Totuși nu întotdeauna acest tip de covor a avut același nivel de dezvoltare și apreciere, o privire de specialist ar scoate la iveală faptul că țesăturile în general au suferit și perioade de stagnare sau perioade în care au împrumutat motive și compoziții de la alte popoare.

Se presupune că covorul românesc, în special cel moldovenesc, a ajuns la un nivel înalt de desăvârşire în sec. XVIII – prima jumătate a sec. XIX. Totuși se pare ca acest tip de țesătura a existat în spațiul carpato – danubiano – pontic încă din perioade de la începutul erei noastre.

În timp, pentru covorul românesc, au fost găsite mai multe denumiri ce se păstrează și astăzi în unele regiuni astfel avem  „scoarţe”,„covoare”, „cergi”, “poloage”, “lăicere” etc.

Covorul românesc este în cele mai dese cazuri făcut din lâna groasă și prezintă motive florale (în zona Moldovei) și geometrice( în zona Olteniei și a Maramureșului). O cercetare asupra țesăturilor groase de lână, în special a particularităților și a similitudinilor covoarelor din diverse regiuni, a fost făcută de cercetători din cadrul Muzeului Satului din București.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în monografia „De la fibră la covor” publicată la Bucureşti în 1998. Dintre informațiile pe care le puteți găsi se număra și diversele variante ale țesutului ales ce poate fi ales neted, ales cu mițe, ales ridicat cu andreaua, ales în găurele, ales cu noduri prin broderie s. a. m .d.. De asemenea și compozita poate fi ușor diferita de la covor la covor întrucât lâna poate fi amestecata cu fire de bumbac, cânepa, in sau mătase.

Meșteșugul țesutului s-a răspândit datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuia sa ofere drept zestre covoare țesute cu mâna ei dar din păcate, cum această cerință a dispărut aproape complet în zilele noastre, și arta covoristicii tinde să fie uitată,ea găsindu-si loc doar în muzeele de etnografie.

Surse

www.incasa.ro

www.gandul.info

www.md.all-biz.info

Fiind impartiti in doua mari categorii: strugurii de masa si cei de vita-de-vie, ei sunt recoltati prin doua metode diferite. Strugurii pentru masa se culeg esalonat, pe soiuri si, numai pe masura ce ajung la faza respectiva, atunci cand au un gust dulce-acrisor echilibrat si boabele au culoarea potrivita fiecarui soi. Culesul si valorificarea strugurilor de masa presupun o serie de masuri organizatorice si tehnice desfasurate intr-o succesiune bine definita, dupa cum urmeaza: evaluarea productiei, asigurarea conditiilor materiale necesare, stabilirea momentului declansarii culesului diferentiat pe soiuri sau grupe de soiuri, recoltarea si conditionarea prin sortare, cizelare si ambalare, pastrare temporara, transportul, eventual conservarea si pastrarea acestora pe timp mai indelungat.

De asemea exista diferite soiuri de vita nobila pentru strugurii de masa. Ptrintre aceste soiuri se numara : Muscat Perla de Csaba, soi extra-timpuriu (epoca de coacere in prima jumatate a lunii iulie) ; Regina viilor, soi timpuriu, se coace in prima jumatate a lunii august ; Cardinal,este un soi timpuriu, strugurii incep sa se coaca spre sfarsitul lunii iulie ; Chasselas dore, se coace in a doua jumatate a lunii august ; Muscat de Hamburg, este un soi foarte apreciat de populatie pentru calitatile lui gustative. Se coace la inceputul lunii septembrie ; Aiuz-Ali, este un soi cu coacere tirzie (intre 20 septembrie si 10 octombrie) ; Bicane (Chasselas Napoleon), se coace intre 1 si 15 octombrie.

Culesul strugurilor pentru vin se executa la maturitatea tehnologica care difera in functie de tipul de vin care urmeaza a se obtine. Intre parametrii specifici In baza carora se stabileste momentul culesului, importanta au continutul strugurilor in zahar, aciditate, antociani, compusi de aroma s.a. Pentru stabilirea datei de cules se utilizeaza momentul maturarii (coacerii) depline a strugurilor. Dupa maturarea deplina strugurii parcurg perioada de supramaturare (supracoacere).

