Nicolae Titulescu

Scris de E.T. on Aug 31st, 2009 si introdus in categoria Editia curenta, Personalitati. Poti sa urmaresti raspunsuri pentru acest articol prin RSS 2.0. Poti sa scrii un raspuns sau sa lasi un trackback la acest articol

Nicolae Titulescu8.4109

titulescu02Diplomatie romaneasca

De cate ori vine vorba despre diplomatia romaneasca, din toate timpurile, numele unui om apare inevitabil pe buzele tuturor. Este vorba despre Nicolae Titulescu.
Pentru cei mai multi, este diplomatul roman ce a devenit presedintele Ligii Natiunilor (precursoarea ONU) si este acea persoana care a avut taria de caracter si a gasit forta necesara de a se opune vehement invadarii de catre Italia fascista a Abisiniei (Etiopia de azi).Insa mostenirea sa este mult mai mare de atat.

Pe plan intern a sustinut improprietarirea taranilor, introducerea sufragiului universal, introducerea unui sistem de taxare progresiva. Pe plan extern, Nicolae Titulescu este diplomatul ce si-a proiectat imaginea asupra diplomatiei romanesti intr-o perioada de mari schimbari si turbulente intr-o Europa ce trecuse déjà printr-o conflagratie mondiala si care inca nu isi putea gasi linistea.
Fluent in mai multe limbi straine, se impune foarte repede prin elocinta, eleganta discursurilor, usurinta cu care isi expune liber parerile si mai ales pentru sinceritatea si determinarea de a-si urmari principiile si de a le transpune in actiuni in cadrul activitatilor sale. Este deopotriva admirat si invidiat de catre oameni politici din interiorul tarii si de catre diplomatii straini.

A urmarit legitimarea dreptului international, impunerea dreptului in fata armelor, formarea unor aliante care sa impiedice un nou razboi. A crezut cu tarie in rolul Ligii Natiunilor.
A anticipat un nou razboi si astfel si-a pus talentul si priceperea in coordonarea politicii externe a Romaniei in incercarea de a gasi noi solutii pentru pace si de a preveni noi conflicte. S-a declarat impotriva revizionismului, a coordonat incheierea Micii Antante (1933), a Intelegerii Balcanice (9 februarie 1934 – Romania, Grecia, Iugoslavia, Turcia), a urmarit consolidarea relatiilor cu Franta, a condamnat incalcarea de catre Germania a clauzelor militare din tratatul de la Versailles (1935), a cerut vehement sanctiuni impotriva Italiei la invadarea Abisiniei. In 1929 a semnat alaturi de Polonia, Estonia, Lituania si URSS a pactului Litvinov de nerecurgere la agresiune pentru rezolvarea diferendelor intre state, marcand astfel ceea ce presa a numit un pact Kellog-Briand al Estului. Ulterior il sustine si saluta demersul lui Maxim Litvinov de definire a agresiunii si semneaza alaturi de acesta, la Londra (1933) a pactului ce reglementa agresiunea intre state.

-ar putea umple cel putin o biblioteca in incercarea de a portretiza aceasta figura emblematica a diplomatiei romanesti, cateva randuri nu i-ar face dreptate si nici nu ar putea acoperi macar o parte infima a realizarilor sale.
Discursurile sale vorbesc pentru sine :
Militeaza pentru iesirea Romaniei din neutralitate in timpul primului razboi mondial : ‘Romania nu-si poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuintelor sale si mai ales peste limitele demnitatii sale. […] Ardealul nu e numai inima Romaniei politice, priviti harta : Ardealul e inima Romaniei Geografice ![…]Nu, nu va pieri romanismul pe urma acestui razboi : vor pieri numai aceia care nu s-au aratat vrednici de dansul ! ‘

