Următoarele exemple de stratageme prin care boala sau moartea erau înşelate nu se practică numai pe teritoriul României, ci şi în întreaga Europă şi pe celelalte continente. Una dintre acestea este schimbarea numelui sau botezarea din nou. În Oltenia, spre exemplu, primul copil născut viu după ce unul sau mai mulţi s-au născut morţi, este numit după pierit. Acestuia i se dă un al doilea nume, iar primul nume este scris pe o cărămidă care este apoi dată pe o apă curgătoare. Astfel, demonul bolii îl va crede mort şi nu îl va mai căuta: „Schimbându-i numele de botez cu alt nume nou, se crede că dracul îl va pierde, şi în veci nu mai dă peste el.”

Cea mai cunoscută metodă de schimbare a numelui este aceea efectuată printr-un simulacru de vânzare. Mama a cărui copil este bolnav îşi vinde copilul pe fereastră unei alte femei, în acelaşi timp schimbându-i numele. Această datină este menţionată şi de Ion Creangă în povestea Stan Păţitul. Întrebat de nume, eroul basmului răspunde: „Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan în Ipate, şi de-atunci am rămas cu două nume.”

Adesea numele nou avea o anumită semnificaţie, scopul lui fiind acela de a alunga duhurile rele, şi nu de a fi un nume plăcut: Lupu, Lupa, Grozea, Zmeu, Ursu, Ursa etc. Numele este important deoarece există credinţa că atunci când chemi pe cineva pe nume, acţionezi legătura ocultă care îl aduce pe cel chemat în prezenţa ta, a celui care îl cheamă.

În sudul României se mai practica şi „darea de pomană” atunci când pruncul era fragil şi bolnăvicios. Mama dădea pe fereastră copilul unei femei considerată ca având noroc la copii, iar aceasta din urmă spunea „bogdaproste”. Astfel, copilul era adoptat, şi se întorcea în sânul familiei biologice când nu mai dădea semne de fragilitate. Utilizarea ferestrei ca loc de vânzare sau dare de pomană simbolizează înstrăinarea şi ruperea copilului de mediul şi familia care i-ar fi purtat ghinion. Gestul era unul pur formal, stabilit dinainte. Mama adoptivă înapoia întotdeauna copilul, mai devreme sau mai târziu, şi era considerată mai mult un fel de naşă.

Un alt exemplu în care ingeniozitatea omului înfrângea demonul bolii este cazul celor care sufereau de friguri. Aceştia puteau scăpa de demonul care îi chinuiau în mai multe moduri. În judeţul Dorohoi, stratagema era ca atunci când într-o casă cineva se îmbolnăvea de friguri, toată lumea trebuia să plece de acasă şi să lase pe uşă un bilet: „Cutare nu şade în casa asta.” Astfel, frigurile venind şi văzând mesajul, se întorceau şi nu mai vizitau niciodată respectiva locuinţă.

Precum am spus, aceste practici nu se întâlnesc numai pe teritoriul României, ci fac parte din patrimoniul omenirii, de la începutul existenţei ei pe glob, având desigur fiecare anumite variaţii şi particularităţi. Spre exemplu, în Japonia, vărsatul este îndepărtat printr-un procedeu foarte asemănător celui folosit împotriva frigurilor.

Surse: I. Aurel Candrea – Folclorul medical român comparat; studiu introductiv de Lucia Berdan, Polirom, Iaşi, 1999

http://www.sfin.ro/articol_10036/nasia_botezul_vanzarea_copilului.html

Steagul(Transilvania)

Unul dintre elementele componente ale recuzitei ceremoniale este steagul de nunta,folosit cu precadere in Transilvania.Cu o saptamana inainte de nunta,nasul numea un fecior,numit stegar,care sa faca steagul,dar uneori steagul era facut chiar de nas.Sambata seara,inainte de nunta,steagul era prins in poarta nasului.
In Sibiu se faceau doua steaguri,pentru fiecare mire.Steagul era format dintr-un bat pe care se coseau naframe,panglici colorate,doua cununi de iedera,ciucuri cu zurgalai.
Steagul era purtat de stegar,iar in timpul nuntii el trebuia sa aiba grija de el,pentru ca tinerii flacai incercau sa-l fure.Apoi steagul era asezat pe casa,infipt in acoperis,iar a doua zi dupa nunta ,steagul era desfacut iar pangliciile de pe steag erau impartite prietenelor miresei.

