Editura Polirom, Colectia fiction.Ltd, 2009

Dar asta nu explica de ce, ori de cate ori recuperez o intamplare din trecut, mi se recompune automat starea de atunci si lucrusoarele alea de pe trupul fetitei de zece ani si 41 de kilograme se muleaza perfect pe trupul meu de 68 de kilograme de acum. Spielhosenul bleu, brodat de mama cu ciupercute rosii avea bretelute pe umeri care se prindeau in talie cu nasturi mari de sidef, iar pantalonasii erau scurti, stransi cu elastic pe incheietura de sus a pulpelor si bufanti pe solduri. Aveau si buzunare in care se rataceau mereu catvea seminte de dovleac, lipite de-o batista minuscula cu coltisori pe margini… batista mirosea a Kölnischwasser 4711 – colonia preferata a mamei – starea mea era buna tot timpul, fiindca imi incepeam ziua fie cu sunca si cascaval sau Kaiser, icre de Manciuria si o cana de portela pictata cu Mickey-Mouse, plina cu cacao cu lapte. Pe urma imi luam mingea intr-o mana si cercul in alta si coboram in curtea din spatele blocului, unde veneau carutele cu cai, pline de nisip si cei trei baieti ai vecinilor puneau prinsoare la al catelea cal alb am sa-mi fac aparitia.

Pasajele ca cel de sus mi-au placut la nebunie. Altele nu preau au fost pe gustul meu. Mi se pare ca memoria, poezia, imaginatia si-au dat mana ca sa iasa cartea asta, dar la urma nu prea poti sa-i pui o eticheta: romano-poezie? Un strop de autobiografie intr-o mare de fictiune sau invers? De fapt, nu prea conteaza etichetele, ci cum m-a facut sa ma simt cartea.

Din pacate, nu prea am gustat-o. Am gasit niste descrieri care si acum ma bantuie. Iar acea sexualitate a fetitei pe mine m-a speriat. Stiu, copiii experimenteaza, nu sunt mereu constienti de gravitatea lucrurilor, de ce “e permis” si ce nu, dar tot nu m-am simtit mai in largul meu printre paginile cartii.

In schimb, mi-a placut foarte, foarte mult Fetita cu o mie de riduri. Mai trebuie sa citesc si altceva scris de Nora Iuga, asta-i clar!

recenzia poate fi gasita si pe http://books.rainbowchild.ro/