Pe Mircea Cartarescu l-am cunoscut, studenta fiind la Facultatea de Litere si prima noastra intalnire imi va ramane adanc, sapata in memorie : am intrat, mai tarziu, in sala de curs si am vazut un tip plapand, boem si agitat care vorbea cu foarte mult patos despre literatura pasoptista.

Scena aceasta mi-a revenit in minte zilele trecute, pe cand rasfoiam REM, una dintre cele mai cunoscute nuvele ale sale. Este o scriere de cateva zeci de pagini, destinata atat cititorilor experimentati, cat si incepatorilor : o povestire in rama, in care personajul principal, Svetlana, isi aduce aminte de jocul de-a regina, jocul preferat al copilariei si de ultima vacanta de vara.

Pe scurt este vorba despre sapte fetite, din medii sociale diverse si cu personalitati diferite : fiecare dintre ele trebuia sa fie incoronata regina pentru o zi, iar celelalte ii ascultau toate poruncile si ii indeplineau toate dorintele.

Regina era incoronata, i se punea sceptrul in mana si inelul pe deget, imbraca haine de o anumita culoare, care fusese destinata dinainte prin tragere la sorti si incerca sa isi distreze cu diverse jocuri supusele.

Contrar obiceiului scriitorului actiunea este simpla, usor de citit si de urmarit, asemeni unui roman politist in care urmaresti anumite indicii, pentru a prinde criminalul.Fetitele prefera sa se joace in locuri relativ periculoase precum casele parasite, pivnitele, gropile ca si cand ar avea nevoie tot timpul sa simta adrenalina.

Pe masura ce actiunea inainteaza apar personaje destul de stranii, precum lunganul Egor, gruzin la originile sale si care isi povesteste pe scurt istoria sa si a neamului sau.

Cu timpul ai senzatia ca si autorul se implica foarte mult in actiune, e asemeni unui scenarist care isi provoaca personajele, le lasa anumite indicii, le poarta prin diverse locuri , le pune in situatii neasteptate, pentru ca in final sa o aduca pe eroina principala, pe Svetlana, in locuinta sa pentru a face cunostinta.

Surpriza este destul de mare, intrucat realizezi ca este vorba despre un roman initiatic in care personajul este purtat prin diverese intamplari si pe diverse drumuri, pentru ca in final sa ajunga sa isi cunoasca creatorul, in modesta lui locuinta scriind de zor la masina de scris.

Textul este destul de savuros si din punct de vedere al vocabularului, autorul introducand cantecele si versuri din vocabularul copiilor, tocmai pentru a sugera ca totul este un joc, o provocare pe care o adreseaza cititorului de a intra in jocul lui si al personajelor.