Folclorul românesc este foarte bogat în ceea ce priveşte miturile, basmele şi legendele. Acestea reprezintă mostre ale unei filosofii arhaice, adesea mai benefică şi mai fascinantă decât cea modernă. Legendele, care sunt poveşti populare ce circulau pe cale orală până a fi consemnate în culegeri, aveau un scop social bine definit. Rolul lor era acela de a educa, de a face cunoscută diferenţa dintre bine şi rău, precum şi de a explica din perspectiva unei mentalităţi populare fenomenele naturale şi sociale. Spre deosebire de basm, legenda face întotdeauna referire la ceva deja ştiut: un loc, un animal, o plantă, sau un nume istoric. Explică întotdeauna un fapt considerat a fi real, iar în sistemul tradiţional de gândire, legendele reprezentau surse incontestabile de adevăr.

Legendele toponimice sunt un astfel de exemplu al mentalităţii tradiţionale. Acest tip de legendă are ca scop explicarea modului în care un anumit loc (apă, munte, colină etc.) a fost denumit şi motivul pentru care a primit respectivul nume. Deoarece au circulat pe cale orală, ele variază şi uneori variantele nu seamănă între ele. Ceea ce au întotdeauna în comun este morala şi faptul că binele învinge răul. O frumoasă legendă toponimică este aceea a Crişului. În unele cazuri aflăm că Crişul este frate cu Someşul, legenda bazându-se pe această relaţie, în altele, legenda vorbeşte despre cele trei Crişuri – Alb, Negru şi Repede.

Se spune că Someş şi Criş erau cei doi copii ai unui crai din Muntele Vlădeasa, care au fugit în munţi şi au devenit păstori după ce tatăl lor a fost ucis în război. Crescând şi muncind sub ochii mamei lor, într-o vară se întâmplă să dea o secetă mare, Someş şi Criş fiind nevoiţi să-şi pască turmele într-un loc mai îndepărtat. Ajungând şi instalându-se într-un vârf de munte ce asigura hrană bogată pentru oi, cei doi fraţi sunt doborâţi de un somn adânc, pentru ca a doua zi să li se înfăţişeze o fată nespus de frumoasă care le dezvăluie că au călcat pământurile mamei ei. Mama ei, Vrăjitoarea, a încercat să îi adoarmă pe veci, dar fiica sa, îndrăgindu-i pe cei doi, a ridicat blestemul. Fata le dă o frunză cu care numai unul dintre ei putea să-şi atingă fruntea peste noapte pentru a alunga somnul, şi îi învaţă cum să-l doboare pe fratele ei, zmeul, care urma să fie trimis să-i ucidă în următoarea noapte, apoi pe cerboaică, ce urma să fie trimisă a doua noapte, acesteia trebuind să-i reteze singurul corn din frunte. Fratele mai mic foloseşte frunza în prima noapte şi îl doboară pe zmeu. În a doua noapte, fratele mai mare alungă somnul şi o doboară pe cerboaică. Însă după ce animalul cade, fratele îi atinge cornul retezat şi se transformă într-un izvor. Acelaşi lucru se întâmplă cu fratele mai mic, care se trezeşte şi căutându-şi fratele mai mare atinge şi el cornul şi se transformă în izvor. Fata vrăjitoarei uitase să le spună să nu atingă cornul fermecat, astfel mama ei, vrăjitoarea fiind răzbunată. Povestea fiind adevărată, fratele mai mare este Someşul, care curge lin, şi mezinul este Crişul, care curge repede, alergând în căutarea fratelui pierdut. Ambele râuri izvorăsc din Vlădeasa, iar locul pe care a căzut cornul se numeşte şi acum „Cornul Cerboaii”.

În volumul În ţara legendelor, care îi aparţine lui Alexandru Mitru, ni se spune că erau trei fraţi, feciorii lui Criş, numiţi Alb, Negru şi Repede. Aceştia se îndrăgostesc de Florica, fata bătrânului Novac. Atunci când satul Floricăi este prădat de uriaşi, iar ea este luată prizonieră, fraţii află că numai trei voinici pot ucide uriaşii şi elibera bogăţiile din munţi. Însă atunci când vor sparge încuietorile munţilor, fiecare se va transforma pe rând într-o apă. Alb, Negru şi Repede ucid uriaşii şi redau aurul şi toate bogăţiile pământului sătenilor, în urma acestei fapte eroice transformându-se în râuri – Crişul Alb, Crişul Negru şi Crişul Repede.

Deşi în zilele noastre legendele şi-au pierdut credibilitatea, valoarea lor artistică, şi chiar cea practică, nu a scăzut. Spre exemplu, iniţiativa lui Alexandru Mitru nu a însemnat numai înfăţişarea gândirii tradiţionale şi a fanteziei bogate a românilor. Volumul În ţara legendelor are şi rol de ghid turistic, întregind frumuseţile pământului românesc, prezentându-l prin prisma sufletului poporului român. Văzând cele trei Crişuri şi cunoscând povestirile fantastice ale lui Mitru, nu poţi să nu te gândeşti la cei trei fraţi care au înfrânt uriaşii.

Surse: Legende populare româneşti – Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău

Alexandru Mitru – În ţara legendelor; Editura pentru turism, Bucureşti, 1973