Curtea Veche din Bucuresti este un ansamblu de cladiri, situat in centrul vechi al capitalei, in zona Lipscani,  ridicat de Mircea cel Batran si care dateaza de la sfarsitul secolului al XIV lea si inceputul secolului al XV lea.

Initial cladirea din caramida ce se intindea pe 160 de mp cuprindea Palatul Voievodal, biserica Buna Vestire, cancelaria, grajdurile domnesti si diverse alte dependinte, folosite de catre slujitori.

Atestarile documentare ne arata ca destinatia ei initiala a fost aceea de cetate si abia ulterior, in vremea lui Radu cel Frumos, scaunul domnesc este mutat de la Tragoviste la Bucuresti.

Istoria ei este tulbure la fel ca si inceputurile, care se topesc in negura timpului : trece prin incendiul din 1718, care a devastat intreg Bucurestiul si prin cutremurul de la 1738, evenimente ce au dus la distrugerea aproape totala a edificiului si la construirea altuia sub numele de Curtea Noua.

In perioada ei de glorie i se construiesc pivnite, i se fac lucrari de amenajare si de infrumusetare, iar in vremea lui Constantin Brancoveanu si a lui Stefan Cantacuzino, palatul domnesc va fi decorat cu scari de marmura, coloane exterioare, picturi si gradini care au fost apreciate de strainii, care poposeau la Curte.

Insa, vremea ei de glorie incepe sa apuna, odata cu jafurile care au loc in timpul ocupatiilor straine si ale domnitorilor fanarioti, palatul ajungand intr-un stadiu de degradare avansata, lucru care il determina pe Alexandru Ipsilanti sa porunceasca construirea unei nou palat voievodal, pe Dealul Spirii.

Veche resedinta a domnitorilor este data uitarii si lasata in grija nemiloasa a timpului, care incepe sa isi puna pecetea pe ziduri, pe interioare, chiar pe intreg ansamblul, iar Constantin Hangerli hotaraste sa fie parcelata si sa se faca anumite constructii de utilitate publica peste ea.

In anii 1967-1972, sunt scoase la lumina, prin munca arheologilor, fragmente din ceea ce a fost odata Palatul Voievodal : baia turceasca, fragmente din sistemul de alimentare cu apa, picturi murale, bucati de coloane, inscriptii, o parte a dependintelor.

Astazi, cand deschizi poarta muzeului in aer liber, patrunzi intr-o alta lume : atunci cand pasesti pe cararea pietruita si incepi sa explorezi putine fragmente care au mai ramas, ai senzatia ca timpul se opreste in loc si ca o sa zaresti o domnita admirand picturile exterioare, ca o sa vezi o bucatareasa pregatind un pranz domnesc, pe soba care sta trista in fata ochilor tai, sau ca o sa stai laturi de un domnitor la balcon pentru a admira privelistea unui Bucuresti cosmopolit.

www.wikipedia.ro