Bradul de nunta(Moldova,Oltenia,Transilvania)

Bradul de nunta se facea sambata seara inainte de nunta.Se puneau cate doi brazi la mireasa,doi la mire,doi la nasi.Bradul obisnuia sa fie impodobit cu ghirlande de hartie,zurgalai,panglici colorate,naframe,iar in varful bradului se punea o sticla de tuica sau un cozonac,iar in timpul nuntii bradul era asezat de catre tineri la poarta casei.Tinerii care aveau curajul sa se urce in varful bradului sa ia cozonacul sau sticla erau rasplatiti chiar cu premiul dupa care s-au urcat in brad.Dupa nunta,bradul ramanea la poarta pana se usca,in semn ca acolo a avut loc o nunta.

Pomul de nunta(Transilvania)

Pomul de nunta era de fapt reprezentat dintr-o creanga de prun incarcata cu desagi pline cu turte,mere,pere,se mai puneau si batiste,carpe.hartii colorate.Numarul pomilor la o nunta putea fi foarte mare,deoarece apropae fiecare nuntas venea cu cate un pomisor la nunta.Pomul era dus la fata acasa,iar dupa nunta pomul,respectivi pomii ramaneau la nas.

Marul(Transilvania si Moldova)

Se obisnuia ca sa se impodobeasca crengi de mar,care erau duse la Biserica,pentru a fi sfintit de catre preot.

Colacii de nunta(Moldova,Transilvania)

Se faceau mai multi colaci,pentru mire,mireasa,stegar si cumetrii.

Colacul miresei(Moldova si Transilvania)

Colacul miresei era rotund,impletit in 3,cu spartura la mijloc si cu panglici.La Biserica,acest colac se punea pe capul mirilor,ca semn al uniunii lor pe veci.

Asa-i ca parca va vine cheful sa va casatoriti in stil traditional?

Sursa: www.traditii.ro
www.wikipedia.org

Sambata dinaintea nuntii

Sambata,cea de dinaintea nuntii,acasa la mire sau la mireasa,depinde de caz,se adunau flacaii si fete si intindeau o hora mare.Petrecerea lor tinea pana la miezul noptii,timp in care tinerii dansau si gustau din bucatele aflate pe masa.Mirele era barbierit,iar mireasa il stropea pe fata cu busuioc si apa,pentru a aduce noroc,si a-i mentine pe amnadoi la fel de fericiti ca in momentele respective.In decursul serii mirii faceau schimb de haine,fata purta hainele baiatului,iar baiatul hainele fetei.

In unele locuri din Moldova,petrecerea era tinuta neaparat la mire acasa,iar fata trebuia sa innopteze pana a doua zi acolo.

In Transilvania petrecerea din sambata de dinaintea nuntii are loc in ambele case,atat in cea a mirelui,cat si in cea a miresei.La mireasca acasa se joaca hora,si se mananca,iar la mire acasa au loc obiceiuri traditionale,spre exemplu sarantau,un dans popular.Mireasa coase pe palaria mirelui varsta sa,palarie pe care el o va purta in ziua nuntii.Fetele fac azima,adica paine nedospita,pe care viitoarea mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor,pentru a avea acelasi noroc ca si ea,sa-si gaseasca alesul inimii si
sa se marite si ele.Tot in aceasta zi se duc brazii acasa la mireasa in semn de belsug,iar mirele este barbieri,intr-un mod simbolic desigur,cu sapa sau cu coasa.

