Înainte să existe Harry Potter cu ale lui peripeţii în lumea vrăjitoriei, înainte ca Twilight să sucească minţile tuturor cu poveştile sale de dragoste eternă la vârsta adolescenţei, înainte de explozia de cărţi dedicate tinerilor de pe piaţa mondială, înainte de era Internetului cu ale lui filme descărcate ilegal noi am avut ceva mai simplu: noi am avut Cireşarii. Ce-i drept, nu se compară cu baghete magice şi zburatul pe mătură sau cu dragostea unui vampir a cărui piele îi străluceşte ca un diamant dacă este expus razelor solare, nu se compară cu efecte speciale marca Hollywood, sau bloguri unde oricine, oriunde, oricând poate deveni scriitor, dar pentru mulţi dintre noi acestea au fost cărţile care ne-au ajutat să trecem încet, încet, de la copilărie la adolescenţă.

„Cireşarii” constituie de fapt un ciclu de cinci cărţi, scrise de Constantin Chiriţă în anii ‘50, care au ca personaje principale 7 copii curajoşi, descurcăreţi, inteligenţi şi pasionaţi de aventură. Victor, Ursu, Ionel, Dan, Maria, Lucia şi Tic, alături de simpaticul căţeluş Ţombi sunt protagoniştii care ne-au făcut să citim pe nerăsuflate aceste cinci cărţi, să iubim fiecare pagină, şi să ne dorim să facem parte din grupul lor (numit astfel, pentru că toţi locuiau pe aceeaşi stradă, şi anume strada Cireşului)

Am avut prima întâlnire cu aceşti aventurieri când eram în clasa a 5-a, iar recomandarea o primisem de la mama mea, citindu-le şi ea la rândul ei când era de vârsta mea. Pentru că mi-am amintit de ei recent, mai ales datorită tuturor discuţiilor recente legate de mania Twilight şi Harry Potter, am decis să scriu despre ei un articol. Din păcate foarte multe informaţii nu am găsit, decât nişte rezumate pe ici pe colo, care mi-au împrospătat memoria cât de cât.

Ţin minte că Victor era considerat liderul grupului, pentru că dădea dovadă de mai multă maturitate, de calm şi precizie în deciziile luate, de responsabilitate pentru sine şi mai ales pentru ceilalţi. Ionel era parcă opusul lui Victor, mai temperamental de fire, datorită geloziei nutrite pentru acesta din cauza poziţiei sale de lider, lucru ce a dus la cauzarea câtorva probleme pe parcursul aventurilor lor. Ursu era voinicul grupului, pentru că fiind mai mare şi mai puternic decât restul, contribuia mai ales la acele lucruri ce necesitau forţă brută. Maria era fata cu cozile negre, romantică şi pasionată de poezie. Fratele ei mai mic era Tic, năzdrăvanul care şi-a câştigat locul în grup pe parcurs. Din păcate nici despre Lucia şi Dan nu mai ţin minte mare lucru L

Ceea ce îmi amintesc totuşi este cât de mult mă distram citind despre ei, trăind cu ei filă de filă, cuvânt după cuvânt, aventură după aventură. Îmi amintesc cât de diferiţi erau şi totuşi cât de strâns legaţi erau unul de altul, prin câte peripeţii au trecut împreună. Dar mai ales, îmi aduc aminte cât de mult îmi doream şi eu să fiu un Cireşar!

Cele 5 cărţi din seria „Cireşarii”:

-          Cavalerii florii de cireş

-          Castelul fetei în alb

-          Roata norocului

-          Aripi de zăpadă

-          Drum bun, Cireşari