Chinocefalii în credinţele populare româneşti – Căpcăunul

Mitologia românească ne poate oferi cele mai interesante legende privitoare la cele mai curioase făpturi care, în viziunea omului din popor, au existat la începutul timpului pe pământ. Una dintre acestea este căpcăunul, mostru ce apare în numeroase basme ce ne-au încântat copilăria. Dar care este de fapt originea acestei înfiorătoare creaturi?

Legendele antropogonice româneşti ne dezvăluie faptul că au existat patru cicluri antropogonice, prin care cele două fiinţe gemelare, Fârtatul şi Nefârtatul, au încercat să creeze o făptură demnă de a stăpâni pământul. Astfel, antropogonia, ramură care încearcă să explice creaţia omului ca făptură cosmică pe pământ, cuprinde: spiţa căpcăunilor, spiţa uriaşilor, spiţa oamenilor şi spiţa uricilor (sau a blajinilor). Întâia spiţă, cea a căpcăunilor, a fost rezultatul încercărilor de început ale celor doi creatori ai lumii, şi sunt primele făpturi pe care mitologia românească le menţionează la începutul erei antropogonice. Aceştia, numiţi şi „catcăuni”, au reprezentat o încercare nereuşită: aveau o înfăţişare monstruoasă, erau chinocefali (cap de câine), lătrau în loc să vorbească şi erau antropofagi. Aveau, de asemenea, capacitatea de a vedea zece oameni cu un singur ochi. Locuiau în peşteri şi văgăuni, se ocupau cu culesul roadelor sălbatice şi cu vânătoarea şi se mâncau între ei, iar puţinii căpcăuni care au supravieţuit în al doilea ciclu antropogonic, au mâncat şi oameni.

Căpcăunii au fost distruşi de către uriaşi, reprezentanţi ai celui de-al doilea ciclu, şi creeaţi de către Fârtat şi Nefârtat în primul rând cu scopul de a stârpi prima spiţă nereuşită. După ce au fost înfrânţi, câteva exemplare răzleţe de căpcăuni au supravieţuit până în era omului – Muma Pădurii, Fetele Pădurii, Păduroiul şi Tatăl Pădurii. Aceştia îşi găsesc locul în poveştile populare cu substrat mitic. Spre exemplu, din basmul Cotoşmanul Năzdrăvan, de Petre Ispirescu, aflăm că ameninţarea cu Muma Pădurii este mai îngrozitoare pentru slujitorii zmeilor decât pedeapsa ce ar fi venit din partea stăpânilor de drept: „Întâlnind turmele, spuse aşijderea ciobanilor ce să zică şi ei, căci de unde nu, Muma Pădurii îi va chinui băgându-le mânile în căldarea cu jăratic, până vor muri, şi sufletele lor vor ajunge la munci nesfârşite.”

Extraordinar de interesantă este prezenţa în cadrul Bisericii Creştine Române a unui sfânt mucenic înfăţişat cu cap de câine – Hristofor. Originea acestuia este discutată pe baza unor documente istorice care atestă existenţa unui trib de chinocefali în zona Indiei. Se pare că sursa cea mai credibilă ar fi cartea Indica, a geografului antic Ktesias (secolul al V-lea), unde un întreg capitol este dedicat acestui „trib indian”. Sfântul Mucenic Hristofor este prăznuit la data de 9 mai şi este cel mai uimitor sfânt al Bisericii lui Hristos. În ceea ce priveşte particularitatea sa fizică, există două variante. Prima, care ţine mai mult de tradiţia populară creştină, spune că Hristofor ar fi fost un tânăr neînchipuit de frumos care s-a rugat la Dumnezeu să-i ia frumuseţea, pentru a nu mai sminti oamenii. A doua variantă spune că făcea parte dintr-un trib de chinocefali. Deoarece s-a convertit la creştinism, a fost ucis şi astfel a devenit martir. În unele icoane este reprezentat purtându-şi capul de câine pe o tavă. Pentru mai multe informaţii cu privire la Sfântul Hristofor – Sfântul Mucenic Hristofor Chinocefal

Revenind la antropogonia românească, uriaşii, care au curăţat pământul de odioasele făpturi antropofage, vor dispărea la rândul lor în lupta împotriva Fârtatului şi a Nefârtatului. Vor fi urmaţi de oameni, în al treilea ciclu antropogonic, care se află încă în desfăşurare. Blajinii, care vor domina al patrulea ciclu, există deja pe pământ, trăiesc în umbra oamenilor şi îi ajută, iar atunci când era oamenilor va ajunge la un final, blajinii vor fi consideraţi în sfârşit fiinţele perfecte, în stăpânirea cărora trebuie să se afle pământul.