In sedintele Ligii in care s-a pus problema formarii unei Uniuni economice europene, a sustinut si a promovat participarea Turciei si a URSS la aceste sedinte, chiar daca nu erau considerate state in intregime europene. ‘ Eu cred ca nu sunt zece probleme economice ci una singura si ca aceasta este o problema mondiala’ (Interventia in comisia de studii pentru Uniunea Europeana, Geneva, 11 ianuarie 1931)
Intr-o perioada cand vocea marilor puteri se impunea in orice imprejurare, Nicolae Titulescu se opune hotararilor acestora, determinand luarea de pozitie din parte Ligii Natiunilor : ‘Regret a nu fi de acord nici cu delegatul Frantei, nici cu delegatul Marii Britanii. Aceasta nu mi se intampla des. Dar cand mi se intampla, nu voi lipsi de a persista in opinia mea, cu aceeasi tenacitate pe care mi-o cunoasteti cu totii. […] Se spune ca la Geneva ar fi state care isi fac situatia cu pumnul si ca ar fi altele care nu obtin situatia pe care o ambitioneaza, cu toate gesturile de devotiune repetate fara intrerupere timp de 15 ani. Se spune ca Societatea Natiunilor nu distinge intre cei care pacatuiesc si cei care nu pacatuiesc. Or, domnilor, nu exista religie trainica care sa nu fi creat pe langa paradis si un infern. Daca esti totdeauna sigur ca te urci in rai, poti fi totdeauna tot asa de sigur ca o atare religie nu va fi niciodata respectata.[…]Nu m-ati auzit niciodata tinand un asemenea limbaj cu privire la chestiunile care intereseaza direct tara mea. De data aceasta insa este vorba de ceva mai mult : de o chestiune de justitie internationala. Aflati de la mine ca romanii accepta toate suferintele, dar tot eu va spun ca ei nu vor accepta niciodata nedreptatea.’ (Discurs tinut de catre Nicolae Titulescu in 1935 cu privire la sanctiunile impotriva Italiei fasciste ca urmare a invadarii Abisiniei).

A prevazut ascensiunea fascismului si a nazismului in Europa si a incercat pe orice cale sa consolideze aliantele si relatiile dintre state pentru a impiedica escaladarea unui nou conflict : ‘Briand a vrut sa practice o politica de intelegere cu Germania la Cannes in 1922. El a fost impiedicat sa o faca, caci lumea spunea : e prea devreme. Experienta a dovedit ca tot ce s-a facut in urma a fost prea tarziu.’ (Conferinta tinuta de Nicolae Titulescu la Oxford, in 1937). In cartea unei jurnaliste franceze Genevieve Tabouis – ‘Douazeci de ani de tensiune diplomatica’ dezvaluie ca cererea de inlaturare a lui Titulescu din tara a fost initiata de Hitler care vedea in diplomatul roman un pericol iminent in calea planurilor sale. Jurnalista relateaza ca, ambasadorul german la Paris i-a spus ca Hitler nu putea trece la aplicarea planurilor sale pana anumiti oameni nu ar fi fost ucisi. Pe lista celor ce trebuiau cumva indepartati, primul nume era cel al diplomatului roman. (Nota : cartea a aparut pentru prima data la Paris in 1958 – informatiile cu privire la aceasta destainuire au fost publicate pe site-ul consulatului Romaniei din Boston).
Si-a pus viata in slujba pacii. A urmarit cu tarie impunerea principiului egalitatii dintre state. (de aceea a fost foarte vehement la invadarea de catre Italia a Abisiniei). A dirijat politica externa a Romaniei si a devenit figura simbolica a diplomatiei romane.
Pentru cei din afara, va fi persoana care a avut curajul sa ia pozitie in chestiunile dificile ale vremii, netinand cont de influenta celor pe care ii acuza, apostrofa sau impotriva carora cerea sanctiuni, toate in numele unui simt de justitie nemaintalnit atunci.
E timpul sa ne recunoastem valorile, e timpul sa ne cunoastem valoarea !

Nota : am actualizat limbajul folosit in discursuri pentru a facilita citirea.
Surse:
http://www.roconsulboston.com/Pages/InfoPages/Government/Titulescu4.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu
http://www.answers.com/topic/nicolae-titulescu
Nicolae Titulescu – Discursuri (antologie de discursuri si luari de cuvant ale diplomatului roman), Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1987

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...

2 Raspunsuri la “Nicolae Titulescu”

  1. bianca spune:

    unde as putea gasi un discurs de-al lui titulescu care sa se si auda?
    pe youtuber nu se aude…

    GD Star Rating
    loading...
    GD Star Rating
    loading...
  2. nori spune:

    Pe wikipedia -Nicolale Titulescu -vezi inregistrare audio,putin mai jos

    GD Star Rating
    loading...
    GD Star Rating
    loading...

Lasa o replica

Top All Time articole publicate (votate de minim 5 ori)

Cauta in arhiva

Arhiva