Pe teritoriul României s-au întâlnit numeroase dovezi arheologice ale existenței naiului în cultura poporului român încă înainte de anul 1 e.n. Se presupune că naiul ar fi intrat în cultura româneasca în urma contactului cu grecii, la malul Marii Negre. Dovadă stau unele statui, cum ar fi cea de la Callatis, ce cuprind și naiul în compoziția lor. La fel ca în cazul mormintelor ce datează din epoca elenistică ce au fost descoperite la Tomis și Callatis unde pot fi văzute inele ce aveau gravate imaginea faunilor cu nai.

Un eveniment major în dezvoltarea influenței și științei  naiului îl reprezintă, culmea, nașterea unui om și anume nașterea  lui Fănică Luca în 1894 la București. Acesta, de-a lungul vieții sale, ar fi stabilit tehnica naiului cu acordaj fix și ar fi depus eforturi în cadrul catedrei de nai de la institutul de muzică. Așa au luat naștere naiști celebri ca: Damian Luca, Radu Simion, Nicolae Pârvu, Radu Constantin și Gheorghe Zamfir.
Naiul, deși instrument străvechi, a devenit apreciat și ascultat abia în ultimele decenii. Succesele sale ajung astăzi pana la puncte fierbinți ca Hollywood-ul, unde în filme ca  „Kill Bill”  sau „Picnic at Hanging Rock”  utilizează o foarte importantă arie muzicală  cântată la nai, și anume “The Lonely Shepherd” în interpretarea lui Gheorghe Zamfir. Putem deci trage ușor concluzia că naiul românesc se bucură de popularitate atât în țară cat și înafara granițelor, fapt ce îl face demn de toată atenția noastră.

Surse:

http://www.preda-panflute.ro/ro/history.html

http://www.youtube.com/watch?v=frSkz-aXatU&feature=related

www.okazii.ro

De la vârsta de 5 ani a început sã studieze vioara împreunã cu tatãl ei, profesor la o şcoalã de muzica din Bucuresti, iar de la vârsta de 16 ani a început sã cânte.

“M-am nascut in Bucuresti, intr-o familie de muzicieni, si pot spune ca am avut parte de o copilarie linistita. Eram o fata cuminte, iar la scoala eram data mereu de exemplu. In afara muzicii, fara de care nu pot trai, imi mai placeau literatura si limbile straine si, iata, s-a dovedit ca mi-au fost de mare folos. Tata a fost un excelent violonist. Am fost inzestrata de la Dumnezeu si de la parinti cu harul de a canta usor orice gen de muzica. Imi aduc aminte ca in casa noastra se audia numai muzica clasica, iar eu eram dornica sa aud si altceva. De aceea, ma ascundeam pe la vecini, unde le ascultam pe Roxana Matei, Aida Moga, care erau atunci in mare voga. Tata se uita la ceas si, cum dispaream un pic, cum intreba de mine. Mai tarziu, cand el a inteles ca muzica era viata mea, a inceput sa ne permita sa ascultam si alte genuri.”
Aceasta este declaratia Aurei Urziceanu,data unei publicatii româneşti.

A plecat pentru o perioada as spune destul de lunga in Canada si SUA, exact dupa ce a fost premiata cu locul doi la Festivalul National de la Mamaia,in anul1969. Aici il intalneste pe bateristul Ron Rully, cu care se casatoreste. Reintorcandu-se pentru scurt timp acasa, ea reprezinta, in 1971, Romania la Festivalul International de la Knokke din Belgia, unde a castigat “Cupa europeana”, “Cupa lumii” si “Premiul Presei” intr-un concurs extrem de dificil impotriva unei echipe americane.
In 1972, participa pentru prima oara la Festivalul de Jazz Newport de la New York, impreuna cu Duke Ellington, unde este foarte bine primita de catre critici si presa. In 1974, Aura aduce pe lume un baietel, pe nume Elia Christopher. Au urmat apoi turnee in intreaga lume, aparitii televizate si la radiouri, solicitari din partea agentiilor de publicitate pentru a realiza gingle-uri.
Aura Urziceanu a cantat alaturi de interpreti renumiti precum : Quincy Jones, Duke Ellington, Thad Jones, Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn si Mel Lewis.