Obiceiuri dupa nunta

Dupa nunta exista traditia ca tinerii,proaspat casatoriti sa mearga la masa la socrii mici si la nasi,cu bucate alese.
In Moldova,insurateii merg cu bors de gaina,friptura,galuste,rachiu,prajituri.Nasul este cel care trebuie respectat toata viata de catre familia cununata,iar insurateii sunt obligati sa il ajute la treburile agricole,mereu cand este nevoie.
In Oltenia,luni dimineata dupa nunta,nasul merge cu un butoi legat cu panglici rosii,butoi plin cu rachiu,la socrii mici.Daca mireasa fusese fecioara pana la cununie,rachiul este indulcit cu zahar si colorat ca sa devina rosul,daca ea nu fusese fecioara atunci in rachiu se punea cenusa si ardei iute.
Tot luni dimineata se obisnuieste ca mireasa sa mearga la fantana,unde sa rastoarne o galeata cu apa.Vornicul pune bradul de nunta in galeata,iar mireasa rupe din el si imparte invitatiilor.

Toate aceste traditii ne amintesc,de ce suntem un popor deosebit!

sursa: www.traditii.ro
www.wikipedia.org

Sărbătoarea lor reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic.
„Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi… iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci” (Julius Teutsch, cronicar sas).

Braşovenii şi turiştii prezenţi la eveniment asistã la un spectacol care include numeroase elemente mitice,ritualice,cu caracter ceremonial şi uneori chiar de magie,deoarece junii defileazã pe caii lor şi reproduc obiceiurile pe care aceştia le-au moştenit de la strãmoşi: faptul ca ei defileazã cãlare şi îmbrãcaţi de sãrbãtoare,drumul parcurs de ei în fiecare an care este urmat cu sfinţenie: dimineaţa junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaş mare şi armaş mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa Bisericii Sfântul Nicolae, unde mai inainte preotul paroh le sfinţeşte steagurile, ca apoi toţi sã inconjoare statuia eroului necunoscut.
Urmează încolonarea grupurilor după o ordine tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori.

Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Şchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.
Pe intreg parcursul drmului strabatut de Juni,ei sunt intampinati cu aplauze si urale de catre spectatori.

Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor, care altădată erau nişte ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au aşezat peste ele mese de lemn şi metal. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează şi alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta , fiind invitate la joc şi fetele
Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiinţat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi.

Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni.

Asadar,nu pierdeti acest spectacol plin de magie,care are loc in Brasov,in fiecare an.

Cu siguranta nu veti regreta aceasta experienta,aceasta intanire cu traditia.

Sursa: www.wikipedia.org

In general portul romanesc,are ca si trasatura comuna faptul ca are aceeasi asemanare indiferent de zona,dar ceea ce il deosebeste in fiecare zona a tarii sunt diverse elementa: schimbari de croiala,modul de folosire a podoabelor,a realizarii pieptanaturii,etc.
Portul popular romanesc isi are radacinile bine fixate in porturile vechilor traci,geti si daci,dar putem observa si o asemanare in ceea ce priveste portul poparelor din Peninsula Balcanica.Nici macar trecerea timpului nu a putut sa aschimbe caracteristicile esentiale ale portului,ele ramanand intacte si nealterate.Din contra, de-a lungul timpului taranul roman si-a dovedit spiritul creativ si si-a pus imaginatia in functiunea,inovand mereu portul popular romanesc,atat in ornarea teasturilor si a broderiilor,cat si in obtinerea culorilor de natura vegetala.

Portul popular romanesc se imparte in mai multe categorii,in functie de anotimp,de ocazii festive,varsa si sex,adaptandu-se ocupatiilor specifice fiecarei zone.Asadar,portul popular poate fi mai simplu,ca cel folosit in timpul muncilor de zi cu zi,cu precadere la muncile agricole,sau poate fi deosebit ornat,cel folosit in timpul ceremoniei matrimoniale.

