființarea sa în 1999 la Cluj-Napoca. Inițiatorii ei sunt  Nick Fagadar, Mihnea Blidariu și Gheorghe Farcas. Acestora li s-au alăturat,la început,  Petru Gavrila și Răzvan Ristea. Componența trupei a suferit însă câteva schimbări în decursul acestui deceniu, astfel Gheorghe Farcas a fost înlocuit de Sorin Moraru în septembrie 2001 iar în 2005 Petru Gavrila a fost înlocuit de Vali Deac.

Component trupei azi: Mihnea Blodariu – trompetă, voce, chitară ( El este şi autorul a doua volume de poezii intitulate No Future şi Mânia.ro. Colaborează cu revista culturală online EgoPhobia unde are o rubrica permanentă si este organizator al Festivalului FânFest de la Roşia Montană); Vali Deac – chitară; Sorin Moraru – bass; Nick Fagadar- voce, chitară; Răzvan Ristea– tobe. Tot membru al formației este socotit și managerul Richard Constantinidi (Underdog Management).

La un an după înființare, în primăvara anului 2000, Luna Amară și-a făcut debutul pe scena, la acea vreme sub numele de Tanagra Noise. Însa abia peste 4 ani de la acest debut trupa își va lansa și primul album  Asfalt. Un album ce reflectă starea lucrurilor în Romania la acea vreme văzuta din perspective nu atât sumbre cât extrem de realiste. Din punct de vedere comercial acest album nu a avut un succes răsunător însă acest fapt nu dovedește lipsa de fani. Cei ce admirau (și sperăm că încă admiră) trupa nu au încetat să le asculte muzica( împrumutată de pe la prieteni) și să se facă prezenți la concerte. Din acest punct, al lansării primului album, drumul formației începe să se deschidă.

Au urmat în 2006 Loc Lipsă, album produs de Roton și în 2009 albumul Don’t Let Your Dreams Fall Asleep. Din păcate, ca număr, albumele trupei Luna Amara par puține însă elementul ce trebuie luat în considerare este calitatea ce, din fericire, abundă în toate trei.

De-a lungul timpului trupa a concertat în străinătate prin țari ca Germania, Franța, Olanda,Turcia și Basarabia, unde a avut posibilitatea de a-și număra fanii dinafara granițelor țării.

Au avut, în unele dintre concertele mai sus menționate dar și în unele concerte din țară, prilejul de a împarți scena cu nume mari  de pe scena muzicii rock internaționale. Se pot lăuda astfel că au concertat pe aceeași scenă cu trupe ca INCUBUS, CLAWFINGER, THE HELLACOPTERS, AMORPHIS, PARADISE LOST, ILL NINO, CRADLE OF FILTH sau HIM.

Luna Amară este una dintre puținele trupe de rock românesc ce merită cu adevărat să fie ascultate căci este bună pentru mai mult decât datul din cap. Este o trupa ce merită sa fie ascultată atâta pentru partea lirica cat si pentru partea instrumentală, ambele purtând un puternic mesaj.

Surse:

www.luna-amara.ro

http://www.youtube.com/watch?v=HzMfFxvxn9M

http://musicmix.rol.ro/artisti/bio/Luna-amara/

Va este cunoscuta localitatea Finteusu Mare? Cu mana pe inima pot spune ca, pana nu de mult, imi era la fel de straina ca orice orasel de prin Groenlanda sau oricare alta parte de lume.
La un moment dat, cu ocazia unei zile de 1 decembrie, asistand la un concert cu muzica specifica, printre participanti era si un cor barbatesc caruia nu i-am dat prea mare atentie initial. Piesele cantate erau de altfel foarte cunoscute, cel putin pentru cei care au mai urmarit emisiuni de genul Tezaur Folcloric sau care pur si simplu nu si-au astupat urechile cand parintii sau bunicii mai puneau cate o piesa mai de dor, surpriza a venit insa din alta parte. A venit de la cei care le cantau. Nu ii mai auzisem pana atunci, nu imi spunea nimic numele lor. Am ascultat o piesa, doua, trei apoi m-am interesat cine sunt. Mi s-a raspuns: Corul barbatesc din Finteusul Mare.

Fara a avea pretentii de critic de muzica, impresia pe care mi-a lasat-o acest cor este aparte : vocile lor poarta rezonanta numelui, au inscrise durerea, determinarea, credinta ce au dus la formarea corului, transmit celor care ii asculta un sentiment de unire.