Plecata de 35 de ani din ţarã şi stabilitã în Canada, dupã cãsãtoria cu Ron Rully, Aura Urziceanu nu a renunţat niciodatã la cetaţenia românã, fiind mândrã de apartenenţa ei.

Întrebatã dacã se va întoarce în Romania Aura Urziceanu declara:
“Categoric! Aici este casa mea, pamantul sfant unde m-am nascut. Ma voi intoarce aici, cu sotul meu, atunci cand nu voi mai fi atat de prinsa in concerte si proiecte muzicale. Nu stiu unde ne vom stabili si nu are importanta daca la Bucuresti sau la munte. Oriunde in Romania este frumos. In plus, ori de cate ori am avut ocazia, i-am invitat pe straini sa vina sa ne vada tara, cu oamenii si locurile ei atat de frumoase si speciale!”

Discografie

Mini-discuri

•EDC 10.224 (1971, Electrecord)
•45-STM-EDC 10.316 (1973, Electrecord) – cu Cvintetul de jazz Bucureşti
Albume
•Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
•STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
•Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz Bucureşti
•Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
•Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
•Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
•Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
•Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 şi ST-EDE 02506)
•EDE 02803 (1986, Electrecord)
•I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis[3]
•Dor de viaţă (2000, Bask Records)

Reeditări

•I Found Love Again (1997, Electrecord)
•Dor de viaţă (2001, Electrecord)
•Seară de jazz (2003, P-Vine)
•Over the Rainbow (2003, P-Vine)
Compilaţii cu alţi muzicieni
•Melodii din toată lumea IX (1971), Electrecord

Surse: www.wikipedia.org
http://auraurziceanu.wordpress.com

Născut în Bucuresti, la data de 1 iunie 1956, a urmat cursurile Facultății de Litere, din cadrul Universității București, unde își va uimi profesorii cu inteligența ieșită din comun și cu talentul pe care îl va dovedi, într-ale scrierii.

O perioadă va duce o viață modestă și va preda Limba și Literatura Română la o școală din cartierul Colentina, pentru ca mai târziu să devină funcționar al Uniunii Scriitorilor și redactor la revista Caiete Critice.

Cariera didactică și-o va continua la Facultatea de Litere, din București, unde susține cursuri despre literatura pașoptistă sau despre proza românească interbelică, dar va preda și la Universitatea din Viena, unde este titular al unor cursuri despre avangardismul românesc și despre post-modernism.

Debutul literar și-l  face prin poezia Cenaclul de Luni și are o intensă activitate artistică în cadrul cenaclului Junimea, sub coordonarea lui Ovid S. Crohmălniceanu. Deși este un mare admirator al poeziei, iar ca dovadă vie avem poemul Levantul prin care face o incursiune în istoria literaturii române, Mircea Cărtărescu este perceput ca un prozator de succes, care a stârnit multe patimi în rândul criticii literare contemporane.

Unii susțin că este un prozator la modă, un fel de Dan Brown al României, ce își va pierde însemnătatea mai târziu, alții sunt de părere că va fi primul prozator român, laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Presonal, tind să le dau dreptate celor din urmă și îmi place să cred că dincolo de succesul de piață al operelor sale, cititorii și criticii vor percepe și originalitatea unui autor, care scrie o altfel de literatură, mai puțin abordată în prezent, dar care va fi un domeniu intens exploatat în viitor.

Ca romancier se distinge prin romanul Orbitor, ce are forma unui fluture, Aripa stângă, Corpul și Aripa Dreaptă, și diverse alte scrieri originale precum REM, De ce iubim femeile, Travesti, Nostalgia sau Gemenii.

Lumea prozatorului Mircea Cărtărescu este una a visului, a explorării unor zone ale imaginației, pe care scritorii mai tradiționaliști nici nu ar fi visat-o. Dacă ar trebui să îl încadrez într-un curent literar, aș spune că stilul lui se aseamănă cu cel avangardist și oarecum cu cel al lui Max Blecher.

Dacă despre literatura lui s-au scris multe, despre profesorul universitar, care își susține cursurile în fața a mii de studenți, s-au spus extrem de puține.

