S-a născut la 5 noiembrie 1880 la Pașcani. Urmează școala primară din Vatra Pașcanilor, avându-l ca învățător pe domnul Busuioc, evocat în scrieri ca ”domnu’ Trandafir”. Apoi frecventează gimnaziul ”Alecu Donici” din Fălticeni. În clasa a III-a de gimnaziu rămâne repetent. Suferă o traumă la moartea mamei în 1895. Își continuă studiile la Liceul Național din Iași. Colaborează cu scrieri publicate în diverse reviste. Scoate împreună cu publicistul ieșean Matei Rusu, revista ”Lumea”, apărută în trei numere. O cunoaște pe viitoarea sa soție, Ecaterina Bâlu. În 1900 este exmatriculat din liceu, faptele fiind povestite pe larg în opera ”Anii de ucenicie”. Pleacă apoi la București. Tatăl l-a sfătuit să se înscrie la Facultatea de Drept, însă tânărul frecventează boema literară. În iunie 1902 e chemat să facă stagiul militar. În toamnă, la propunerea lui Șt. O. Iosif, se mută la București și lucrează în redacția revistei ”Sămănătorul”. Anul 1904 este denumit de Nicolae Iorga ”anul lui Sadoveanu”. Atunci sunt publicate volumele: ”Povestiri”, ”Șoimii”, ”Dureri înăbușite”, ”Crâșma lui moș Precu”. Criticii au numai vorbe de elogiere pentru Sadoveanu. Are loc întâia întâlnire a scriitorului cu Titu Maiorescu. În urma raportului acestuia, Sadoveanu este premiat de Academia Română. În 1906 apar trei noi volume: ”Floare ofilită”, ”Mormântul unui copil”, ”Amintirile căprarului Gheorghiță”. Părăsește Bucureștiul și se stabilește cu familia la Fălticeni, unde își construiește o casă. După răscoala țărănească din 1907, Sadoveanu este numit de Spiru Haret (ministrul instrucțiunii) ca inspector al cercurilor culturale sătești și a bibliotecilor populare. În 1910 este numit director al Teatrului Național din Iași. Fiind sublocotenent în rezervă, Sadoveanu e chemat pe front în războiul româno-bulgar. Din această experiență de viață ies volumele: ”Priveliști dobrogene”, ”44 de zile în Bulgaria”. În 1918 se stabilește la Iași unde cumpără casa din Dealul Copoului, fostă proprietate a lui Mihail Kogălniceanu. În 1921, Sadoveanu începe colaborarea la revista ”Adevărul literar și artistic”, unde va publica timp de aproape două decenii. Apar volumele: ”Venea o moară pe Siret”, ”Ți-aduci aminte…”, ”Oameni din lună”. În 1925 face o călătorie împreună cu Panait Istrati prin munții Moldovei. Anul următor apare ”Țara de dincolo de negură”. După o călătorie în Olanda apar: ”Demonul tinereții”, ”Împărăția apelor”, ”Olanda”, ”Hanu Ancuței”. În 1930 apare ”Baltagul”, una dintre cele mai bune scrieri ale lui Sadoveanu. Până în 1934 apar noi volume importante: ”Creanga de aur”, ”Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, ”Frații Jderi”. În 1937 grupările de drepta declanșează împotriva scriitorului o campanie violentă culminând cu arderea cărților sale în piața publică. În apărarea lui sar intelectuali de renume care publică în revista ”Dimineața”, ”Protestul intelectualilor”. Anul următor, Sadoveanu primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Iași. În 1940, la Editura Fundațiilor Regale apar primele două volume din ”Opere”. Între 1945-1949 scrie volumele: ”Fantezii răsăritene”, ”Caleidoscop”, ”Mitrea Cocor”. În 1952 apare romanul istoric ”Nicoară Potcoavă”. La 19 octombrie 1961 se stinge din viață, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Surse: Mitru, Constantin – ”Sadoveanu despre Sadoveanu”, Ed. Minerva, București, 1977 Sadoveanu, Mihail – ”Anii de ucenicie”, Ed. Minerva, București, 1970 x x x – ”Dicționar enciclopedic român”, Ed. Politică, București, 1962 Foto: www.studenție.ro