Diferentierea portului se face si in functie de varsta,asadar un copil va avea mereu un port popular diferit fata de cel al unui adult,iar o fata nemaritata poate fi deosebita prin felul in care are aranjat parul,de una maritata.

Portul femeiesc

Portul popular al unei femei este compus din urmatoarele elemente: camasa,poale,iar piesa care acopera partea de la brau in jos se diferentiaza de la o zona la alta.Ea are diferite denumiri,in functie de zona: “catrinta”, “valnic”, “fota”, “opreg”.Aceste piese sunt mereu tesute din lana,si ai o ornamentatie diferita in functie de zona.

Camasile contin aceeasi ornamentatie,cu mici diferente in culorile folosite.Gateala capului se realizeaza folosind urmatoarele elemente: marame,naframe,cepse sau cununi.Alte piese ale portului popular romanesc purtat de femei sunt braiele si bretelele.O asemanare intre toate zonele o reprezinta folosirea culorii albe,a tesaturilor de in,canepa si lana.

Portul barbatesc
Costumul barbatesc este unul mult mai simplu fata de cel femeiesc,el fiind compus doar dintr-o camasa lunga,in sudul si estul tarii si mai scurta in partea de nord si vest a tarii.Pantalonii sunt mai lungi si mai stramti in sud si in est,iar in nordul tarii sunt mai scurti si mai largi.Peste camasa,barbatii poarta un brau tesut in casa sau un chimir de piele.Iarna se mai porta haine din postav,cojoace din piele si pieptare.

Asadar,consider ca este extrem de important sa cunoastem macar cateva lucruri elementare despre portul popular romanesc,cel care ne confera trasatura de unicitate si frumusete.

Sursa: www.traditii.ro

Acest dans a pornit de la petrecerile de nuntă, numite şi vedre, atunci când mireasa invita fetele şi băieţii din sat la masa de sâmbătă seara pentru a-şi lua la revedere. Se făcea o perniţă mică şi brodată, care se aşeza în mijlocul locului de dans, aşa născându-se Periniţa. În seara aceea, mireasa dansa şi se pupa cu toţi băieţii, fiind ultimul ei sărut ca domnişoară.

Mirele participa şi el la eveniment, lăsând băieţii să-i pupe aleasa fiindcă duminica o pupa numai el. Pentru mireasă, Periniţa era ultimul ei dans ca fată, pentru că devenea femeie măritată şi nu mai avea voie să joace această horă a sărutului.

Îmi aduc aminte cu drag de horele dezlănţuite ale Periniţei pe ritmuri de sârbă pe care le jucam în Căminul Cultural din satul bunicilor. Abia aşteptam să vină Paştele şi Crăciunul fiindcă atunci se ţineau cele mai frumoase petreceri la ţară. Oamenii erau voioşi şi jucau cu drag pe cântecele celor mai buni lăutari din zonă.

În momentul în care se auzeau primele acorduri ale Periniţei, baieţii şi fetele ieşeau la joc, iar cei mai în varstă stăteau pe margine şi priveau melancolici. Imediat se ivea un băiat ce flutura o batistă frumos brodată în mâna dreaptă. Acesta intra în mijlocul horei şi după o cercetare atentă a fetelor ce săreau cu sânii vârtoşi pe ritmurile sârbei se ducea la aceea care i-a picat cu tronc, îi punea batista după cap şi o trăgea în mijlocul horei. Apoi băiatul întindea batista jos, cei doi se aşezau în genunchi şi se sărutau cu foc. După aceea era rândul fetei să aleagă un băiat şi să îndeplinească ritualul sărutului, iar totul o lua de la început. Vai ce îl „uram” pe acela care trăgea de timp jucând singur în mijloc până ce îşi alegea fata cea mai frumoasă. Mereu îmi era teamă că lăutarii termină de cântat versurile Periniţei şi niciun flăcău nu ajungea să mă aleagă.