Pot spune că i-am urmărit activitea didactică, în calitate de studentă, timp de un an de zile și am fost uimită de elocința și talentul cu care ne făcea să pricepem chiar și cele mai complicate opere literare.

Îmi amintesc și astăzi, cum a venit la primul curs de literatură, direct de la aeroport, și ne-a întrebat despre ce ar trebui să ne vorbească, iar după ce a primit răspunsul ne-a povestit timp de 2 ore despre literatura pașoptistă și despre contextul istoric.

Fiecare curs al lui îmi va rămâne gravat în memorie, nu atât pentru genialitatea și originalitatea prin care interpreta operele literare, ci mai mult pentru văditele lui înclinații didactice și dragostea cu care își făcea meseria de dascăl, aptitudini ce lipsesc multora dintre profesorii universitari actuali.

Dacă veți merge la unul dintre cursurile suținute la facultatea de Litere, veți descoperi un om modest, care face abstracție de calitatea lui de scriitor genial, și își tratează studenții ca pe niște personalități distincte, dându-le posibilitatea de a-și susține liber, punctul de vedere, chiar dacă acesta nu este convergent cu cel al profesorului.

Veți constata cu stupoare că aveți în fața voastra o persoană calmă, înțeleaptă, oarecum intimidată de prezența atâtor studenți, timiditate pe care încearcă să o mascheze prin minunata lui elocință.

Iubitorilor de literatură le-aș recomanda să nu rateze această ocazie și să meargă să asiste la unul dintre cursurile lui, măcar din curiozitate.

Ea dispune de 12 partii de schi, cu grade diferite de dificultate ( o partie olimpica, trei partii pentru coborare si slalom urias, o partie pentru slalom special, doua trambuline etc.), terenuri de sport ( pentru tenis, minigolf, handbal, baschet), un lac, un funicular, un teleferic, un skilift, bazine acoperite, saune, sali de gimnastica medicala, discoteci, baruri si restaurante etc. Cazarea este asigurata in buna parte in hoteluri de lux sau de categoria A, in vile sau cabane.
Deseori, iarna, temperatura ajunge la -15oC,asa ca daca va incumetati sa veniti in acest paradis montan,aveti grija sa va luati cele mai groase obiecte vestimentare din garderoba.

Prima menţiune documentară a locaţiei datează din 1427, în contextul activităţilor de oierit ce aveau loc aici. Schiorii au urcat Postăvaru încă din 1895, iar în 1906 în Poiană a avut loc primul concurs de schi. . În 1951, la Poiana Braşov, au loc Jocurile Mondiale Universitare de iarnă.
Vã recomand statiunea turistica Poiana Brasov datorita aerul curat existent, puternic ozonat, lipsit de praf si particule care provoaca alergii, datorita presiunii atmosferice relativ scazute, si ionizãrii intense.Toti acesti factori naturali sunt recomandati pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stari de epuizare si surmenaj fizic si intelectual, pentru anemii secundare si boli endocrine (hipertiroidie benigna), pentru boli ale aparatului respirator (sechele ale pleureziei sau sechele virale sau ale pneumoniei bacteriene, pentru anumite forme de astm bronsic si de bronsita astmatiforma cronica).

Plecând din staţiunea Poiana Braşov se poate ajunge la cabanele de pe Postavarul şi Cristianu Mare , precum şi la cetatea tãrãneascã a Râsnovului (secolele XIV-XVII),; pot fi organizate excursii la monumente istorice si de arta din orasul Brasov ( turnurile si bastioanele vechilor fortificatii ale orasului (secolul XV); Biserica Sf. Bartolomeu, in stil gotic timpuriu (secolul XIII); Biserica Neagra, construita in stil gotic, intre anii 1385-1476, adapostind in prezent o vasta colectie de carpete orientale; Casa Sfatului si multe alte obiective turistice si culturale.

Desi Poiana Brasov este o statiune predominant vizitata in sezonul rece,ea are multe de oferit si in celelalte anotimpuri.Spre exemplu cadrul natural este nemaipomenit pentru vacante relaxante,si mai racoroase atunci cand canicula ne topeste,iar marea pare o destinatie banala.

