Aura Urziceanu s-a nãscut la data de 14 decembrie 1946 şi este o cântăreaţă de jazz din România considerată una dintre cele mai importante voci româneşti ale genului,valoare recunoscutã şi în afara ţãrii.
De la vârsta de 5 ani a început sã studieze vioara împreunã cu tatãl ei, profesor la o şcoalã de muzica din Bucuresti, iar de la vârsta de 16 ani a început sã cânte.
“M-am nascut in Bucuresti, intr-o familie de muzicieni, si pot spune ca am avut parte de o copilarie linistita. Eram o fata cuminte, iar la scoala eram data mereu de exemplu. In afara muzicii, fara de care nu pot trai, imi mai placeau literatura si limbile straine si, iata, s-a dovedit ca mi-au fost de mare folos. Tata a fost un excelent violonist. Am fost inzestrata de la Dumnezeu si de la parinti cu harul de a canta usor orice gen de muzica. Imi aduc aminte ca in casa noastra se audia numai muzica clasica, iar eu eram dornica sa aud si altceva. De aceea, ma ascundeam pe la vecini, unde le ascultam pe Roxana Matei, Aida Moga, care erau atunci in mare voga. Tata se uita la ceas si, cum dispaream un pic, cum intreba de mine. Mai tarziu, cand el a inteles ca muzica era viata mea, a inceput sa ne permita sa ascultam si alte genuri.”
Aceasta este declaratia Aurei Urziceanu,data unei publicatii româneşti.
A plecat pentru o perioada as spune destul de lunga in Canada si SUA, exact dupa ce a fost premiata cu locul doi la Festivalul National de la Mamaia,in anul1969. Aici il intalneste pe bateristul Ron Rully, cu care se casatoreste. Reintorcandu-se pentru scurt timp acasa, ea reprezinta, in 1971, Romania la Festivalul International de la Knokke din Belgia, unde a castigat “Cupa europeana”, “Cupa lumii” si “Premiul Presei” intr-un concurs extrem de dificil impotriva unei echipe americane.
In 1972, participa pentru prima oara la Festivalul de Jazz Newport de la New York, impreuna cu Duke Ellington, unde este foarte bine primita de catre critici si presa. In 1974, Aura aduce pe lume un baietel, pe nume Elia Christopher. Au urmat apoi turnee in intreaga lume, aparitii televizate si la radiouri, solicitari din partea agentiilor de publicitate pentru a realiza gingle-uri.
Aura Urziceanu a cantat alaturi de interpreti renumiti precum : Quincy Jones, Duke Ellington, Thad Jones, Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn si Mel Lewis.
Plecata de 35 de ani din ţarã şi stabilitã în Canada, dupã cãsãtoria cu Ron Rully, Aura Urziceanu nu a renunţat niciodatã la cetaţenia românã, fiind mândrã de apartenenţa ei.
Întrebatã dacã se va întoarce în Romania Aura Urziceanu declara:
“Categoric! Aici este casa mea, pamantul sfant unde m-am nascut. Ma voi intoarce aici, cu sotul meu, atunci cand nu voi mai fi atat de prinsa in concerte si proiecte muzicale. Nu stiu unde ne vom stabili si nu are importanta daca la Bucuresti sau la munte. Oriunde in Romania este frumos. In plus, ori de cate ori am avut ocazia, i-am invitat pe straini sa vina sa ne vada tara, cu oamenii si locurile ei atat de frumoase si speciale!”
Discografie
Mini-discuri
•EDC 10.224 (1971, Electrecord)
•45-STM-EDC 10.316 (1973, Electrecord) – cu Cvintetul de jazz Bucureşti
Albume
•Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
•STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
•Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz Bucureşti
•Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
•Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
•Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
•Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
•Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 şi ST-EDE 02506)
•EDE 02803 (1986, Electrecord)
•I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis[3]
•Dor de viaţă (2000, Bask Records)
Reeditări
•I Found Love Again (1997, Electrecord)
•Dor de viaţă (2001, Electrecord)
•Seară de jazz (2003, P-Vine)
•Over the Rainbow (2003, P-Vine)
Compilaţii cu alţi muzicieni
•Melodii din toată lumea IX (1971), Electrecord
Surse: www.wikipedia.org
http://auraurziceanu.wordpress.com
loading...
loading...
Misterul Insulei Ada-Kaleh
Eugen Alimanescu
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor
Viaţa, un joc câştigat
Legumele Casa Taraneasca
Inka, sau inlocuitorul natural al cafelei