A inceput editia a XIX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, 30 august – 26 septembrie 2009. Castiga si tu doua bilete!

Asa ma intampina mesajul publicitar a unei tombole, iar tentatia unui castig intotdeauna este mare. De indata am si apasat butonul Participa !

Surprindere mare! Am fost anuntata ca sunt fericita castigatoare. Particip tot timpul la astfel de tombole, de ce a trebuit sa castig tocmai acum cand habar n-am ce inseamna acest festival?

Raspunsul e la un click distanta. http://www.festivalenescu.ro imi edifica nelamuririle “Festivalul si Concursul International “George Enescu” a fost infiintat in 1958 ca semn al recunoasterii geniului enescian, pentru a omagia viata si creatia marelui compozitor roman.

Primele editii ale acestui Festival si Concurs au reunit nume sonore ale vietii muzicale internationale printre care amintim pe Lordul Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan si multi altii care prin participarea lor au contribuit la cresterea renumelui acestui eveniment al Europei de Est.”

„Un eveniment ce reconfirmă municipiul Bucureşti ca una din importantele capitale muzicale ale lumii şi validează odată în plus România printre furnizorii de valori culturale europene şi mondiale.” Aha!

Biletul meu este pentru joi 10 septembrie ora 17:00 la Ateneul Roman cand va concerta : 

CVARTETUL “FAURE”

Program : Mahler – Quartettsatz în la minor

Enescu – Cvartetul nr. 1 pentru pian op. 16

Fauré – Cvartetul nr. 1 în do minor op. 15

In regula, ma resemnez nu ma duc sa-l vad pe Timberlake cum isi flutura palaria.

Avand in vedere ca am castigat doua bilete, incep sa intreb in stanga si-n dreapta daca ar fi cineva dornic sa ma insoteasca, dar nu, se pare ca toti cunoscutii mei fac parte din generatia house.

Noroc cu prietena mea Elena, care sub presiunea amenintarilor mele crunte cedeaza.

Locatia Ateneul Roman -Franklin nr. 1-3, sector 1, Bucuresti, pare usor de gasit, dar bineinteles ca nu este pentru doua fete fara simtul orientarii. Epuizand oamenii de pe strada cu intrebari de directionare, ajungem intr-un final, cu intarziere 15 minute cum altfel?! La intrare un domn respectabil care ne spune ca nu mai putem intra, fiindca am intarziat. E momentul sa pun in aplicare tehniciile de comunicare invatate la cursurile de specialitate !

-Domnul meu, ne cerem scuze pentru intarziere, va asiguram ca nu in mod voit s-a intamplat acest lucru, ne dorim mult sa vedem acest spectacol, ne dati voie sa intram, va rugam frumos?

-NU ! Daca intrati dupa inceperea spectacolului si faceti galagie mie imi taie 20% din salariu ! Imi vine sa urlu!! Intra in actiune si Elena:

-Haide va rugaaaaam, suntem doar noi doua si vom intra in liniste va promit eu! Da, da sigur asta o sa mearga ce sa zic…

-Bine hai mergeti repede repede..! De notat: gene lungi, decolteu adanc,voce pitigaiata = cheia succesului.

Intram tip-til, renuntam la ideea de a ne cauta locul, in stanga sunt lojele, ne asezam pe primul loc liber.

Acum ca pot sa-mi trag sufletul, ma uit in jur si sunt coplesita de frumusetea ce se desfasoara in fata ochilor mei. Sala e mare, are o bolta inalta si este extraodinar ornamentata, cu o finete desavarsita. Pe scena, un domn canta la pian, o femeie si un barbat fiecare cu cate o vioara si un alt domn cu un violoncel. Sunt asezati pe scaune, iar eu sunt surprinsa ca 4 instrumente pot scoate atat de multe sunete. Interpretii isi misca corpul intr-un mod ciudat , parca fiecare spune o poveste, dar dintr-o data toti 4 la unison intr-un sincron perfect spun aceeasi poveste! Si atunci muzica rasuna in toata sala cu toata forta ei si instant simt fiori in tot corpul, iar ochii imi lacrimeaza. Nu-mi pot explica ce mi s-a intamplat ! Muzica si ambianta au o alura aparte , parca sunt in alt timp si in alt loc ! Toti aplauda, aplaudam si noi, ne uitam una la alta si aprobam din priviri ca luam parte la ceva total diferit, ce nu intalnim zi de zi. In timp ce noi aplaudam, interpretii ies de pe scena, aplauzele continua, interpretii se intorc si fac o plecaciune in semn de multumire. Ies din nou de pe scena, aplauzele nu se opresc, interpretii revin fac aceeasi plecaciune, pleaca si pentru a treia oara scena se repeta. Presupun ca e un ritual, dar sunt nedumerita, s-a terminat spectacolul? Luminile se aprind si lumea incepe sa plece, Asteptam.. sala se goleste incet incet.. Nu poate fi tot! Imi fac curaj si intreb o doamna daca s-a terminat spectacolul, imi spune ca e doar pauza! Iesim afara si discutam aprins despre cat de neasteptat de incantatoare este muzica si locul.

Cand pauza se termina, se aude un gong ce ne anunta sa ne intoarcem in sala. Luminile se sting, muzicantii se intorc si magia reincepe! De data aceasta parca sunt mai vioi , povestea lor e mai antrenanta , iar muzica te lasa sa-ti imaginezi tot felul de scene. Copii care fug pe scari, geamuri care se sparg, vant si ploaie, cantec de pasari toate sunt aici! In sala oamenii stau cu ochii inchisi, unii bat ritmul muzicii cu piciorul, iar altii executa miscari subtile din maini asemenea unor dirijori.

Gata e finalul ! Ropote de aplauze flori si multumirile muzicantilor respectand acelasi ritual de a iesi si intra pe scena.

Au trecut 2 ore, iar eu parasesc sala cu un sentiment ciudat de neimplinire. Sa fie nostalgie? Imi trec atatea ganduri prin cap ! Unde a stat ascuns acest nou univers pe care l-am intalnit azi? Plecam acasa, dar un lucru e clar niciuna dintre noi nu o sa mai fie la fel de azi inainte! Ciudat nu? Ah la iesire il vedem pe Tudor Chirila si e chiar mai simpatic ca Timberlake!

Concluzie :  Profitati de ocaziile pe care vi le da viata,  oricat de neobisnuite sunt ele pentru voi!

Mergeti la FESTIVALUL “GEORGE ENESCU “ , va garantez o experienta unica, indiferent de varsta si preferintele muzicale !