Diplomatie romaneasca

Cunoasterea in detaliu a istoriei este in general o obligatie a istoricilor insa nu de putine ori s-a dovedit a fi o necesitate pentru toti ceilalti. Atentie, nu am spus datorie, caci ar fi insemnat sa fac apel la sentimente care, oricat de frumoase si de bine intentionate ar fi, reprezinta o categorie de ignorat in dezbateri stiintifice. De ce necesitate ? Sa vedem…
Va mai aduceti aminte cum in scoala primara la istorie se punea accent pe etapa etnogenezei poporului roman pentru a putea dupa caz combate sau dezbate acest aspect cu orice curios de alta origine? Dar despre perioada de dupa Mihai Viteazu pana la Primavara popoarelor, ce va mai aduceti aminte? In mare, s-a pus accent (nu stiu in prezent cum sunt organizate lectiile) pe 2-3 rascoale mai insemnate, pe Constantin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu si apoi acel fatidic an pentru intregul continent, 1848. Urmariti cu atentie alegerile facute si veti descoperi accentuarea… sentimentelor. Intentie admirabila de altfel, insa fara utilitate practica foarte mare. Unde intervine necesitatea : vi s-a spus vreodata de catre un strain ca, pe atunci, tarile romane nu erau decat provincii ale imperiului otoman? Vi s-a reprosat vreodata ca, pe cand Austria, Polonia, Venetia si chiar Rusia se luptau cu Otomanii noi eram supusii acestora din urma? Vi s-a reprosat mai ales ca, in acea perioada, la asediul Vienei, in batalia “decisiva“ pentru crestinatate, valahii si moldovenii luptau de partea otomanilor ? Daca da, cum ati raspuns ? Din pacate, am vazut prieteni si colegi care asaltati de astfel de reprosuri si intrebari in cel mai bun caz invocau pe Mircea cel Batran, Vlad Tepes si Stefan cel Mare.
Din categoria Stiati ca… la asediul Vienei din 1683, flamurile moldovene si muntene purtau semnul crucii pentru a fi recunoscute de catre cei asediati. In scurt timp, sultanul i-a scos din lupta pentru ca… nu prea se intampla nimic cand se “bateau“ cu austriecii sau polonii. Ghiulele trimise din tunurile valahe si moldovene erau umpluteu paie, pentru a nu pricinui rau asediatilor. De asemenea, in 1983, cu ocazia aniversarii a 300 de ani de la asediul Vienei, in capitala Austriei s-a ridicat un bust al domnitorului Serban Cantacuzino pentru a cinsti memoria acestuia. Tot in aceeasi perioada s-a construit si o capela cunoscuta drept “Capela moldoveneasca“ aflata la intersectia dintre Arnsburggasse si Betty Roose Weg din Viena. Va las dvs. placerea descoperirii motivului acestor dovezi de apreciere.
Alaturi de Dimitrie Cantemir, despre care am vorbit intr-un alt articol, in acea perioada figuri extrem de importante pentru romani si pentru restul europenilor au fost si Miron Costin si Constantin Cantacuzino.
Despre Constantin Cantacuzino:

Nascut in 1640 (incert anul, dupa unii autori 1641), dupa uciderea tatalui sau, postelnicul cu acelasi nume, este nevoit sa caute refugiu in Moldova. La varsta de 15 ani (aproximativ), dupa ce se mai linistesc apele, pleaca la studiu in Constantinopol unde, timp de 2 ani, avand invatatori greci deprinde o serie de cunostinte necesare pe atunci, precum limbile greaca, latina, turca, filosofie, matematica si altele. Studiile si le definitiveaza la Venetia unde capata in scurt timp renumele de om erudit. Tot la Venetia isi incepe cu timiditate si cariera diplomatica. In 1678, fratele sau, Serban Cantacuzino ajunge domn al Tarii Romanesti. Chiar daca se ocupa de organizarea politicii externe, Constantin Cantacuzino nu obtine nici o functie importanta in cabinetul fratelui sau, fiind tinut la distanta. Relatiile se racesc si mai mult dupa o serie de actiuni ale domnitorului contrare politicii sustinute de Constantin Cantacuzino. Dupa moartea fratelui, sustine accederea la tron a nepotului sau, Constantin Brancoveanu. La fel insa, dupa o perioada foarte mare de timp cand il va sustine, datorita unor actiuni pripite ale lui Constantin Brancoveanu, Cantacuzino se va indeparta de acesta. Un aspect pentru care Constantin Cantacuzino este foarte putin cunoscut de romani sau pentru care amintirea sa este una negativa, este implicarea sa in mazilirea lui Constantin Brancoveanu, a uciderii domnitorului si a familiei acestuia. Cu sprijinul Portii, pe tron va urca Stefan Cantacuzino, fiul stolnicului. Stefan va fi insa mazilit si, acuzati de colaborare cu austriecii, amandoi vor fi executati in 1716.

