Cimitirul Eternitatea - Iaşi8.8105

Turiştilor care vizitează Iaşul li s-ar părea poate ciudat să li se propună, printre altele, şi o vizită la cimitir. Totuşi, Eternitatea nu este un cimitir oarecare. Situat pe dealul Tătăraşi, este un loc special care are multe poveşti de spus, care găzduieşte trupurile pământeşti a nenumăraţi oameni de cultură, şi care te întâmpină la fiecare pas cu monumente de o frumuseţe aparte şi cu liniştea spaţiului sacru, rupt de tumultul oraşului. Aici poţi medita lângă mormântul marelui nostru Ion Creangă, acesta nefiind singurul nume drag românilor încrustat pe monumentele reci. Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Sabin Bălăşa, Vasile Conta, Petru Culianu, Mihail Kogălniceanu… sunt doar câteva dintre personalităţile ale căror locuri de veci pot fi admirate în decursul unei plimbări liniştite pe aleile cimitirului.

Fiind primul cimitir de la Iaşi, cimitirul Eternitatea a putut fi construit datorită unui extraordinar act de filantropie făcut de către Scarlat Pastia, senator şi primar în anul 1877. S-a luat această decizie deoarece până la acea vreme morţii erau îngropaţi în cimitirile de pe lângă biserici, inclusiv în centrul oraşului, astfel punându-se în primejdie igiena publică. Eternitatea urma să fie construit pe cel mai înalt deal al cartierului Tătăraşi, “Via lui Dragoş”. Printre condiţiile puse de către Scarlat Pastia în momentul donaţiei se afla şi aceea ca cimitirul să poarte numele de Eternitatea, iar la intrare să fie scris următorul verset din psaltire: Omul ca iarba. Dzilele lui ca florea câmpului. Acesta totuşi nu a apărut niciodată la locul cerut de donator. De asemenea, la 8 mai 1875, Pastia şi-a ales locul în care urma să fie propriul său mormânt, în partea dreaptă din capătul aleei ce duce de la intrare în capela cimitirului, deci parcela 6/I, locurile 1 şi 2. Aici, în frumosul cavou în stil neogotic al familiei Sturzescu a fost înmormântat, la 13 decembrie 1900, ctitorul cimitirului Eternitatea, inaugurat la 1 septembrie 1876.

Precum spuneam mai sus, Eternitatea te întâmpină nu numai cu îngeri de marmură, ci şi cu poveşti. Una dintre ele este legenda primului care a fost înhumat în acest cimitir. Ea spune că ar fi copilaşul de 3 anişori pe mormântul căruia scrie: Ici repose Gaston Étienne Soutzo, né le 27 dec. 1871, décède le 17 mai 1873. Până acum însă această problemă nu a fost elucidată pe deplin. Probabil că membrul familiei Soutzo a fost înhumat iniţial într-unul din cimitirele bisericeşti şi mai apoi reînhumat în cimitirul Eternitate. Însă aceasta este doar o simplă precizare în vederea respectării adevărului. Legenda micuţului înhumat aici oricum va dăinui mereu în minţile fascinate ale oamenilor.

Totuşi, cea mai interesantă este legenda Uriaşei. Lângă biserica Sf. Gheorghe din cimitirul Eternitatea se află un cavou placat cu marmură neagră, în faţa căruia este amplasată cea mai mare statuie din cimitir, reprezentând o fată care se roagă. Acesta este mormântul Uriaşei. Deşi nimeni nu cunoaşte date exacte cu referire la acest monument şi nici pe cine anume reprezintă, nu se poate vorbi despre Eternitatea fără a pomeni de Uriaşă. Acest lucru a transformat cavoul familiei Rosseti într-un loc de maximă atracţie. Poveştile care circulă de ani de zile spun că Uriaşa ar fi fost fiica unui ofiţer şi că suferea de gigantism. Atingând la 9 ani înălţimea de 3 metri, ar fi fost împuşcată de către tatăl său. O altă variantă spune ca ar fi trăit până la vârsta de 27 de ani, sfârşitul tragic fiind însă acelaşi. Pe mormântul familiei Rosseti nu este trecut niciun nume de femeie, apărând doar Raducano Rosseti şi Lascar Rosseti, decedaţi în 1887. Se spune că în cavou ar fi adăpostite osemintele a şapte bărbaţi şi o femeie din neamul Rosseti, însă este exclus ca aceasta să fi suferit de gigantism deoarece fusese o membră activă a Comitetului de Doamne Române – Crucea Roşie. Din documete aflăm că statuia a fost comandată în Italia de către descendenţii familiei Rosseti şi că o reprezintă pe Fecioara Maria. Fiind cea mai mare statuie din cimitir, se pare că oamenii au venit cu aceste poveşti neobişnuite.

Eternitatea deţine o istorie imposibil de surprins în doar câteva paragrafe. Voi mai menţiona faptul că aici mai poate fi admirat Complexul Monumentelor Ostaşilor Români, precum şi Cimitirul German. Există şi o parcelă a aviatorilor români, pe a cărei troiţă sunt însemnate cuvintele “Avem şi noi oceanul nostru…” Vorbe de duh şi catrene încărcate de tristeţe şi resemnare pot fi citite pe majoritatea monumentelor. Cimitirul Eternitatea este un loc demn de vizitat pentru turişti, iar pentru ieşeni, liniştea de aici este mai preţioasă decât orice îţi poate oferi o plimbare prin Parcul Copou.

Surse: Cimitirul Eternitatea Iaşi, Editura Cronica, 1995

http://www.stirilocale.ro/iasi/Legenda_Uriasei_din_Cimitirul_Eternitatea_IDN314072.html

Sursă fotografii: Arhiva personală