Covoarele românești

Scris de Elizaveta Condrea on Nov 17th, 2009 si introdus in categoria Articole recente, Obiecte, Traditii. Poti sa urmaresti raspunsuri pentru acest articol prin RSS 2.0. Poti sa scrii un raspuns sau sa lasi un trackback la acest articol

Covoarele românești7.0104

covor-oltenesc-tifetzMulți sunt cei ce au uitat adevărata valoare a covorului național românesc și poate chiar l-au îndepărtat de ei din nevoia de modernizare. Totuși această piesă decorativă specifică tuturor zonelor României rămâne semn distinctiv al modului de viața din vremurile trecute, aflându-se în strânsă legătură cu tradiția. De exemplu în Moldova, după tradiţie, dacă ai fost om gospodar e o onoare să-ţi fie aşternut din faţa casei până la poartă în ultimul tău drum un covor. Iar fetele,căsătorindu-se, trebuiau să aibă de acasă zestre, de obicei ţesături de tot felul, printre care și două sau trei covoare. Toate acestea se pregăteau din timp, cu mulţi ani înainte şi se păstrau. Covoarele erau socotite piese artistice totodată întrucât puneau la încercare îndemânarea celei ce îl țesea.

Totuși nu întotdeauna acest tip de covor a avut același nivel de dezvoltare și apreciere, o privire de specialist ar scoate la iveală faptul că țesăturile în general au suferit și perioade de stagnare sau perioade în care au împrumutat motive și compoziții de la alte popoare.

Se presupune că covorul românesc, în special cel moldovenesc, a ajuns la un nivel înalt de desăvârşire în sec. XVIII – prima jumătate a sec. XIX. Totuși se pare ca acest tip de țesătura a existat în spațiul carpato – danubiano – pontic încă din perioade de la începutul erei noastre.

În timp, pentru covorul românesc, au fost găsite mai multe denumiri ce se păstrează și astăzi în unele regiuni astfel avem  „scoarţe”,„covoare”, „cergi”, “poloage”, “lăicere” etc.

Covorul românesc este în cele mai dese cazuri făcut din lâna groasă și prezintă motive florale (în zona Moldovei) și geometrice( în zona Olteniei și a Maramureșului). O cercetare asupra țesăturilor groase de lână, în special a particularităților și a similitudinilor covoarelor din diverse regiuni, a fost făcută de cercetători din cadrul Muzeului Satului din București.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în monografia „De la fibră la covor” publicată la Bucureşti în 1998. Dintre informațiile pe care le puteți găsi se număra și diversele variante ale țesutului ales ce poate fi ales neted, ales cu mițe, ales ridicat cu andreaua, ales în găurele, ales cu noduri prin broderie s. a. m .d.. De asemenea și compozita poate fi ușor diferita de la covor la covor întrucât lâna poate fi amestecata cu fire de bumbac, cânepa, in sau mătase.

Meșteșugul țesutului s-a răspândit datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuia sa ofere drept zestre covoare țesute cu mâna ei dar din păcate, cum această cerință a dispărut aproape complet în zilele noastre, și arta covoristicii tinde să fie uitată,ea găsindu-si loc doar în muzeele de etnografie.

Surse

www.incasa.ro

www.gandul.info

www.md.all-biz.info

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...

1 Raspuns la “Covoarele românești”

  1. Liuba spune:

    Este foarte clar si folositor.M-a ajutat mult.Va multumesc mult.

    GD Star Rating
    loading...
    GD Star Rating
    loading...

Lasa o replica

Top All Time articole publicate (votate de minim 5 ori)

Cauta in arhiva

Arhiva