Importanta:

A fost primul care a organizat cancelaria diplomatica a Tarii Romanesti la nivelul cancelariilor europene. A facut cunoscuta la noi criptografia ca procedeu de mentinere a secretului corespondentei cu caracter politic. A fost primul care a incercat sa transpuna in diplomatie principiul unitatii neamului romanesc. A realizat prima harta a Tarii Romanesti, dupa care s-a ghidat si Dimitrie Cantemir in realizarea hartii Moldovei. A initiat diplomatia contraindicatiilor, fiind in aceasta privinta, unul dintre cei mai abili diplomati la nivel european. Prin toate actiunile sale ramane o figura marcanta a diplomatiei medievale romanesti.
La momentul intoarcerii in tara, dupa anii petrecuti in Venetia, cunostea deja conditiile in care Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova fusesera obligate sa accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, fiind insa singurele provincii sub influenta imperiului care si-au pastrat autonomia. Cunostea ca, desi politica externa era influentata de Poarta, domnitorii romani intretineau relatii diplomatice pe ascuns atat intre ei cat si cu unele puteri europene. Pe aceste criterii, si-a trasat politica mai departe.
Va initia astfel relatii prin care dorea coordonarea politicii externe a Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti avand drept scop final indepartarea definitiva a influentei otomane. De altfel, in opera sa Istoria Tarii Romanesti va trasa ideea unitatii celor trei principate. In timpul asediului de la Viena va stabili alaturi de domnitor relatii politice cu austriecii. Spre deosebire de fratele sau, Constantin Cantacuzino constientizeaza pericolul pe care l-ar putea reprezenta ascensiunea austriecilor pentru principatele romane si abordeaza problema cu prudenta. Dupa intrarea trupelor austriece in Transilvania, realizeaza intentiile acestora iar relatiile stabilite il ajuta in determinarea obiectivelor politicii externe a Austriei si Poloniei fata de tarile romane. Dupa moartea fratelui sau si urcarea pe tron a lui Constantin Brancoveanu, Cantacuzino poate sa isi desfasoare in voie activitatea politica si diplomatica, trasand politica externa a tarii in sensul purtarii unei corespondente diplomatice secrete cu tarile din vest pentru a declansa lupta antiotomana insa conditionand participarea la aceasta de garantarea independentei tarilor romanesti si de existenta certitudinii succesului operatiunilor militare.
In timpul negocierilor de pace dintre otomani si austrieci, datorita retelei de spioni, Cantacuzino afla de adancirea neintelegerilor intre Polonia si Austria, datorata mai ales dorintei fiecareia de stapanire a tarilor romane. Speculand neintelegerile, incepe o corespondenta secreta si cu Ian Sobieski, regele Poloniei, facilitata de Miron Costin.
Prin intermediul serviciului de contraindicatii, va impiedica incheierea unei intelegeri intre Polonia si Austria pentru formarea unei aliante. Va inclina rand pe rand balanta in favoarea Poloniei, apoi a Austriei apoi din nou a Poloniei astfel incat niciuna din tari sa nu poata ocupa tarile romane. Cand jocul dintre acestea nu va mai da rezultatele sperate, va initia pentru prima data relatii diplomatice intre Bucuresti si Moscova. Va fi stabilit un schimb de curieri diplomatici intre cele doua tari si o reprezentanta permanenta a Tarii Romanesti in Rusia. A facilitat corespondenta secreta a sarbilor si bulgarilor cu Petru cel Mare. A facilitat trecerea solilor diplomatici ai Olandei si Angliei si a corespondentelor secrete ale statelor din vest prin tara.
A crezut cu tarie, nu numai in eliberarea Tarii Romanesti, nu numai a tuturor principatelor romane ci si a tuturor popoarelor europene din Imperiul Otoman. La inceputul secolului XVIII la Bucuresti s-a pregatit o lupta de eliberare a tuturor popoarelor balcanice. In cadrul intalnirii secrete, Cantacuzino a sustinut lupta de eliberare a “tuturor crestinilor, a grecilor, a sarbilor, a bulgarilor, a arnautilor, a moldovenilor, a romanilor Ardealului si a altor vecini ce sunt imprejurul tarii noastre” (“Diplomati Ilustri” preluare din A.C. Stourdza – C. Brancoveanu Prince de Valachie. Son regne et son epoque).
S-a ghidat in politica externa dupa crezul cu care s-a intors in tara din Venetia de la studii “Constantin Cantacuzino se intoarce in tara animat de dorinta de a contribui prin activitatea sa la castigarea prestigiului politic de care se bucurase in trecut Tara Romaneasca“. (Constantin Serban in “Diplomati Ilustri“ – cap. Despre Constantin Cantacuzino)

Surse :

Colectiv de autori – “Diplomati Ilustri “, Bucuresti, ed. Politica
http://bastrix.wordpress.com/tag/evocari/
http://curiozitati.scienceline.ro/PRIMUL_CONTUR_AL_ROMANIEI_4903_580_1.html (poza)