Manastirea Sambata de Sus7.51026

In articolele anterioare am vorbit despre arta, cultura, literatura, musica, arhitectura, sculptura, despre diferite personaliati mondene si inclusiv despre cateva produse romanesti, dar nu am mentionat nimc despre religia romanilor sau despre manastirile din Romania. De aceea am ales tema acestui articol sa fie despre Manastirea Sambata de Sus.
Manastirea Sambata de Sus, se afla in inima Romaniei, pe valea raului Sambata la poalele muntilor Fagarasi.

In 1654 tinuturile din jurul Manastirii si a satului Sambata de Sus au ajuns sub stapanirea lui Preda Brancoveanu, bunicul lui Constantin Brancoveanu. Acesta a construit o bisericuta din lemn de valea raului Sambata pentru calugarii sihastri din aceasta zona. In anul 1696 bisericuta din lemn a fost reconstruita in caramida de catre domnitorul Constantin Brancoveanu, el fiind in acelasi timp si cel mai vechi ctitor al manastirii Sambata de Sus. Timp de 40 de ani manastirea a fost condusa de egumenul Visarion, unul din cei mai deseama stareti ai ei.

In vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desfiintarea manastirilor, pe care le considera focare primejdioase de mentinere a constiintei ortodoxe in provincia pe care o pacificase prin forta si pe ai carei locuitori incercase sa-i oblige — fara succes — sa accepte unirea. Ordinul cerea ca manastirile de lemn sa fie arse si cele de caramida sa fie demomolate. Manastirea Sambata de Sus a fost crutata de distrugere la 1761, foarte probabil la interventia familiei Brancoveanu, proprietara mosiei si satului Sambata.

Reusind sa rezista atacurilor de distrugere, Manastirea Sambata de Sus a fost reconditionata de ctitori acesteia. Dupa 1772, manastirea a iesit temporar de sub stapanirea familiei Brancoveanu din cauza neachitarii unei datorii. Acest fapt a dus la distrugerea manastirii, iar epsicopul Grigore Maior a contribuit mult la aceasta distrugere. El ii acuza cu desavarsire pe calugarii de la Sambata pentru indaratnicirea lor, care nu numai ca nu renuntau la religia lor, dar incercau sa convinga si pe altii sa nu o faca.

Cu toate interventiile facute de boierii Nicolae si Emanuil Brancoveanu catre guvernul Transilvaniei, manastirea nu a putut fi salvata. Distrugerea ei a avut loc in noiembrie 1785. Dintre toate cladirile manastirii, biserica, avand ziduri solide, nu a putut fi demolata, ci doar avariata. Ea a ramas in ruina vreme de aproape un secol si jumatate, cand pe zidurile ei ruinate au inceput sa creasca arbori. In felul acesta s-a distrus un modest centru de cultura romaneasca si credinta ortodoxa.

Reconstructia manastirii a inceput intre anii 1962-1963, au fost inlocuite toate acoperisurile, in imprejurimile bisericii a fost asezata o noua poarta sculptata in lemn de stejar, ca element nou adaugat bisericii a fost exinderea altarului pana in padure, unde se tin si astazi slujbele religioase. Incinta manastirii, are forma de patrulater si este compusa din doua corpuri masive de cladiri dispuse pe latura de nord si de sud, cu doua nivele. Trei foisoare sculptate in piatra impodobesc incinta atat in interior cat si in exterior.

Corpul de cladiri asezat pe latura de sud cuprinde la parter o trapeza incapatoare, bucatarie si chilii, la etaj, casa brancoveneasca, o biblioteca, un arhondaric, iar la mansarda muzeul, unde sunt expuse carti vechi, manuscrise, scrisori, icoane vechi pe sticla si pe lemn si obiecte de patrimoniu colecţionate de I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala. Toate aceste spatii marturisesc intentia de a face din Manastirea Brancoveanu un centru de spiritualitate ortodoxa si de cultura romaneasca.