Ignatul9.5104

Porcul şi mistreţul apar în vestigiile artistice descoperite în vechile teritorii ale tracilor. Se presupune că la 20 Undrea geto-dacii aveau un ritual privind sacrificarea porcului şi că romanii au moştenit obiceiul. Chiar şi denumirea de 20 Undrea ce apare în calendarul popular de Ignatul porcilor, Ignatul sau Inatoarea se explică prin heneti, atestat ca trib trac, ce se traduce prin „scufundarea în apă”, „purificare”, „jertfă”.

Ignatul apare ca o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sângeros al porcului şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practică preistorică care supravieţuieşte în ţinuturile româneşti extracarpatice. Perechea lui feminină, Inatoarea, este de asemenea asociată cu focul şi rugul funerar.

Legenda lui Ignat

Ignat, care era cam slab de braţ scapă securea, înainte să sacrifice porcul, în capul tatălui său. Tatăl moare iar Ignat, cuprins de disperare fuge în lume să-şi caute izbăvirea. Reuşeşte să se împace cu propria conştiinţă şi cu Dumnezeu, fiind promovat la rangul de Sfânt.

Sacrificarea porcului

La sate, tăierea porcului este prilej de bucurie şi de petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sângeroase ci de un prilej de reunire a micilor comunităţi de la sate, de celebrare a bunăstării, ajutare a celor săraci prin pomană şi de urări de bine. Se prăjeşte carnea proaspătă, se mănâncă şorici, se destupă sticle de vin sau ţuica din care sunt cinstiţi vecinii şi cei ce au ajutat la spintecare, se face o pomană a porcului cu bucăţi de carne gătite, cu cârnaţi proaspăt făcuţi.

Pe 20 decembrie se aud „ţipetele morţii”. Se dă foc la paie, iar pielea şi părul porcului încep să sfârâie. Focul creşte în înălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului se pârleşte apoi cu butelia. După ce se pârleşte, îl urcă pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Se răzuieşte şi se spală cu apă clocotită. Se înmoaie un deget în sânge şi se dă pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerând semnul crucii.

Pe plită sfârâie un ceaun cu carne proaspătă. Alături se învârte o mămăligă care se taie cu aţa, iar dintr-un ibric ies aburi de la ţuica piperată. Pe la porţi se aud versuri de colinde: „Trei crai de la răsărit/Spre stea au călătorit…”

Tradiţii şi superstiţii de Ignat

Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sânge pe obraz, ca să fii ferit de vărsat şi ca să fii roşu în obraz şi sănătos în anul care vine.

Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-şi înţepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu făină şi o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămaşi în viaţă.

Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi.

Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă boala de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul.

Vrăjitoarele gătesc untura porcului tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece.

Se spune că în noaptea de Ignat porcul îşi visează cuţitul. Sfântul Ignat se arată porcilor şi le spune că au să moară pentru că el ia sufletele porcilor.

Reglementările UE în privinţa sacrificării animalelor

Din 2007 noile norme impun restricţii în ceea ce priveşte creşterea şi sacrificarea porcinelor.

Porcii trebuie sacrificaţi prin împuşcare sau electrocutare. Schimbările vizează şi stabilirea unui standard de curăţenie şi de siguranţă în ce priveşte calitatea cărnii, porcul nu mai poate fi înjunghiat în bătătură ci într-un abator sau locaţie special amenajată, sub supravegherea unui specialist veterinar.

Carnea trebuie testată înainte de a fi data spre comercializare si mai mult decât atât, carnea provenită de la porcii crescuţi în sisteme neprofesionale poate fi utilizată numai pentru consum familial.