Versurile pe care gândurile şi inima aveau un ţipăt zbuciumat de dragoste erau:

Foaie verde foi ca viţa

Joacă frate periniţa

Joac-o bade tot aşa

Asta-i periniţa ta

Nu te opri

Tine periniţa

Ia-o cât e fată

Nu uita fundiţa,

Nu te opri

Ţine periniţa

Joacă mândro din picioare

Că e sărbătoare.

Acest joc al dragostei şi al sărutului încă se păstrează în tradiţia românească şi încă se joacă la nunţi şi la sărbătorile de peste an.

Gateala miresei

Gateala miresei se facea in ziua de duminca,mai exact la pranz,iar la ea luau parte fete,rude si alte persoane apropiate miresei.Nasa o impodobea pe mireasa iar fetele tineau oglinda si piaptanul.Gateala propriu-zisa a miresei era adusa de catre nas.Ea era formata din voal,cununita,batic,lamaita.
Nasa avea datoria de a-i pune miresei voalul si lamaita,dar nu mai repede de inceperea cununiei religioase.In timpul in care mireasa era gatita in casa,afara se dansa,se jucau hore.Insemnele specifice purtate de mireasa sunt: voalul,cununita din flori,margele care erau purtate pe frunte,marama.Duminica seara,nasa ii punea marama si salba de argint pe cap.Apoi ea ii lua voalul si ii punea batic pe cap,ii despletea coada si ii impletea doua cozi pe care le infasura in forma de coc.

Piese specifice:

-rochie alba de mireasa
-piese de port traditional
-batista in brau
-sorturi de catifea in spate si in fata
-margele
-bratara la mana
-salba de galbeni,sau arginti
-haina captusita cu blana( daca nunta avea loc iarna)

Gateala mirelui

In Moldova,sambata avea loc barbieritul mirelui,care era realizat de unul din prietenii sai.Mirele tinea in brate 2 colaci,pe care la sfarsitul barbieritului,ii oferea prietenului sau.Cel care il barbierea trebuia sa fie neaparat necasatorit.
Hainele mirelui erau aduse de catre flacai: camasa,itari,brau si bete.
Pe cap mirele trebuia sa poarte o palarie neagra sau o caciula de care era prinsa ori o floare,ori bani de argint,ori spice de orz.Uneori mai purta ori o brosa ori o pana scurta.
In unele zone,in Bacau spre exemplu se purta costum traditional de sarbatoare,iar daca afara era iarna,mirele purta deasupra un cojoc si un suman.

Surse: www.traditii.ro
www.wikipedia.org

Ignatul apare ca o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sângeros al porcului şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practică preistorică care supravieţuieşte în ţinuturile româneşti extracarpatice. Perechea lui feminină, Inatoarea, este de asemenea asociată cu focul şi rugul funerar.

Legenda lui Ignat

Ignat, care era cam slab de braţ scapă securea, înainte să sacrifice porcul, în capul tatălui său. Tatăl moare iar Ignat, cuprins de disperare fuge în lume să-şi caute izbăvirea. Reuşeşte să se împace cu propria conştiinţă şi cu Dumnezeu, fiind promovat la rangul de Sfânt.

Sacrificarea porcului

La sate, tăierea porcului este prilej de bucurie şi de petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sângeroase ci de un prilej de reunire a micilor comunităţi de la sate, de celebrare a bunăstării, ajutare a celor săraci prin pomană şi de urări de bine. Se prăjeşte carnea proaspătă, se mănâncă şorici, se destupă sticle de vin sau ţuica din care sunt cinstiţi vecinii şi cei ce au ajutat la spintecare, se face o pomană a porcului cu bucăţi de carne gătite, cu cârnaţi proaspăt făcuţi.