Majoritatea strugurilor sunt folisiti in scop comercial, o parte se vand sub forma lor initiala de ciorchine, iar acestia sunt culesi doar cu o zi inainte de a fi vanduti la piata, o parte se pastreaza pentru iarna, acestia sunt ambalati special in ladite curate ciorchinii fiind asezati cu codita in sus. Iar cealalta parte a strugurilor, in special cei de vita-de-vie, sunt folositi pentru must si mai tarziu, dupa perioada de macerare pentru vin, care la randul lui este inbuteliat la diferite fabrici si este transportat pe rafturile din magazine pentru a fi savurat de toata lumea.
Se spune ca un vin este cu atat mai bun cu cat este mai batran, desigur parerile sunt impartie si in cazul elixirului fericirii, singua varianta este acea de a gusta si de a hotari singuri care este samburele de adevar din aceast “mit” stravechi.

Portul romanesc a ajuns apreciat si peste hotare, multi straini, in special femeile adopta o astfel de piesa in vestimentatia lor, pentru ca in zilele de vara nimica nu este mai racoros, lejer, seducator ca o ie.

Dupa cum am spus mai devreme, ia era diferita in fiecare teritoriu al Romaniei, atata ca model, broderie, dar si ca material din care erau confectionate. Oltenia, Muntenia si Dobrogea foloseau materiale mai subtiri pentru confectionarea lor, comparative cu Transilvania si Moldova. Chiar daca in zilele noastre acestea se fac mai degraba in fabrici specializate, pe vremuri erau in totalitate lucrate de mana, de femeile imaginate de-a lungul anilor in povestile romanesti, stand pe prispa casei. Pana si broderia era facuta cu mana, ceea ce era o munca migaloasa. Ea era inspirata de cele mai multe ori din natura, avand forma frunzelor, diferitelor flori etc, dar nu numai.

Ia se mai diferentiaza pe langa modul de confectionare prin anumite elemente: tipul de deschidere a gulerului (in “V”, rotund, etc), modul de taiere si structura al tiparului si metoda de insertie a manecilor. Mai apoi gulerul s-a transformat in nasturi sau snur si astfel ia se transforma intre creatza si drepta la gat. Daca pe vremuri era dintr-o singura bucata constiituind toata imbracamintea, apoi s-a impartit, lunadu-si rolul de camasa si fiind asociata cu poala.

Este tinuta perfecta, mai ales intr-o zi de vara, si mai toti designerii de moda, straini sau romani, o recomanda.

http://www.copilul.ro/Portul_romanesc_vedeta_sezonului-a738.html

Olăritul este o îndeletnicire care datează de mii de ani, însă la Horezu a fost avantajat de poziționarea geografică a localității, între orașele Râmnicu-Vâlcea și Târgu-Jiu, într-o zonă bogată în resurse precum lemnul, lutul și piatra, dar și de dăruirea oamenilor care își transmit meseria din tată în fiu.

Urciorul suplu, din care bem apă, este la început doar un pumn de lut, pentru care olarii sapă zeci de metri în pământ, căci trebuie să fie de cea mai bună calitate, apoi îl udă cu apă, îl frământă cu mâinile și cu picioarele și îl lasă la dospit vreme de câteva luni.

Femeile transformă argila în bulgări, îi așează pe roata olarului, care îi va modela în funcție de cantitate și după cum îl inspiră muza. vasele  își  așteaptă nerăbdătoare rândul să intre în cuptorul care le va întări și le va pregăti să reziste în timp și să ajungă în bucătariile noastre.

Odată ieșite din cuptor obiectele din ceramică încep să fie pictate, cu ajutorul unui corn de vită, în care se toarnă culorile care se scurg prin pana de gâscă, înfiptă în vârful cornului.

Culorile folosite nu sunt numeroase, însă sunt obținute prin procedee naturale : nuanțele de roșu provin din pământul bogat în oxid de fier, verdele nu este altceva decât cuprul ars și dizolvat în apă, varul amestecat cu piatra albă de munte, arsă și pisată dă o nuanță de alb, iar galbenul este reacția dintre huma de Medgidia și rușeală.

Motivele sunt inspirate din lumea animală și din cea vegetală, uneori apar și forme geometrice, iar gama cromatică se axează pe nuanțele de cărămiziu, verde și albastru pe un fond alb-gălbui.

Prețurile variază în funcție de obiect : o farfurie o poți lua cu modesta sumă de 8-9 lei, iar dacă ești amator de arta populară și vrei un urcior sau un sfeșnic, trebuie să scoți din buzunar în jur de 29-30 de lei. Unii ar spune că prețurile sunt destul de ridicate, însă nimic nu se compară cu savoarea vaselor de lut din care iți bei iaurtul sau laptele dulce, în fiecare dimineață !

Sursa : http://www.unica.ro