Dupa o „eternitate” de comunism, românul simte nevoia mai mult ca niciodată să se exprime, să ia în derâdere toate valorile impuse de Ceauşescu şi „tovăraşii” lui. De aceea, libertatea de exprimare se manifestă pe toate planurile. Umorul, parodia, ironia, poate chiar şi autoironia au început să fie apreciate, fără a fi asociate cu superficialitatea.

Această tendinţă de a supravieţui prin umor, prin „făcut mişto” se evidenţiază şi la nivelul muzicii. Mă întreb câte personaje ca Puya, Mărgineanu sau Smiley existau pe vremuri, care să facă başcălie de lumea asta strambă? Oare era mai bine atunci, când trebuia să „adulmeci” înainte să faci o glumă şi astfel menţineai iluzia de seriozitate?! Nu cred, chiar dacă muzica de astăzi abundă în teme precum sărăcia, mitocănia, trădarea, lipsa principiilor, abordarea lor nu evidenţiază partea negativă, ci doar latura amuzantă.

Smiley şi ceilalţi care au colaborat la melodia „Am bani de dat” (Alex, Don Baxter, Marius Moga) au dovedit inspiraţie când au scos cântecul chiar în plină criză economică. Uşor de fredonat, dar mai ales uşor de regăsit în ea, melodia a devenit un imn al timpurilor pe care le trăim. Profitul pe care l-au caştigat cu această piesă nu provine doar din evenimentele unde a fost solicitată, ci şi din contractul cu o companie de telefonie, care a împrumutat cântecul pentru o reclamă. Ironic sau nu, o melodie despre lipsa de bani, cu care se confruntă mai toţi românii, a avut încasări mai „grase” decât cele despre iubire, cea mai folosita temă în toate cântecele.

Critica socială este un subiect deja comun pentru muzica de stradă. Vocea baieţilor de cartier scoate la iveală numeroase probleme ale societăţii româneşti, pe care ei însă le „iau la mişto”. Ultima piesa promovată de Puya, „Undeva în Balcani”, nu poate trece neobservată nici măcar de către oamenii trecuţi de 50 de ani. Cu un aer puţin mai comercial decât ne-a obişnuit, Puya critică fără cenzură „românismele” de care ne facem cu toţii vinovaţi. Succesul piesei, extins la mai multe categorii de vârstă, se datorează şi limbajului care, de data asta, se concentrează mai mult pe mesaj şi mai puţin pe argou.

Un fenomen cu totul diferit de Puya şi Smiley este Mărgineanu, care parodiază incultura într-un mod original şi plin de umor, bazându-se mai ales pe gramatica stâlcită, vorbită de o mare parte a românilor. „Ma iubeşte femeile” este un titlu de melodie deja faimos. Indirect, cântecul face portretul bărbatului român din popor, încrezător în farmecele sale( poate prea încrezător), dar in cel mai fericit caz semidoct .

Libertatea de care ne bucurăm de douăzeci de ani încoace este, din păcate, împărţită inegal la nivelul claselor sociale şi naşte monştri. Şi dacă există vreo parte bună a acestui lucru, românul a ştiut să o găsească, să o evidenţieze prin muzică, şi să adauge mult, mult umor.