Asadar,va recomand cu caldura,statiunea Poiana Brasov din Brasov,pentru vacante,mini-vacante sau de ce nu chiar o zi de neuitat in acest paradis montan.

Sursa: www.comeinromania.com
www.wikipedia.org

Următoarele exemple de stratageme prin care boala sau moartea erau înşelate nu se practică numai pe teritoriul României, ci şi în întreaga Europă şi pe celelalte continente. Una dintre acestea este schimbarea numelui sau botezarea din nou. În Oltenia, spre exemplu, primul copil născut viu după ce unul sau mai mulţi s-au născut morţi, este numit după pierit. Acestuia i se dă un al doilea nume, iar primul nume este scris pe o cărămidă care este apoi dată pe o apă curgătoare. Astfel, demonul bolii îl va crede mort şi nu îl va mai căuta: „Schimbându-i numele de botez cu alt nume nou, se crede că dracul îl va pierde, şi în veci nu mai dă peste el.”

Cea mai cunoscută metodă de schimbare a numelui este aceea efectuată printr-un simulacru de vânzare. Mama a cărui copil este bolnav îşi vinde copilul pe fereastră unei alte femei, în acelaşi timp schimbându-i numele. Această datină este menţionată şi de Ion Creangă în povestea Stan Păţitul. Întrebat de nume, eroul basmului răspunde: „Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan în Ipate, şi de-atunci am rămas cu două nume.”

Adesea numele nou avea o anumită semnificaţie, scopul lui fiind acela de a alunga duhurile rele, şi nu de a fi un nume plăcut: Lupu, Lupa, Grozea, Zmeu, Ursu, Ursa etc. Numele este important deoarece există credinţa că atunci când chemi pe cineva pe nume, acţionezi legătura ocultă care îl aduce pe cel chemat în prezenţa ta, a celui care îl cheamă.

În sudul României se mai practica şi „darea de pomană” atunci când pruncul era fragil şi bolnăvicios. Mama dădea pe fereastră copilul unei femei considerată ca având noroc la copii, iar aceasta din urmă spunea „bogdaproste”. Astfel, copilul era adoptat, şi se întorcea în sânul familiei biologice când nu mai dădea semne de fragilitate. Utilizarea ferestrei ca loc de vânzare sau dare de pomană simbolizează înstrăinarea şi ruperea copilului de mediul şi familia care i-ar fi purtat ghinion. Gestul era unul pur formal, stabilit dinainte. Mama adoptivă înapoia întotdeauna copilul, mai devreme sau mai târziu, şi era considerată mai mult un fel de naşă.

Un alt exemplu în care ingeniozitatea omului înfrângea demonul bolii este cazul celor care sufereau de friguri. Aceştia puteau scăpa de demonul care îi chinuiau în mai multe moduri. În judeţul Dorohoi, stratagema era ca atunci când într-o casă cineva se îmbolnăvea de friguri, toată lumea trebuia să plece de acasă şi să lase pe uşă un bilet: „Cutare nu şade în casa asta.” Astfel, frigurile venind şi văzând mesajul, se întorceau şi nu mai vizitau niciodată respectiva locuinţă.

Precum am spus, aceste practici nu se întâlnesc numai pe teritoriul României, ci fac parte din patrimoniul omenirii, de la începutul existenţei ei pe glob, având desigur fiecare anumite variaţii şi particularităţi. Spre exemplu, în Japonia, vărsatul este îndepărtat printr-un procedeu foarte asemănător celui folosit împotriva frigurilor.

Surse: I. Aurel Candrea – Folclorul medical român comparat; studiu introductiv de Lucia Berdan, Polirom, Iaşi, 1999

http://www.sfin.ro/articol_10036/nasia_botezul_vanzarea_copilului.html

Țin să îi contrazic pe sceptici și consider că este de datoria mea să vă povestesc despre inițiativele, ce se iau totuși în sânul unor biserici din capitală.

Totul a început acum doi sau trei ani, când o amică a mea, profesoară de religie, m-a invitat să iau parte la niște discuții, pe care le ținea cu mai mulți tineri, la Biserica Icoanei din București. O să fiu sinceră cu mine însămi si o să recunosc faptul că am mers mai mult din curiozitatea de a-mi vedea prietena cum predă și cum se comportă, în calitate de profesor ; prea puțin îmi păsa de religie și de Dumnezeu la vremea aceea.