Am cautat mai multe cantece interpretate de acest cor, din pacate fara prea mare succes. Sunt cateva ce pot fi ascultate pe internet, toate fiind insa numai cantece patriotice si cateva colinde. Astfel, doua posibilitati sunt mai intanite : fie cei care dau peste aceste cantece le cauta in mod special datorita tematicii lor, fie cei care dau accidental peste ele nu se opresc sa le asculte tocmai din aceasta cauza.
Indiferent in care din cele doua situatii va veti afla, sau pur si simplu daca curiozitatea o sa va indemne sa ascultati acest cor, inchideti ochii si deschideti-va sufletul, s-ar putea sa aveti o surpriza.

Povestea corului :

Pe internet exista destul de putine date despre acest cor. Cand l-am ascultat printre primele dati, am avut senzatia ca acei oameni erau veniti din alte vremuri. Ulterior am aflat ca nu eram departe de adevar… povestea corului este de o seama cu Unirea, a inceput in acelasi an. In timp ce mare parte din barbati erau plecati pe front, preotul Valer Dragos, invatatorii Gavril Bogdan si Nistor Dragos aduna pe toti cei care nu fusesera mobilizati si pun astfel bazele corului. La 1 decembrie, grupul nou format se deplaseaza la Somcuta Mare, resedinta districtului din care facea parte satul, pentru a afla, alaturi de mii de romani adunati din toata zona, hotararea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia.
De-a lungul timpului, corul a trecut prin multe schimbari si perioade nu foarte linistite, insa nu si-a incetat niciodata activitatea, transmitand mostenirea generatiilor urmatoare. In diverse articole razlete din zilele noastre, sunt amintite o serie de participari si premii obtinute in diverse concursuri internationale din Polonia, Italia, Ungaria, Tarile Baltice.

„Corul bărbătesc din Finteusul Mare poate fi considerat deschizător de drum în afirmarea cântecului naţional. Setea de frumos si de încredere în „cuvântul” artei le-a fost puntea de legătură între sufletul lor înflăcărat si inimile celor ce îi ascultau.”
( http://www.ccimm.ro/events/show_exhibitor.php?ex_id=293&ev_id=70 )

Dupa ce am ascultat mai mult timp acest cor, nu m-am putut opri sa nu ma gandesc cate astfel de formatii, pastrand traditiile, lasand muzica sa poveasteasca lumii istoria lor si a acestor pamanturi, or mai fi in tara, in sate si locuri de care nici nu stim ca exista?

„Aveam o tara scumpa si mandra,
Aveam si iarasi vom avea, vom avea…”

http://www.youtube.com/watch?v=NbqXGoN_TMk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=TZP6OKGHsqI&feature=fvw
http://www.somcutamare.ro/culturaleducativ.html
http://www.graiul.ro/?p=9339

Avea ochii  caprui, par negru si o cicatrice deasupra buzei si era mic de inaltime. Dar nimic din aceste lucruri nu conta deoarece vocea lui stapanea totul. Multe femei iubeau aceasta voce si chiar s-a intamplat sa il caute la Bucuresti ca sa se convinga singure daca este sau nu insurat.

Zavaidoc , pe numele lui adevarat Marin Teodorescu a fost fiul lautarului Tanase Teodorescu. Se spune despre acesta din urma ca obisnuia sa isi ia copii sub suba si iarna sa-i duca cu el la petreceri si nunti. Nu stim daca pasiunea pentru muzica a venit de aici sau dintr-o pornire fireasca si un talent nativ, dar un lucru e sigur: Zavaidoc a ramas in constiinta poporului.

Intre 1916 si 1918 Marin Tanase esteinsarcinat sa inveselesca pe ofiterii serviciului militar, tot din aceasta  perioada se crede ca s-a pricopsit cu numele de scena.  Generalul Traian Mosoiu  l-a poreclit dupa  varianta populara ,,zavaidoaca”. Se pare ca numele i s-a potrivit de minune avand in vedere intelesul  din care deriva: fire uite, om vesel si pus pe nebunii, neastamparat si nabadios.

Pe timp de razboi continua sa cante impreuna cu alti artisti, avand ca scop principal inveselirea armatelor romanesti de pe front. A cantat astfel alaturi de fratele sau Vasile, George Enescu, Maria Ventura, taraful lui Fanica Luca, Nicu Buica si Cristache Ciolac.

Dupa terminarea razboiului, Bucurestiul devine mediul propice pentru artistii vremii. Zavaidoc devine tot mai cunoscut si solicitat. Chiar daca ii este propus sa cante pentru Opera, acesta prefera sa cante in diferite localuri. Este invitat in alte localitati: Pitesti, Arad, Iasi, Targoviste, Ploiesti, Cernauti, Timisoara si multe altele. De asemenea canta si in strainatate in Bulgaria, Cehoslovacia, Franta, Rusia, Ucraina si Ungaria.

