Cimitirul vesel este o dovada ca pana si cand vine vorba de moarte, romanii sunt creativi si nu si-au pierdut simtul umorului.  Situat in satul Sapanta, in zona Maramuresului, cimitrul reprezinta un punct turistic important, prin aspectul sau inedit si neasteptat.

Legenda asociaza cimitirul culturii dacilor, a caror filosofie  de viata se baza pe imortalitatea omului. Dacii primeau moartea cu veselie, crezand ca dupa ea, incepe o noua viata, moartea nefiind decat o trecere intre doua lumi. Acest eveniment isi pierde astfel caracterul negativ, dramatic, soldat cu plansete si sentimentul groaznic al pierderii, capatand in schimb o nota de optimism si voiosie. Mori, ca sa treci un prag, cam asta ar fi ideea, ce socheaza , ce-i drept, cand ne gandim ca alti romani vad moartea ca pe un moment solemn si de mare tristete.

De unde a inceput totul? Stan Ion Patras, un sculptor si pictor local a venit cu ideea de a decora mormintele in culori cat mai vii, cat mai aprinse gen rosu, galben sau verde. Timp de 50 de ani, artistul a facut nenumarate cruci din lemn de stejar, si le-a desenat cu scene din viata  sau ocupatia persoanei sucombate, toata aceasta creatie fiind acompaniata de un poem umoristic sau satiric ce descria persoana in cauza. Fundalul crucilor, de un albastru naucitor si-a capatat numele de “Albastru de Sapanta”.

Arta lui Stan Ion Patras a dat nastere la o noua conceptie despre moarte. Si partea interesanta nu e faptul ca aceasta conceptie exista si inainte (chiar si al nostru Eliade numea moartea “Marea Trecere”), ci faptul ca ea a putut fi implantata in sanul unui mediu rural, intr-o societate traditionala care respinge mai intotdeauna noul si nonconformismul.  Se pare ca mai daramam un cliseu, cum ar fi cel ca toti satenii sunt conformisti, rigizi si dogmatici. A primi moartea cu veselie, este pana la urma un lucru bun, iar credinta intr-o calatorie spre o noua viata dupa nu poate decat sa ajute omul si sa-l faca sa treaca mai usor peste un eveniment pana la urma natural si normal.

Si daca e sa ne intoarcem la vorbele lui Blaga, ar trebui sa ii dam dreptate cand a spus ca “Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat”.