Fiindcă de obicei nu îmi plăcea să mi se impună să citesc ceva anume, mai ales la şcoală când profesorii puneau graniţe de ghimpi în jurul aceloraşi cunoscuţi autori şi aceloraşi clasice cărţi, eu am strâmbat din nas la recomandarea venită din partea unei prietene să citesc o carte scrisă de Liviu Rebreanu, intitulată „Adam şi Eva”.

Reacţia mea defensivă a fost un clar şi explicit NU înăuntrul meu, fiind săturată să tot aud de romane cu ţăranii români şi problemele acestora cu familia şi pământul (deşi, când mă ambiţionam să trec peste prejudecăţile mele şi să le citesc, observam că da, chiar îmi plăceau, însă fiind un Capricorn desăvârşit, încăpăţânarea mea era mai mare decât ambiţia); dar pentru că o respectam şi admiram pentru prietena mea, şi pentru că cele câteva mici detalii pe care mi le dăduse mă fascinaseră (reîncarnarea, sufletele-pereche şi iubirea adevărată au fost întotdeauna subiecte care m-au interesat) am fost de acord să citesc cartea recomandată de ea.

A spune că am fost plăcut surprinsă ar fi prea puţin. Adevărul este că m-a impresionat la culme, mi-a plăcut la nebunie, şi mi-a rămas în minte şi în suflet ca una din cărţile mele preferate.

„Adam şi Eva” este de fapt o poveste de iubire între două suflete-pereche care încearcă să se regăsească viaţă după viaţă şi să-şi îndeplineacă destinul de a fi împreună. În cele 7 capitole ale cărţii sunt povestite 7 vieţi diferite din 7 locuri şi din 7 timpuri diferite. Cifra 7 cât şi multiplii acesteia apar peste tot parcursul cărţii, inclusiv la zile de naştere sau date ale morţii, perioade de călătorii îndelungate sau ritualuri străvechi practicate.

Navamalika şi Mahavira în India antică, Isit şi Unamonu în Egiptul antic, Hamma şi Gungunum în Babilonia, Servilia şi Axius în Roma antică, Maria şi Adeodatus în Germania, Yvonne şi Gaston Duhem în Franţa, şi Ileana şi Toma Novac în România secolului 20, sunt reîncarnările aceloraşi două suflete ce traversază veşnicia în căutarea perechii lor.

De-a lungul fiecărei vieţi, cei doi trebuie să treacă prin obstacole ce constă în diferenţe de ranguri sau clase sociale, în lupte crunte, războaie sau revoluţii, pentru ca mai apoi să aibă parte de o moarte violentă, ca un fel de pedeapsă pentru dorinţele lor de a fi împreună şi pentru răzvrâtirea lor împotriva unei societăţi neiertătoare. La sfârşitul ciclului, în cea de-a şaptea viaţă, iubirea celor doi este în sfârşit împlinită, ducând la concepţia unui copil, astfel sufletele putând să-şi găsească pacea şi să-şi îndeplinească destinul.

Din toate lucrările scrise de Liviu Rebreanu, aceasta mi se pare cea mai bine concepută, conturată, şi scrisă carte, făcând parte, alături de „Pădurea Spânzuraţilor”, din categoria romanelor psihologice rebriene cunoscute şi apreciate atât de public cât şi de critici, pentru dramele lor psihologice, problemele morale şi etice prezentate precum şi sculptarea personajelor remarcabile. Recomandarea primită acum mulţi ani de la acea prietenă v-o transmit astăzi vouă: merită să citiţi o asemenea carte!

Sursă: http://www.bookblog.ro/x-mihnea-simandan/adam-si-eva/