Pe la mijlocul anilor douazeci semneaza primele contracte cu casele de discuri precum: Columbia, His Master’s Voice, Odeon si Cristal. Aceste discuri cuprind melodiile: De cand m-a aflat multimea, Dragostea e ca o raie, Foaie verde spic de grau, Marie si Marioara, Pe deal, pe la Cornatel sau  Cantecul lui Zavaidoc.

In anul 1944 tragedia se abate asupra lui Zavaidoc. Bombardamentele din acea vreme il surprind in capitala. El si familia lui scapa-pe atunci cel de-al treilea copil nu-i era inca nascut- dar sora lui Zoe, moare lasand in urma cinci copii. Casa lui este distrusa iar viata lui Zavaidoc in scurt timp o ia pe un fagas tragic. Din cauza necazurilor cade la pat si se imbolnaveste grav. Pana in momentul mortii lui, la 13 ianuarie 1945, Zavaidoc isi petrece timpul prin spitale nemaiavand ocazia sa cante public.

Bucurestiul interbelic. Daca am face o calatorie in timp si am lua tramvaiul pe bulevardul Elisabeta inspre gradina Cismigiu, am gasi localul „Ciresica”. Aici spuma Bucurestiului se aduna sa asculte vocea frumoasa a artistului. Pentru calatori statia de acolo era cunoscuta sub denumirea de Zavaidoc.  Printre sunteul pasilor si forfota caracteristica strazii, vocea vatmanului care strabate anii ar striga  pentru calatorii tramvaiului: ,,Da-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!”.

Sursa: centrul-cultural-pitesti.ro

Punkerii sunt cei ce, vrậnd nevrậnd, reprezintă pata de culoare a societăţii, fără niciun sens peiorativ. Şi cum am observat că acest curent îşi face loc din ce în ce mai mult în România, mi s-a părut interesant să îi „trag de limbă”, cu riscul de a mă înţepa în pierce-urile lor. Unii au creşte, alţii sunt anarhişti, iar alţii sunt skateri sau de alte orientări sportivo- spirituale. Ceea ce apreciez la ei este lipsă de inhibiţii. Sunt ei înşişi 100%: expresivi, coloraţi, energici. Să fie ei tipul de elevi rebeli, cei care au plătit jumătate din fondul şcolii pentru că au spart ferestrele şi au „afumat” tavanul?! Greu de spus. Nu sunt singurii „năzdrăvani”. Lookul lor aduce a Blaxy Girls.

Hip-hop-erii sunt nişte băieţi musculoşi, duri şi cu aspiraţii înalte. Cam asta inspira la prima vedere, dacă reuşeşti să vezi dincolo de „bling-bling-urile” lor impunătoare. Curentul hip-hop s-a născut la începutul anilor 70 pe străzile New York-ului.  După mai bine de trei decenii de la începuturile sale, hip-hop-ul a cucerit cele cinci continente şi s-a transformat într-o industrie de miliarde de dolari. Să fie „uniforma” lor de băieţi răi, tatuajele de multe ori cu motive religioase sau stilul lor direct şi necenzurat ceea ce atrage din ce în ce mai mulţi adolescenţi către această „sectă”? Dacă interesul lor pentru grandoare se menţine şi pe plan profesional, atunci ar trebui scuzate vestimentaţia şi caracterul specific. Hip-hopul românesc este reprezentat de Sisu şi Puya, BUG Mafia şi trupe underground mai puţin cunoscute.

Rockerii sunt mai vechii „ rebeli” ai României. Fie că ascultă rock „cuminte”, alternativ, sau mesaje spuse cu „voce tare” prin metal, vestimentaţia în care predomina negrul îi transformă în nişte îngeri întunecaţi ai societăţii. Unii sunt păzitori, alţii nu se rezumă la catacterul decorativ al ţintelor şi obiectelor ascuţite din jur şi uneori „ se manifestă”. Glumesc, din fericire, cunosc suficienţi rockeri încật să afirm că gusturile muzicale nu influenţează esenţa umană. Un sfat prietenesc pentru amatori : evita să fii catalogat „emo” de către un rocker. Şi doamne fereşte să te iei de „Iris”!

Bineînţeles că în funcţie de gusturile muzicale, putem extinde subiectul pentru „o mie şi una de nopţi”. Concluzionez, însă, că acest material este doar o portretizare caricaturală a aparenţei de azi şi trebuie luat în considerare că orice curent trebuie analizat în profunzime pentru a fi etichetat în mod obiectiv. Din fericire, însă, „adolescentimea” actuală prezintă personalităţi puternice şi nu mă îndoiesc că fiecare luptă pentru a-şi promova formaţia preferată, genul muzical şi de ce nu, stilul de viaţă.