M-am gandit ca fiind un popor de oameni crestini, este important a ne aminti ca in data de 14 septembrie se sarbatoreste in fiecare an, Inaltarea Sfintei Cruci. In calendarele ortodoxe, aceasta sarbatoare este trecuta cu rosu(precum spun bunicii: “e sarbatoare mare”) si este zi de post.
Desi e ciudat, nu m-am gandit de doua ori sa scriu despre aceasta sarbatoare, desi subiectele cu tenta religioasa par la prima vedere puerile sau “pentru oameni care au timp de citit asa ceva”. Dar stiti bine ca de fapt, credinta este esenta si este esentiala si mangaie sufletul oricarui crestin. Asadar, este o sarbatoare traditionala, respectata intru totul de catre cei varstnici si deopotriva si de cei tineri, care cunosc insemnatatea acesteia si o cinstesc.
Cum a inceput a se tine aceasta sarbatoare? Constantin cel Mare, intaiul imparat al crestinilor, avea razboi, precum zic unii din istorici, la Roma impotriva lui Maxentiu, iar altii afirmand ca la apa Dunarii împotriva scitilor. Debusolat si lipsit de nadejde, deoarece oastea sa era mai mica decat vrajmasii lor, a avut loc o minune. Pe cer a aparut, in timpul zilei o cruce, cu mesajul “ Intru aceasta vei birui”. Asadar, a realizat o cruce de aur, purtata inaintea oastei sale…iar rezultatul a fost cel asteptat: a castigat batalia. Acesta este semn ca datrita credintei noastre, putem reusi orice. Facand o trecere la Evanghelia de duminica dinaintea Inaltarii Cinstitei Cruci, este pasajul in care Iisus vorbeste cu Nicodim si ii spune “Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea”
Dupa aceasta intamplare, atat Constantin cel Mare cat si mama sa Elena, s-au botezat intru Domnul, femeia mergand sa caute crucea lui Hristos. A gasit toate cele trei cruci si i s-a aratat crucea pe care a fost rastignit Iisus, tot prin minune. “Si neputand incapea tot poporul sa se inchine, s-a rugat ca macar sa o vada. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, si a inaltat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si vazand-o poporul, a inceput a striga: “Doamne miluieste!” Si de atunci a început a se tine sarbatoarea Inaltarii Cinstitei Cruci.”
Si precum stiti ca acesta este obiceiul, in cadrul Sfintei Liturghii, priceasna cantata de cor sau de cei din strana va fi despre Sfanta Cruce. Si mi-era dor sa ascult cateva versuri, asa ca va ofer si voua, cunoscatorilor si nu numai posibilitatea…” Cruce Sfanta parasita, la o margine de drum, coperisul tau se strica langa crestinii de-acum…”
Haideti sa ne bucuram intru totul de cea mai frumoasa zi, sa ne incepem saptamana cu drag, cu liniste si cu speranta…
Surse: Biblia sau Sfanta Scriptura, Ev dupa Ioan cap 3, vs 17, http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie14.htm
loading...
loading...

Zone Studio Oradea
Legenda Marelui Lup Alb
Mitul mesterului Manole
Vulcanii Noroioşi, o curată minune
Romania te iubesc. Inca!
Caracal, un oras "minunat"