“Ce mai e si cartea asta?[…] Cel mai corect ar fi sa spun ca este explozia (neincadrabila) a fiintei mele pe parcursul unui an. […]aceasta explozie ma reda mie insumi intreg.”

Acesta ar fi un prim pas in descoperirea a ceea ce se afla in spatele usii interzise..usa care deschide incet, pe parcursul lecturii, intrarea in sufletul unui mare scriitor contemporan, Gabriel Liiceanu.

Nascut la 23 mai 1942, la Ramnicu-Valcea, Gabriel Liiceanu este scriitor, doctor in filosofie, director al Editurii Humanitas, si profesor al Facultatii de Filosofie a Universitatii Bucuresti din 1992.

De ce am ales sa va vorbesc despre aceasta carte? Nu vreau sa tin un discurs filosofic si pretentios, ci vreau sa va vorbesc despre terapie prin scris. Dezvaluirea treptata, prin scris, a celor mai ascunse si neintelese tenebre ale subconstientului. Cartea este un exercitiu de introspectie chirurgicala, este o analiza temeinica a sinelui, o analiza ce presupune multa cautare, in cele mai adanci strafunduri, in final , o revelatie.

In acelasi timp, este o carte ce redefineste anumite notiuni, gen iluzie, existenta si depresie. In spatele usii, se dezbate tema paternitatii, a Raului, a libertatii in contrast cu limita, a confuziei scriitorului asupra propriei sale identitati (“Ma sculam in fiecare zi cu o alta imagine de mine, compunandu-ma si recompunandu-ma la nesfarsit”), a literaturii si a fortei cuvantului (“Scriitorii, cei foarte mari, cei care sunt in stare sa faca lumea inca o data, din cuvinte, exact asa cum Dumnezeu a facut-o din fiinte reale, nu sunt ei pensionarii unui paradis reinventat sau recucerit?”).

Liiceanu ne atrage atentia asupra sistemului de iluzii, ca impuls principal ce antreneaza viata unui om. Acest sistem de iluzii, declansator de “miopie existentiala”, il fereste pe individ de luciditate, de constientizarea la rece, a crudei realitati. Omul visator prin natura lui, isi cladeste zi de zi sperante, care nu sunt decat motivatii de multe ori false. Fiecare are un ideal, in imaginarul lui, pe care doreste sa il atinga, undeva in viitor. Pe baza acestui ideal proiectat “candva” , omul actioneaza. Daca nu ar exista nici cea mai mica dorinta sau speranta, atunci de ce te-ai mai ridica din pat?

O alta idee interesanta, este cea legata de depresie. Mai tot omul ii da o nuanta negativa, altul te mai trimite si la psiholog, insa Liiceanu ti-ar spune ca esti lucid si ar arunca la gunoi pe loc antidepresivele din dulap, care nu sunt decat factori coagulanti ai sistemului de iluzii. A fi deprimat inseamna deci a fi realist. Sa insemne asta ca scriitorul avea o viziune sumbra asupra vietii?

Va invit sa pasiti dincolo de usa interzisa, in camera intima a unui filosof. In spatele ei se ascunde o drama, in spatele oricarei usi individuale, sta tacuta si taciturna drama propriei vieti si degetul moralizator.

Artemis