Treptat acțiunea a luat amploarea și au venit tot mai mulți tineri, la întrunirile acestea, tineri care sub îndrumarea părintelui paroh, Ioan Popescu, au început să se implice în unele activități de binefacere în cămine de bătrâni și centre de plasament.

Părintele a avut ideea de a încerca să îi atragă și pe cei mici în sânul biserici, prin organizarea unor concursuri de 1 Iunie și prin conceperea unei Grădinițe Duminicale, program prin care copiii erau supravegheați, în timp ce se jucau în părculețul din curtea bisericii.

O astfel de inițiativă este cu atât mai lăudabilă cu cât ducerea ei la bun sfârșit este mai grea : pe lângă aspectul finaciar și greutatea cu care sunt strânse fondurile destinate celor nevoiași, mai este vorba și despre implicarea sufletească ; țin să vă spun că nu este deloc ușor să mergi în locurile acelea triste și uitate chiar și de Dumnezeu și să vezi copii abandonați, sau bătrâni suferinzi din toate punctele de vedere.

Atunci când pășești pentru prima dată în astfel de locuri îți dai seama că ființele acelea nu se bucură de darurile materiale pe care le primesc de la tine, ci simt o nevoie teribilă de a li se acorda atenție, de a simți afecțiune și de a auzi o vorbă bună de la cineva.

Cum sunt o persoană prea puțin constantă în credința în Dumnezeu, am abandonat aceste întâlniri, însă ele continuă să existe iar acțiunile Tinerilor Icoanei sunt susținute și de cadre didactice și de elevi de la Scoala Centrală.

Pesimiștilor le-aș spune că biserica se implică destul de mult, însă are nevoie și de concursul nostru, al tuturor, pentru a putea face ceva, iar exemplul Bisericii Icoanei este cât se poate de elocvent.

Dacă vreodată simțiți nevoia să dăruiți și voi o părticică din afecțiunea voastră, unor oameni năpăsutiți de soartă, v-aș îndruma să mergeți împreună cu Tinerii Icoanei la o astfel de acțiune și vă garantez că după ce veți pleca din acele locuri vă veți simiți cu totul altfel, iar ceea ce vi s-a părut până atunci important, o să devină o banalitate de care vă veți simți rușinat.

PAPRICAȘ DE PUI CU GĂLUȘTE

Papricașul, o rețetă delicioasă de mâncare tradițională românească, poate fi preparat din carne de porc, pui, vită sau berbec. Eu am ales să-l prezint pe cel din carne de pui, singurul pe care am avut ocazia să-l gust până acum.

Ingredientele necesare sunt puține, fiind unul dintre felurile de mâncare nu foarte greu de preparat( deși eu nu m-aș încumeta să intru în bucătărie și să-l prepar). Avem nevoie de 1 kilogram de carne de pui, 600g ceapă, 700 ml ulei, 2 linguri de boia dulce, 2 ardei grași, 1 ardei iute și la final trebuie adăugată ”sarea-n bucate”.

Am tras cu ochiul în bucătăria mamei și acum știu să vă prezint modul de preparare: mai întâi se curăță ceapa, se spală și se taie în bucăți mici; la fel se procedează și cu carnea. Ceapa se pune la călit și când devine sticloasă se adaugă și bucățile de carne, se pune un capac și se lasă la înăbușit. Între timp îi acordăm atenție ardeiului gras și ardeiului iute, pe care îi tocăm și împreună cu două linguri de boia dulce, îi adăugăm peste carne. Se toarnă apoi un sos din făină și apă, cât să acopere carnea și se lasă la fiert.

Papricașul este indicat a se servi cu găluște preparate din ou și griș. Știu să dau indicații și despre prepararea acestora: se bat două ouă cu un praf de sare și se amestecă cu griș până capătă consistența de cocă moale. Este bine ca aceste găluște să le amestecăm în papricaș, pentru a prinde gustul mâncării.

Vă urez poftă bună!

