Mănăstiri din Nordul Moldovei (scurtă privire)

Scris de Elizaveta Condrea on Oct 17th, 2009 si introdus in categoria Locuri, de Vizitat. Poti sa urmaresti raspunsuri pentru acest articol prin RSS 2.0. Poti sa scrii un raspuns sau sa lasi un trackback la acest articol

Mănăstiri din Nordul Moldovei (scurtă privire) Mănăstiri din Nordul Moldovei (scurtă privire)8.3103

1Unul dintre punctele cele mai căutate pe harta României este Nordul Moldovei, în mod special datorită mănăstirilor din acea zonă.

Aceste mănăstiri cu pictură murală datează încă din secolele XV-XVI și, datorită originalității lor, sunt incluse încă din 1993 în patrimoniul UNESCO,  însă nu toate ci doar: Moldovița, Arbore, Pătrăuți, Suceava, Probota, Voroneț și Humor, acestea fiind socotite cele mai frumoase și cele mai originale. Totuși întregul număr al mănăstirilor este socotit ca fiind un reper al ortodoxiei.

Iată și detalii despre câteva dintre aceste mănăstiri:

Arbore(Biserica “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”)

Pictura murală a acesteia se remarcă prin excepţionala durabilitate a pigmentului albastru, caracteristică apropiată de cea a mănăstirii Voroneț. Caracteristică pentru aceasta mânăstire este de asemenea și marea nişă pictată de pe faţada vestică.

Humor (Biserica “Adormirea Maicii Domnului”)

A fost ridicată în 1530 şi pictată în 1535. Ca elemente caracteristice se disting pridvorul cu două arcade frânte alături de pictura murală a Fecioarei cu pruncul, pictură aflata în luneta ușii de la intrare.

Moldovița(Biserica “Buna Vestire”)

Deși pictura a fost realizată acum mai bine de patru secole, în 1537,  unele dintre cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe faţada sudică, în ansamblul lor picturile exterioare ale acestei mănăstiri fiind cele mai bine păstrate. Pictura interioară nu se abate de la tradiție, însa Răstignirea, aflata în naos, este socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă ce poate fi găsită în bisericile Bucovinei. Mănăstirea Moldovița are de asemenea și un muzeu.

2Probota(Biserica “Sfântul Nicolae”)

Inscripțiile comemorative de pe zidul mănăstirii, ca și cele de pe poarta turnului, menționează anul 1530 ca an al construcției, astfel se consideră că biserica a fost terminată în 1530 dar că a fost pictată doi ani mai târziu, în 1532. Zidurile ce o înconjoară  au fost construite în 1550 pentru a asigura protecția celor din interior. In secolul XIX pictura a fost refăcută însă, în urma restaurărilor efectuate de UNESCO, a fost descoperit stratul original, mult mai valoros.

Voroneț ( „Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”)
Construită în1488, Mănăstirea Voroneț a fost pictată câteva decenii mai târziu, în 1547 când i s-a adăugat și pridvorul. Aici viața monahală a fost întreruptă în 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiu Habsburgic. Această întrerupere a durat și pe întreaga perioadă a regimului comunist, mănăstirea redeschizându-si porțile abia în 1991. Din punctul de vedere al picturilor Mănăstirea Voroneț prezintă pe fațada de vest  Judecata de apoi, scena foarte frumos pictată ce, de asemenea, alături de întregul complex de picturi al mănăstirii, prezintă în compoziția sa albastrul de Voroneț. Această nuanța este specială prin faptul că este unică și prin faptul că nu poate fi astăzi reprodusă. Tot pe fundalul albastrului de Voroneț este prezentat și Arborele lui Iesei (Genealogia Mântuitorului) în timp ce pe coloane sunt pictați filosofii greco-latini.

Putna se bucura de un număr mare de vizitatori datorită istoriei sale, ea fiind ridicată între 1466-1469 de marele domnitor Ștefan Cel Mare și devenind mai târziu  chiar locul înmormântării sale. Mănăstirea aceasta a fost un foarte important centru cultural și artistic întrucât aici au funcționat ateliere de caligrafi și miniaturiști. Și această mănăstire se poate lauda cu un muzeu ce conține o colecție valoroasă de broderii executate în vremea lui Ștefan cel Mare, icoane și opere de argintărie.

Acestea sunt doar câteva detalii despre o zonă a României cu un potențial turistic imens ce trebuie apreciată de fiecare român în parte, trebuie să ne câștige admirația și prin urmare și grija.

Surse:

www.descopera.ro

http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/bucovina-geografie

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...

Lasa o replica

Top All Time articole publicate (votate de minim 5 ori)

Cauta in arhiva

Arhiva