Între presă şi literatură, Tudor Teodorescu-Branişte7.0103

Din cei cinci fraţi unul îşi pune amprenta asupra publicisticii româneşti. Tudor Teodorescu-Branişte s-a născut pe 12 aprilie 1899 la Piteşti. Elev fiind, publică primele nuvele, schiţe şi cronici literare sub pseudonimul Andrei Branişte. A fost redactorul celor mai importante ziare ale vremii. În anii dictaturii antonesciene refuză să lucreze în presă şi se consacră exclusiv creaţiei literare. La 23 martie 1969, Branişte se stinge din viaţă lăsând pe masa de lucru, neterminat, volumul de amintiri „Scara vieţii”, care apare postum.

„Se spune foarte adesea că articolul de ziar nu trăieşte decât o zi, ziua apariţiei. Cred că e o greşeală. Sunt desigur articole legate de fapte mărunte, care îşi pierd foarte repede interesul. Adevăratul publicist, însă, atacă temele majore ale vieţii şi, dezbătându-le cu competenţă, curaj şi talent, face din ele scrieri care supravieţuiesc epocii.” Acestea sunt gândurile lui T. T. Branişte pregătindu-se să-şi încheie prodigioasa sa activitate de peste cincizeci de ani în presă, conştient că lasă în urmă o operă publicistică demnă de marea bibliotecă.

În cele din urmă, vom încerca să aruncăm o privire de ansamblu asupra publicisticii lui Branişte, ca o invitaţie în lumea plină de frământări a personajelor, evenimentelor şi ideilor acesteia care este încă departe de a-şi fi pierdut interesul.

De fapt, Branişte nu făcea altceva decât să lege peste timp firul opiniilor pe care le exprimase cu ani în urmă, în căutările sale de a apropia două genuri considerate, uneori, diferite: presa şi literatura. Pentru el erau determinante trăsăturile comune ale celor două categorii de mânuitori ai condeiului: „Şi literaţii şi gazetarii au aceeaşi ţintă: trezirea scânteii rare în adâncul sufletului celorlalţi. Plămădesc acelaşi material: verbul, divinul verb, de care cu atâta înaltă pasiune vorbea Caragiale.”

L-a pasionat din tinereţe gazetăria pentru că îi oferea tribuna de la care scriitorul poate sta direct de vorbă cu cititorul, împărtăşindu-i din preocupările cotidiene, în lumina crezului său.

Cu admiraţie şi recunoştinţă faţă de contribuţia înaintaşilor scrisului românesc la ridicarea prestigiului presei, Branişte reamintea:

„O! Ce-ar fi însemnat cultura românească dacă un Caragiale nu şi-ar fi publicat Momentele în foiletonul unui ziar; dacă Vlahuţă nu şi-ar fi publicat articolele de popularizare în coloanele unei gazete; dacă Delavrancea, Eminescu, Panu şi toţi ceilalţi n-ar fi fost gazetari?”

În toată activitatea sa publicistică, Branişte s-a lăsat animat de o singură credinţă, fără acomodări sau replieri, confirmând cu mândrie: „Am scris totdeauna ce-am crezut. Bună sau rea, mi-am aşternut totdeauna pe hârtie credinţa mea. Iar când undeva n-am mai putut scrie ce cred, mi-am luat pălăria şi, fără supărare, am plecat.”

A scris pamflete atacând sau ridiculizând fie moravuri, fie stări de lucruri nedrepte, uneori cu ironie, alteori cu incisivitate, iar când a fost cazul, găsind fraza necruţătoare, dar întotdeauna oprindu-se înainte de detaliul vulgar.

A ales tonul răspicat şi explicaţia clară, în articolul de comentariu, când a apreciat seriozitatea şi, alteori gravitatea problemei în dezbatere. Nu şi-a ascuns lirismul, atunci când a aşternut impresii sau amintiri despre oameni, întâmplări sau cărţi dragi inimii sale.

Titlul sub care sunt înmănuncheate articolele ne-a fost oferit cu drag de unul dintre cei mai mari gazetari ai vremii. Titlul sugerează o realitate de care va trebui să ţină seama orice exegeză a ilustrului condeier. Ziaristul a fost dublat, de-a lungul întregii sale activităţi, de personalitatea unui prozator talentat, apărându-ne azi împrumuturi evidente, profitabile operei între cele două genuri abordate. Astfel, în incisivitatea pamfletului, invenţia unor anecdote, crearea atmosferei şi în unele tonuri patetice, gazetarul este dublat de talentul literatorului.

Surse de informare:

Ardeleanu, Ion – „Cuvânt liber”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1982

Branişte, Tudor, Teodorescu – „Între presă şi literatură”, Bucureşti, Editura Minerva, 1989

Branişte, Tudor, Teodorescu – „Oameni şi paiaţe”, Bucureşti, Gazeta literară, 1967

Ivaşcu, George – „Confruntări literare”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986