Totuși nu întotdeauna acest tip de covor a avut același nivel de dezvoltare și apreciere, o privire de specialist ar scoate la iveală faptul că țesăturile în general au suferit și perioade de stagnare sau perioade în care au împrumutat motive și compoziții de la alte popoare.

Se presupune că covorul românesc, în special cel moldovenesc, a ajuns la un nivel înalt de desăvârşire în sec. XVIII – prima jumătate a sec. XIX. Totuși se pare ca acest tip de țesătura a existat în spațiul carpato – danubiano – pontic încă din perioade de la începutul erei noastre.

În timp, pentru covorul românesc, au fost găsite mai multe denumiri ce se păstrează și astăzi în unele regiuni astfel avem  „scoarţe”,„covoare”, „cergi”, “poloage”, “lăicere” etc.

Covorul românesc este în cele mai dese cazuri făcut din lâna groasă și prezintă motive florale (în zona Moldovei) și geometrice( în zona Olteniei și a Maramureșului). O cercetare asupra țesăturilor groase de lână, în special a particularităților și a similitudinilor covoarelor din diverse regiuni, a fost făcută de cercetători din cadrul Muzeului Satului din București.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în monografia „De la fibră la covor” publicată la Bucureşti în 1998. Dintre informațiile pe care le puteți găsi se număra și diversele variante ale țesutului ales ce poate fi ales neted, ales cu mițe, ales ridicat cu andreaua, ales în găurele, ales cu noduri prin broderie s. a. m .d.. De asemenea și compozita poate fi ușor diferita de la covor la covor întrucât lâna poate fi amestecata cu fire de bumbac, cânepa, in sau mătase.

Meșteșugul țesutului s-a răspândit datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuia sa ofere drept zestre covoare țesute cu mâna ei dar din păcate, cum această cerință a dispărut aproape complet în zilele noastre, și arta covoristicii tinde să fie uitată,ea găsindu-si loc doar în muzeele de etnografie.

Surse

www.incasa.ro

www.gandul.info

www.md.all-biz.info

Steagul(Transilvania)

Unul dintre elementele componente ale recuzitei ceremoniale este steagul de nunta,folosit cu precadere in Transilvania.Cu o saptamana inainte de nunta,nasul numea un fecior,numit stegar,care sa faca steagul,dar uneori steagul era facut chiar de nas.Sambata seara,inainte de nunta,steagul era prins in poarta nasului.
In Sibiu se faceau doua steaguri,pentru fiecare mire.Steagul era format dintr-un bat pe care se coseau naframe,panglici colorate,doua cununi de iedera,ciucuri cu zurgalai.
Steagul era purtat de stegar,iar in timpul nuntii el trebuia sa aiba grija de el,pentru ca tinerii flacai incercau sa-l fure.Apoi steagul era asezat pe casa,infipt in acoperis,iar a doua zi dupa nunta ,steagul era desfacut iar pangliciile de pe steag erau impartite prietenelor miresei.

Bradul de nunta(Moldova,Oltenia,Transilvania)

Bradul de nunta se facea sambata seara inainte de nunta.Se puneau cate doi brazi la mireasa,doi la mire,doi la nasi.Bradul obisnuia sa fie impodobit cu ghirlande de hartie,zurgalai,panglici colorate,naframe,iar in varful bradului se punea o sticla de tuica sau un cozonac,iar in timpul nuntii bradul era asezat de catre tineri la poarta casei.Tinerii care aveau curajul sa se urce in varful bradului sa ia cozonacul sau sticla erau rasplatiti chiar cu premiul dupa care s-au urcat in brad.Dupa nunta,bradul ramanea la poarta pana se usca,in semn ca acolo a avut loc o nunta.

Pomul de nunta(Transilvania)

Pomul de nunta era de fapt reprezentat dintr-o creanga de prun incarcata cu desagi pline cu turte,mere,pere,se mai puneau si batiste,carpe.hartii colorate.Numarul pomilor la o nunta putea fi foarte mare,deoarece apropae fiecare nuntas venea cu cate un pomisor la nunta.Pomul era dus la fata acasa,iar dupa nunta pomul,respectivi pomii ramaneau la nas.

