Bojdeuca lui Ion Creangă

„De-acu nu-i mult pân’departe!”

Atunci când spui Iaşi, sau mai frumos, Târgul Ieşilor, spui romantism, alei străjuite de tei, poezie, literatură aflată mereu în floare, prin urmare… Junimea, Convorbiri Literare, „geniul pustiu” Mihai Eminescu şi „Homer-ul românilor”, Ion Creangă. Străzile Iaşului au purtat paşii acestor doi inseparabili prieteni în bucuriile şi tristeţile lor. Iar atunci când soarta a decis să-i ducă „departe”, amintirea lor a rămas intactă. O fărâmă din această amintire este Bojdeuca din Ţicău.

Deşi vizitată încă din anul 1890, Bojdeuca lui Creangă a fost instituită oficial ca muzeu de literatură abia la 15 aprilie 1918, devenind primul muzeu memorial de literatură din România. Construită pe proprietatea bisericii Buna Vestire din Iaşi, este situată pe strada Ţicăul de Sus, nr. 4. Creangă va locui aici din vara anului 1872, la început ca subchiriaş, numind Mahalaua Ţicău, Valea Plângerei, iar casa în sine, bojdeucă de căsuţă. Aici a locuit şi a scris timp de aproape 20 de ani, prima operă născută între pereţii de vălătuci fiind Soacra cu trei nurori. Aici îl va încânta pe bunul său prieten, Eminescu, cu povestirile sale din copilărie, va trăi în bună înţelegere cu Tinca Vartic şi-şi va consuma atât durerile cât şi speranţele.

Pe Mihai Eminescu îl întâlneşte în anul 1875 şi rămân buni prieteni până la sfârşitul vieţii. Poetul, greu integrabil în societate datorită firii sale dificile şi a conştiinţei de sine, îşi găseşte în Ion Creangă „oglinda sufletului”, îi recunoaşte talentul şi îl introduce la Casa Pogor şi în cercul Junimea. Atunci când este destituit din postul de revizor şcolar, îşi petrece o vară în bojdeuca prietenului său. În această perioadă mica locuinţă este dominată de o „nerânduială artistică”, găzduindu-i pe Creangă, Eminescu, Tinca Vartic şi o duzină de pisici, în doar cele două camere ale sale. Aici Eminescu îşi găseşte alinarea când află de moartea mamei sale, şi tot aici îşi poate mărturisi deschis pasiunea şi se poate întâlni cu Veronica Micle departe de ochi iscoditori. Pentru poet, bojdeuca lui Creangă este un loc de refugiu. Atunci când pleacă la Bucureşti ca redactor la Timpul, îl lasă pe Creangă trist şi singur. Revine abia în anul 1883 pentru a locui o scurtă perioadă în aceeaşi cameră, sfârşit de oboseală şi de temeri pe care prietenul său, bolnav la rândul lui, nu le putea alina.

Casa din Ţicău este cumpărată de Creangă abia în anul 1879, plătind pentru ea 50 de galbeni austrieci. Se va considera toată viaţa singurul proprietar, deşi căsuţa era cumpărată pe numele Tincăi Vartic, cu care trăia deja de şapte ani şi cu care va trăi în linişte până la sfârşitul zilelor. Ultimii ani din viaţă şi-i petrece bolnav şi izolat în bojdeuca sa, gândindu-se la Eminescu şi pierzându-şi încet speranţele spre mai bine. Într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu vorbeşte cu drag despre casa ce va fi martora ultimelor sale clipe:

„… veţi întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Ţicău, ce-i mai zic şi Valea Plângerei, strada Ţicăul de Sus, no 4 ( dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroi pân’la genunchi, când sunt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, şi la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată în vreo 24 de furci de stejar şi acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiţă hrentuită, iară vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la mai şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum.”

În 1889 se sting din viaţă cei adăpostiţi de atâtea ori de „bojdeuca de căsuţă” – Eminescu (15 iunie), Veronica Micle (3 august) şi Creangă (31 decembrie). Căsuţa nu voia să îl lase pe Creangă să plece. Pentru a-i scoate sicriul a trebuit să fie dărâmat stâlpul dintre ferestrele camerei din stânga, deoarece tinda era mult prea îngustă pentru a putea fi folosită. După moartea sa, bojdeuca a rămas mulţi ani în ruină, deşi foşti elevi şi colegi mergeau acolo pentru a citi poveşti în cerdac. După ce a fost inaugurată ca şi muzeu în 1918, în anul 1989 a avut loc şi inaugurarea Complexului Cultural-Muzeal Ion Creangă, clădirea de alături, care găzduieşte expoziţia documentară. Astfel, în interiorul bojdeucii pot fi admirate doar obiecte originale ce au aparţinut autorului sau familiei sale. În „odaia lui Eminescu” se află un exemplar original al medalionului Junimii, care a aparţinut lui Creangă.

Bojdeuca din Ţicău nu este o simplă casă bătrânească şi nici un simplu muzeu. Deşi este mică şi aparent sunt prea puţine de văzut, acest spaţiu trebuie simţit cu sufletului şi cu gândul la cei doi prieteni care au marcat literatura română cu geniul lor: Mihai Eminescu şi Ion Creangă.

Sursă: Constantin Parascan – Acasă la Ion Creangă. Povestea Bojdeucii din Ţicău la 90 de ani; Editura Sagittarius Libris, Iaşi, 2008

Sursă fotografii: Arhiva personală