Pe 20 decembrie se aud „ţipetele morţii”. Se dă foc la paie, iar pielea şi părul porcului încep să sfârâie. Focul creşte în înălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului se pârleşte apoi cu butelia. După ce se pârleşte, îl urcă pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Se răzuieşte şi se spală cu apă clocotită. Se înmoaie un deget în sânge şi se dă pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerând semnul crucii.

Pe plită sfârâie un ceaun cu carne proaspătă. Alături se învârte o mămăligă care se taie cu aţa, iar dintr-un ibric ies aburi de la ţuica piperată. Pe la porţi se aud versuri de colinde: „Trei crai de la răsărit/Spre stea au călătorit…”

Tradiţii şi superstiţii de Ignat

Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sânge pe obraz, ca să fii ferit de vărsat şi ca să fii roşu în obraz şi sănătos în anul care vine.

Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-şi înţepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu făină şi o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămaşi în viaţă.

Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi.

Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă boala de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul.

Vrăjitoarele gătesc untura porcului tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece.

Se spune că în noaptea de Ignat porcul îşi visează cuţitul. Sfântul Ignat se arată porcilor şi le spune că au să moară pentru că el ia sufletele porcilor.

Reglementările UE în privinţa sacrificării animalelor

Din 2007 noile norme impun restricţii în ceea ce priveşte creşterea şi sacrificarea porcinelor.

Porcii trebuie sacrificaţi prin împuşcare sau electrocutare. Schimbările vizează şi stabilirea unui standard de curăţenie şi de siguranţă în ce priveşte calitatea cărnii, porcul nu mai poate fi înjunghiat în bătătură ci într-un abator sau locaţie special amenajată, sub supravegherea unui specialist veterinar.

Carnea trebuie testată înainte de a fi data spre comercializare si mai mult decât atât, carnea provenită de la porcii crescuţi în sisteme neprofesionale poate fi utilizată numai pentru consum familial.

La petit participa dupa situatie,fie mirele singur,fie insotit de parinti,fie doar petitorii,acest lucru depinzand daca fata il placea pe baiat sau nu.Spre exemplu daca mirele nu era sigur de iubirea fetei,pentru a evita un refuz dureros,trimitea petitorii inainte sa negocieze.

In Neamt, mai intai discutau tinerii intre ei,iar apoi mergeau parintii baiatului la parintii fetei si o peteau.In cazul in care parintii nu erau de acord,iar tinerii fugeau,dupa un anumit timp mergea cineva spre a cere impacare si iertare in numele tinerilor.Se ducea cu sticla plina de rachiu,iar daca tinerii primeau iertarea,atunci se cinsteau si goleau sticla.
In Botosani,un om in varsta trimite vorba parintilor fetei.
In Transilvania la parintii fetei merge un graitor,un om bun de gura.

Cererea-targuiala

Odinioara,si chiar si in zilele noastre,in satucurile care mai pastreaza astfel de traditii stravechi,fata se cerea de mireasa la casa parintilor ei,iar parintii fixau impreuna cu tinerii ziua nuntii.

In Transilvania,in Alba parintii fetei mergeau la casa baiatului pentru a vedea unde va locui fata lor dupa nunta.In cazul in care fata petita nu isi dorea sa se casatoreasca cu baiatul respectiv gasea diverse pretexte,cum ca e prea tanara,cum ca nu ii convine locul unde ar fi trebuit sa locuiasca dupa nunta,cum ca nu are zestrea pregatita,etc.
Daca familiile se intelegeau,petreceau toti,iar tinerii care urmau sa se casatoreasca mancau amandoi dintr-un blid,lapte dulce cu placinta incretita.Cu trei,patru saptamani inainte de nunta se mergea la casa fetei si se puneau la punct ultimele detalii,se povestea cum s-au intalnit tinerii si li se tinea un fel de predica,sa aiba grija de zestre,de familie,sa-si cinsteasca partenerul,sa fie fideli si mai ales femeia sa nu iasa din cuvantul barbatului.

