De-a lungul timpului omul a întâmpinat obstacole care i-au dovedit micimea în faţa naturii şi a sorţii, iar într-o vreme în care ştiinţa nu era destul de avansată pentru a oferi soluţii sigure, doar gândirea magico-religioasă a putut asigura un echilibru între fiinţa umană şi forţele ce o depăşesc. Omul de la sat a avut dintotdeauna conştiinţa divinităţii, crezând în ea fără a cere dovezi concrete. Totuşi, a simţit nevoia de a practica unele ritualuri magice, care aveau menirea de a oferi o protecţie sigură. Riturile de înlăturare a bolilor reprezintă un exemplu al modului în care omul a încercat să facă tot posibilul pentru a învinge incontrolabilul, atunci când nici sursa bolilor şi nici remediile medicale nu erau cunoscute.

Următoarele exemple de stratageme prin care boala sau moartea erau înşelate nu se practică numai pe teritoriul României, ci şi în întreaga Europă şi pe celelalte continente. Una dintre acestea este schimbarea numelui sau botezarea din nou. În Oltenia, spre exemplu, primul copil născut viu după ce unul sau mai mulţi s-au născut morţi, este numit după pierit. Acestuia i se dă un al doilea nume, iar primul nume este scris pe o cărămidă care este apoi dată pe o apă curgătoare. Astfel, demonul bolii îl va crede mort şi nu îl va mai căuta: „Schimbându-i numele de botez cu alt nume nou, se crede că dracul îl va pierde, şi în veci nu mai dă peste el.”

Cea mai cunoscută metodă de schimbare a numelui este aceea efectuată printr-un simulacru de vânzare. Mama a cărui copil este bolnav îşi vinde copilul pe fereastră unei alte femei, în acelaşi timp schimbându-i numele. Această datină este menţionată şi de Ion Creangă în povestea Stan Păţitul. Întrebat de nume, eroul basmului răspunde: „Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan în Ipate, şi de-atunci am rămas cu două nume.”

Adesea numele nou avea o anumită semnificaţie, scopul lui fiind acela de a alunga duhurile rele, şi nu de a fi un nume plăcut: Lupu, Lupa, Grozea, Zmeu, Ursu, Ursa etc. Numele este important deoarece există credinţa că atunci când chemi pe cineva pe nume, acţionezi legătura ocultă care îl aduce pe cel chemat în prezenţa ta, a celui care îl cheamă.

În sudul României se mai practica şi „darea de pomană” atunci când pruncul era fragil şi bolnăvicios. Mama dădea pe fereastră copilul unei femei considerată ca având noroc la copii, iar aceasta din urmă spunea „bogdaproste”. Astfel, copilul era adoptat, şi se întorcea în sânul familiei biologice când nu mai dădea semne de fragilitate. Utilizarea ferestrei ca loc de vânzare sau dare de pomană simbolizează înstrăinarea şi ruperea copilului de mediul şi familia care i-ar fi purtat ghinion. Gestul era unul pur formal, stabilit dinainte. Mama adoptivă înapoia întotdeauna copilul, mai devreme sau mai târziu, şi era considerată mai mult un fel de naşă.

Un alt exemplu în care ingeniozitatea omului înfrângea demonul bolii este cazul celor care sufereau de friguri. Aceştia puteau scăpa de demonul care îi chinuiau în mai multe moduri. În judeţul Dorohoi, stratagema era ca atunci când într-o casă cineva se îmbolnăvea de friguri, toată lumea trebuia să plece de acasă şi să lase pe uşă un bilet: „Cutare nu şade în casa asta.” Astfel, frigurile venind şi văzând mesajul, se întorceau şi nu mai vizitau niciodată respectiva locuinţă.

Precum am spus, aceste practici nu se întâlnesc numai pe teritoriul României, ci fac parte din patrimoniul omenirii, de la începutul existenţei ei pe glob, având desigur fiecare anumite variaţii şi particularităţi. Spre exemplu, în Japonia, vărsatul este îndepărtat printr-un procedeu foarte asemănător celui folosit împotriva frigurilor.

Surse: I. Aurel Candrea – Folclorul medical român comparat; studiu introductiv de Lucia Berdan, Polirom, Iaşi, 1999

http://www.sfin.ro/articol_10036/nasia_botezul_vanzarea_copilului.html