Marul(Transilvania si Moldova)

Se obisnuia ca sa se impodobeasca crengi de mar,care erau duse la Biserica,pentru a fi sfintit de catre preot.

Colacii de nunta(Moldova,Transilvania)

Se faceau mai multi colaci,pentru mire,mireasa,stegar si cumetrii.

Colacul miresei(Moldova si Transilvania)

Colacul miresei era rotund,impletit in 3,cu spartura la mijloc si cu panglici.La Biserica,acest colac se punea pe capul mirilor,ca semn al uniunii lor pe veci.

Asa-i ca parca va vine cheful sa va casatoriti in stil traditional?

Sursa: www.traditii.ro
www.wikipedia.org

În 1495, când şi-a deschis porţile Prima Şcoală Românească, era lucru mare. La şcoală venea doar alesul satului, ca să înveţe şi să devină dascălul, notarul sau chiar preotul satului. Venea la şcoală, şi aducea o găleată de grâu, un car cu lemne şi 4 florini (bani cu care cumpărai 3-4 boi), şi studia gramatici, învăţătură bizantină, pilde din biblie, dar şi filozofia secolul XVI, citate din Aristotel, Democrit şi alţii.
În anul 1583 au avut loc aici primele cursuri în limba română. aici în Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăposteşte “Muzeul Prima Şcoală Românească”, sub conducerea filologului Vasile Oltean.

Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Prima Scoala Romaneasca cuprinde 5 Sali distincte,fiecare cu o valoare culturala deosebita.Salile sunt : Sala “Anton Pann” ,Sala “Diaconul Coresi” ,Sala “Cartea, factor de unitate naţională” ,Sala “Cartea şi cărturari braşoveni” ,Sala “Cu Vatră” .

Sala “Anton Pann”

Sala „Anton Pann” aminteşte atat de popasurile marelui povestitor,dar si de scoala cea veche.Datorita poasurilor sale repetate,s-au pastrat numeroase carti si documente cu o valoare deosebita. Atestată de cronica locală la anul 1495, când “s-au zidit şcoala şi biserica”, şcoala din Şchei îşi confirmă existenţa în condiţiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca un Omiliar (manual şcolar) presupune existenţa şcolii în secolele XI-XII.

În jurul şcolii s-a fondat un cerc de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărţi de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească de către braşoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Şoanu, formându-se şi o adevărată şcoală de copişti prin activitatea de traducere, copiere şi transcriere a cărţilor de cultură şi cult de către slujitorii bisericii şi ai şcolii.

Sala “Diaconul Coresi”

Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se între anii 1556-1588 a circa 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: “Cazania a II-a” (”Cartea românească cu învăţătură”) tradusă în Şchei ,”Psaltirea”, “Sbornicul”, “Octoihul”.Iar tiparnita sa poate fi vazuta si astazi.

Sala “Cartea, factor de unitate naţională”

Carti valoroase expuse: “Biblia de la Bucureşti” (1688), “Cazania lui Varlaam” (1643), “Îndreptarea legii de la Târgovişte” (1652), un “Tetraevanghel” miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, manuscrise de înţelepciune creştină din secolul al XV-lea, cărţile Şcolii Ardelene (”Lexiconul de la Buda”, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” şi “Ortografia română” ale lui Petru Maior ş.a.).

Sala “Cartea şi cărturari braşoveni”
Carti expuse in aceasta sala: ”Omiliarul” ,”Molitvelnicul popei Bratu”, “Cronica protopopului Radu Tempea II”, “Parimiarul protopopului Vasile”, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului “Andrei Şaguna”, realizate de Mişu Pop, precum şi opereta “Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu.

Sala “Cu Vatră

Aceasta salã este deosebitã deoarece permite vizitatorilor sã guste o micã parte din tradiţiile locale,prin faptul cã aici este amenajat un mic colţ etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă şi obiecte casnice specifice Şcheiului
Daca nici toate elementele pe care vi le-am prezentat nu v-au convins,atunci va invit sa vizitati Prima Scoala Romaneasca si sa imi prezentati impresiile voastre.

Sursa: www.comeinromania.com
www.wikipedia.org