Obiceiuri dupa petit

In prima duminica dupa petit,se intalneau parintii si stabileau zestrea,apoi mergeau la croit,pentru a croi hainele viitorilor miri si invitati.Inainte de fiecare nunta se stabilea zestrea atat pentru fata cat si pentru baiat.In Oltenia si in Moldova,si chiar si in Transilvania, in ziua logodnei,foaia care continea scrisa zestrea era oficializata de catre preot.Continutul zestrei era diferit de la caz la caz.Dar in general pentru fata se dadeau animale( vaci,porci,oi,pasari),saci cu cereale,galbeni si celebra lada in care erau puse tesaturi.Baiatul trebuia sa aiba casa,pamant,animale,bani si chiar carute cu boi.

Sper ca v-a facut placere sa aflati cateva dintre obiceiurile petitului,si cine stie,poate intr-o zi,ne vom reintoarce la vechiurile obiceiuri si traditii,incarcate cu mult farmec si o magie aparte.

Sursa: www.traditii.ro
www.wikipedia.org

Pentru a prevenii raceala: puteti sa radeti intr-un borcanel, hrean si sa adaugati miere. O lingurita pe zi, de obicei dimineata, te tine departe de raceli, intarind sistemul imunitar. La fel, o felie de lamaie invelita in miere, pentru acelasi efect, sau picaturi de tincture de propolis pe o lingurita rasa de zahar ( eu prefer mai mult varianta a doua, e mult mai delicioasa). E recomandat sa adaugati in meniul zilnic, ceapa sau/si usturoi, cunoscute pentru bariera care o pun importiva virusilor. Preferabil seara, inainte de culcare pentru a evita riscul unei respiratii neplacute. Consumati multe citrice pentru ca sunt bogate in vitamina C, si bineinteles ceaiuri (in special de menta, maces, tei, musetel, soc, ciubotica cucului, patlagina, levantica, cimbru, isop, pelin, papadia, echinaceea, radacina de cerentel etc) atat pentru a le bea cat si pentru a face infuzie cu ele, timp de 10 minute.

Daca totusi n-ai fost destul de precaut si raceala te-a luat prin surprindere, iata cateva sfaturi pentru a te vindeca mai rapid: ciorapii se uda in tuica de casa (sau spirt) si se iau in picioare asa. Daca tusesti, ai dureri in piept provocate de tusa, cartofii rasi pusi pe piept ar trebui sa te ajute. Pentru durerile in gat, amigdalite, fa cat poti de des pe zi, gargara cu ceai sau apa cu sare. Dupa gargara o perioada numai manca si nici nu consuma lichide. Un alt sfat, testat, este sa va bagati picioarele in apa fierbinte cu multa sare, pentru aproximativ 20 de minute ( astfel fetele pot sa-si faca mai apoi pedichiura mai bine si mai usor). Apoi stergeti-va si bagati-va picioarele (la propriu) in sosete groase, acoperiti-va bine si nani! Daca te confrunti si cu febra, iti prinde bine un masaj cu otet de mere sau spirt si apoi acoperit bine avand in picioare sosete roase cu cartofi cruzi (care trebuie schimba). Se ivelesc piciorele in prosoape ude cu apa rece ( la temperature camerei), care se schimba frecvent, timp de 20 de minute si peurma la fel etapa cu sosetele si invelitul bine.

Si ar mai fi multe de spus, multe leacuri babesti, dar sa stiti ca in unele cazuri acestea nu sunt de ajuns, trebuie sa se apeleze si la medicamentele prescrise de doctor dupa un control.

A,da…si e foarte important sa dormiti mult, pentru ca in timpul somnului celulele, organismul se vindeca cel mai rapid. E singura perioada in care daca va permiteti puteti lenevi mult fara sa va simtiti vinovati, fara sa fiti certati de mame ca “iara stai toata ziua in pat, degeaba!”

Surse:

sanatate.acasa.ro/…/raceala-alungata-cu-leacuri-babesti

http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2007/2007-3/10.pdf