Mitropolitul Dosoftei (1624-1693) este cărturar, poet şi traducător. Acesta contribuie foarte mult la introducerea limbii române în locul celei slavone.

Continuator al lui Varlam-mitropolit al Moldovei- înscăunat la numai caţiva ani după retragerea predecesorului său.

Dosoftei a îmbogăţit literatura religioasă nu numai cu traducerile sale „Psaltirea în versuri”, „Vieţile sfinţilor”, de asemenea a adus la suprafaţă şi texte de ritual, de slujbă bisericească- „Liturghia”, „Molitvenicul”, „Octoijul”, pe care le-a publicat pentru prima oară, în limba română.

Acesta a tradus şi prelucrat în limba română şi Psalmii lui David, chiar dacă limba noastră era în insufiecinţă de expresii la vremea respectivă. Unii dintre psalmii traduşi în versuri de Dosoftei au deveit, prin larga lor circulaţie, colinde religioase sau cântece de stea, ca Psalmul 46.

„Limbile să salte                                   Lui Iacov iubitul

Cu cântece nalte,                                  Ce-i ţâne cuvântul.

Să strige-n tărie                                    Mila să-şi arate

Glas de bucurie.                                    Cea de bunătate

Lăudând pe Domnul,                            Spre noi ticăloşii,

Să cânte tot omul.                                 Precum ne spun moşii.

Domnul iaste tare.                                Pre vărvuri de munte

Iaste-mpărat mare.                               S-aud glasuri multe

Preste tot pământul                              De bucine mare

Şi-ş ţâne cuvântul                                 Cu naltă strigare,

Supusu-ne-au gloate                             Că s-au suit Domnul

Şi limbile toate                                      Să-l vadză tot omul.

De ni-s supt picioare                            Cântaţi în lăute,

Limbi de pre supt soare.                       În dzâcături multe,

Asesu-s-au şie,                                      Cântaţi pre-mpăratul

Partea de moşie                                    Că nu-i ca dâns altul

Ţara cea dorită                                     Să domnească-n lume

Care-i giuruită                                     Cu sfântul său nume.”

Rolul său de precursor în poezia românească este cel ma bine redat de catre criticul Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române, I.

„Cel mai mare merit al lui Dosofteiacesta şi este: de a fi oferit în Psaltire, pe neaşteptate, întâiul monument de limbă poetică românească. În acest scop, el a uzat de toată cultura lui lingvistică, împrumutând şi calchiind termeni din cinci sau şase limbi; a creat totodată, alţii nemaiauziţi, apelând la vorbirea şi, poate, şi la poezia poporului, a silit cuvintele să primească accentul trebuitor prozodiei lui pe atât de naive, pe atât de sofisticate; a supus topica unor distorsiuni care ne duc cu gândul la unii poeţi din secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu; a organizat, în fine, un adevărat sistem de rime şi a îmcercat mai multe cadenţe şi mai mulţi metri decât găsim în toată poezia noastră de până la romantism.”

Dosoftei este într-adevăr unul dintre cei dintâi poeţi ai literaturii române, care a creat versuri cu iz popular şi arhaic.

Sursă: Nicolae Manolescu , Istoria critică a literaturii române, partea I

Limba şi literatura româna, Editura Art, 2006