Va întrebați vreodată cum a ajuns sa fie legenda lui Dracula atât de cunoscută în lume și de ce ea aparține tocmai României? Pe lângă impresionanta istorie e domnitorului Vlad Țepeș ne putem lauda si cu alte câteva elemente importante ce astăzi ne construiesc numele de Tara lui Dracula.
Poate că unul dintre motivele pentru care Romania e considerată de foarte mult timp patrie a vampirilor este chiar existența mai multor legende ce au ca bază aceste creaturi magice.
Una dintre imaginile cele mai importante este cea a lui Nosferatu – copilul nelegitim al unor părinți necăsătoriți. Se spune că numele său vine din grecescul nosophoros ce însemna aducător de boli (se credea că aduce tuberculoza) sau din vechiul cuvânt slav: nosifur-atu sau nesuferit.
Nosferatu nu se hrănește însa cu sângele oamenilor, principala sa caracteristica este libidoul, el putând avea relații sexuale cu cei vii, ajungându-se până la orgii ce îi extenuau amantele-victime. Această extenuare evolua într-o boală cu simptome asemănătoare tuberculozei. De asemenea Nosferatii, căci nu este vorba de un vampir unic, puteau să procreeze, de aceea erau socotiți periculoși pentru cuplurile proaspăt căsătorite, ura pentru cei căsătoriți legitim ii facea să o lase pe tânăra șotie însărcinata cu progeniturile lor. Nosferatii aveau însa un portret total diferit de cel ce se face astăzi vampirilor. Locuitorii Carpaților îi închipuiau ca pe niște fapturi puternic sexuale dar ce nu prezentau niciuna dintre următoarele binecunoscute caracteristici: colți, frica de soare, frica de cruci, asexualitate si sete de sânge. Acest portret nu are, din păcate, nicio legătura cu legendele românești ci in parte cu romanul lui Bram Stocker..
Alte două legende importante sunt cea a moroilor și cea a strigoilor, văzute ca fiind intr-o strânsa conexiune, diferența esențială dintre ei fiind aceea că moroii sunt vampiri vii în timp ce strigoii se întorc din morți. De asemenea Morii pot atât femei cat și bărbați si prezintă în mare poarte toate caracteristicile strigoilor. Se consideră că printre modurile în care o persoană poate ajunge strigoi după moarte se numără sinuciderea sau faptul că acea persoana este cel de-al șaptelea fiu al unei familii. Se mai spune că strigoiul apare doar dacă mama copilului, în timp ce este însărcinata, bea apa necurată sau iese noaptea afară cu capul gol, Cel Rau apărând atunci și punându-i pe cap o chitie roșie. Aceasta trebuie îndepărtata cât mai repede pentru a împiedica transformarea copilului. Deși există mai multe variante ale originilor acestor ființe de legendă, elementul central al acestor doua creaturi: strigoii și moroii, este acela că ambele provoacă rău victimelor lor, însa doar în unele zone moroii sunt asimilați vampirilor.
Vârcolacii sunt alte figuri fantastice românești, sunt socotite a fi cele mai puternice dintre creaturile nemuritoare căci pot face Luna si Soarele să dispară, mâncându-le. Și ei apar din copii nebotezați sau născuți cu anomalii. Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din vylx + dlaka ce însemna cu păr de lup. Totuși aceste creaturi nu atacă în mod direct oamenii.
Morii, Vârcolacii și Strigoii alături de Nosferati au contribuit la dezvoltarea legendei vampirilor pe teritoriul romanesc si au influențat creativitatea autohtona și de peste hotare, generând și astăzi noi si noi legende și interpretări, dintre care o amintim pe cea mai recenta-saga Twilight.
Surse:
http://www.multiorgasmic.com/rephaim.htm#darkgift.
http://vampiresaz.webs.com/
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Noaptea%20strigoilor%20de%20JMC.htm
loading...
loading...

Zone Studio Oradea
Legenda Marelui Lup Alb
Mitul mesterului Manole
Vulcanii Noroioşi, o curată minune
Romania te iubesc. Inca!
Caracal, un oras "minunat"
Foarte interesant.
Părerea mea este ca Dracula a apărut in urma domnitorului Vlad Tepes, datorita cruzimii acestuia. Foarte mult sânge a fost vărsat în acele timpuri.
Da într-adevăr, România a devenit țara vampirilor, mai exact Transilvania, a devenit țara vampirilor, datorita acestor interpretări, însa mie nu îmi displace acest lucru și este chiar frumos sa știi ca trăiești într-un loc cu atâta legenda.
loading...
loading...
Pentru Andreea
Sa stii ca nu Vlad Tepes poata numele de Dracula.daca vei studia un pic istoria vei descoperi ca Dracula este de fapt Vlad Dracul, tatal lui Tepes.Dar ma rog…asta face un roman scris de un englez cum de altfel cum se intampla si in ziua de astazi ca englezii ne vad tiganii dar nu isi vad pedofilii. Asa ca tare bun ar fi fost acu un tepes.Sau un DRACULA
loading...
loading...