„Maitreyi”, Mircea Eliade8.31010

Maitreyi a fost şi este încă romanul de succes al lui Mircea Eliade pentru că prezintă simfonia iubirii trupeşti revoluţionând epicul în literatura românească.

Acest roman porneşte de la o istorie existenţială, având o urmare surprinzătoare prin care autorul (Mircea Eliade) şi personajul feminin central (Maitreyi) se confruntă şi îşi continuă biografia în afara poveştii.

Romanul nu justifică simbolurile cărţii şi nici valoarea ei estetică. Este o istorie paralelă, ceea ce implică faptul că, dacă biografia autorului nu explică creaţia în sine, biografia nu poate indica circumstanţele în care autorul scrie romanul şi, de bună seamă, punctele lui de pornire.

Maitreyi începe cu o propoziţie despre neîncrederea scriitorului asupra diaristului: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi; în însemnările mele din acel an (1929) nu am găsit nimic.” Imprecizia scriitorului în roman face parte din scenariul eliadesc.

Maitreyi prezintă povestea unui tânăr european care pătrunde într-o familie bengaleză şi după oarecare vreme este ispitit de una dintre fiicele lui Narendra Sen, inginer cu educaţie europeană, dar cu mentalităţi inflexibil hinduse.

În interiorul romanului erotic este însă un alt roman, de atmosferă şi de moravuri. Allan (Mircea Eliade) optează pentru cultura hindusă, mai veche decât cea europeană şi, din punctul lui de vedere, mai profundă şi cu efecte mai subtile în sfera vieţii intime. Allan vrea să se încurce cu o fată impură prin chiar originea ei, ca Maitreyi, iar Narendra Sen nu acceptă însoţirea fiicei sale şi intenţia personajului principal de a trece la hinduism, considerând-o o aberaţie. Inginerul care l-a adus în casa sa pe străinul european, vrea să-l înfieze şi mai târziu să se mute împreună în Anglia, o ţară mai liniştită şi mai sigură decât India.

În această lume amestecată şi explozivă se desfăşoară povestea de iubire, într-adevăr splendidă, inedită pentru cititorul român, între Allan şi Maitreyi, întruchipări exotice ale unui mit etern: cel al cuplului de îndrăgostiţi. Maitreyi este o adolescentă de 16 ani în care zace o senzualitate rafinată laolaltă cu o inocenţă derutantă pentru europeanul raţionalist, Allan, obişnuit cu alt comportament feminin.

Sufletul sigilat al fetei se deschide prin mici gesturi, impenetrabile pentru îndrăgostitul european, cum ar fi atingerea piciorului, mângâierea inocentă a pulpei, dezgolirea braţului, oferirea unei flori. Maitreyi, crescută într-o civilizaţie a semnelor şi a pudorii maxime, îl atrage pe Allan într-un joc erotic complicat şi previzibil. Cei doi se logodesc în faţa apei, a pădurii şi a cerului, purtând câte o coroniţă de iasomie. Este o logodnă mistică, un jurământ cosmic, un poem de o frumuseţe feerică.

Cu aceeaşi inocenţă complicată şi rafinată, pe care Allan n-o recunoaşte în femeia albă, Maitreyi i se dăruieşte într-o noapte lascivă şi înmiresmată. Justificarea fetei e simplă: „Unirea noastră a fost poruncită de cer”.

Eliade introduce în scenariu tema veche a incompatibilităţii dintre sentiment şi datorie prin repudierea cu ferocitate a iubirii dintre Allan şi Maitreyi. Europeanul este alungat din familia Sen, iar tânăra hindusă, vinovată faţă de tradiţia ei, este sechestrată. Personajul principal, după încercări zadarnice de a intra în legătură cu logodnica sa, caută refugiu în Himalaya, într-o mănăstire, optând pentru solitudine şi meditaţie. Allan scapă după o vreme de amintirea iubitei din sufletul său şi se întoarce la vechile obiceiuri, până când o regăseşte pe Maitreyi. Acesta îşi dă seama că şi-a pierdut interesul pentru misterul feminin asiatic şi nu răspunde la apelurile fetei încătuşate de tradiţia hindusă. Allan înţelege adevărata iubire a tinerei bengaleze atunci când află că aceasta a făcut orice i-a stat în putere pentru a fi repudiată de familie, reuşind să obţină doar o expediere la Midnapur, pentru a naşte în taină.

Finalul romanului prezintă drama erotică ce se prelungeşte în scriitura care tocmai începe: „Simt că a făcut asta pentru mine… şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei”.

Maitreyi este un roman viu, substanţial, cu o deschidere nouă spre problematica omului modern şi nu în ultimul rând, este un roman viabil după mai bine de o jumătate de secol de când a fost scris, prin care Eliade încearcă să construiască o mitologie a seducţiei.

Sursa de informare:

„Maitreyi” – Mircea Eliade, Editura Litera, Bucuresti, 2009