„A adunat în el valorile românului, ale omului simplu, cu forţa şi cu tăria de caracter care îl caracterizează pe român, în general. A interpretat multe roluri principale, tipuri de eroi, de oameni puternici, care transmiteau forţă şi încredere, un om care, şi în intimitatea sa, era extrem de sensibil şi de plăcut”, a declarat Alexandru Arşinel pentru ziarul Adevărul.
Ilarion Ciobanu s-a născut pe 28 octombrie 1931, în Ciucur, Ţighina, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A debutat în film la 30 de ani, în producţia Setea, regizat de Mircea Drăgan, a jucat un ţăran antologic, pe Mitru Moţ, în distribuţie fiind şi Amza Pellea şi Ion Besoiu. A fost primul film realizat în cinemascop şi a câştigat Medalia de argint la Festivalul Internaţional de la Moscova. Au urmat peste 50 de filme care l-au propulsat printre cei mai buni actori.
Acesta suferea de de cancer faringian şi a murit pe 7 septembrie 2008.
Rugbyst apoi actor
Înainte de a debuta în film a lucrat ca hamal, miner şi ca rugbyst şi-a făcut debutul în 1948, la Ştiinţa Bucureşti, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo Bucureşti, unde cunoaşte consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul Bucureşti (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiaţi sub porecla Claris, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaş de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect.
După debutul său în Setea un an mai târziu va juca în două roluri Poveste Sentimentală şi Omul de lângă tine.
Acesta a avut roluri principale în Lupeni 29, Cartierul veseliei, Răscoala- un rol important în filmul regizat de Mircea Mureşan, în 1965, unde îl interpreta pe ţăranul Petre. „Ilarion Ciobanu îl întruchipează pe Petre, matur şi sobru, deplin stăpân pe mijloacele sale, stăruitor in priviri, ponderat în mişcare, plămădit parcă din lut şi piatra”, scria Contemporanul; Vremea zăpezilor, Şopârla, Golgota, Legenda, Doi bărbaţi pentru o moarte, Războiul domniţelor, Baltagul, etc.
Regizor
Ilarion Ciobanu şi-a încercat talentul de regizor cu filmele: Omul de lângă tine şi Mara.
După 1989 a continuat să joace ocazional în filmele Crucea de piatră-Ultimul bordel, Terente- Regele bălţilor, Tancul şi Bored şi a realizat filme documentare sau reportaje utilitare la Sahia Film.
Poet
Ilarion Ciobanu a scris şi a publicat versuri, de factură intimistă şi lirică. El a rămas un actor de vibraţie lirică, de mare naturaleţe care a învins schemele retorice şi propagandistice ale vremii.
La prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti Bifest(2004), actorul a primit premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografică, fiind aplaudat minute în şir.
„Nu a fost un actor de compoziţie, ci unul de substanţă. El era candid şi inteligent în credinţă, nu fanatic şi patetic, ca personajele din anii 50. Ilarion Ciobanu a efectuat o turnură determinantă în tipologia personajelor arhetipale”, apreciază Valerian Sava.
„E un personaj arhetipal, nu unidimensional, cum s-a spus prin dicţionarele de film”, precizează criticul în Evenimentul Zilei.
Surse:
www.ziare.com
www.cinemagia.ro
www.prosport.ro
www.adevarul.ro
www.evz.ro
poze: www.cinemarx.ro
N.B.
http://www.youtube.com/watch?v=vxQpAlH5GA4 (Gerula şi Bastus)
loading...
loading...


Zone Studio Oradea
Legenda Marelui Lup Alb
Mitul mesterului Manole
Vulcanii Noroioşi, o curată minune
Romania te iubesc. Inca!
Caracal, un oras "minunat"