Periniţa9.51011

Probabil că nu există om care să nu fi jucat pe ritmurile „nebune” ale Periniţei. Acest dans specific românesc reprezintă un ritual al sărutului. Sătenii din comuna prahoveană Bătrâni declară că ei sunt cei care au jucat primii hora sărutărilor.

Acest dans a pornit de la petrecerile de nuntă, numite şi vedre, atunci când mireasa invita fetele şi băieţii din sat la masa de sâmbătă seara pentru a-şi lua la revedere. Se făcea o perniţă mică şi brodată, care se aşeza în mijlocul locului de dans, aşa născându-se Periniţa. În seara aceea, mireasa dansa şi se pupa cu toţi băieţii, fiind ultimul ei sărut ca domnişoară.

Mirele participa şi el la eveniment, lăsând băieţii să-i pupe aleasa fiindcă duminica o pupa numai el. Pentru mireasă, Periniţa era ultimul ei dans ca fată, pentru că devenea femeie măritată şi nu mai avea voie să joace această horă a sărutului.

Îmi aduc aminte cu drag de horele dezlănţuite ale Periniţei pe ritmuri de sârbă pe care le jucam în Căminul Cultural din satul bunicilor. Abia aşteptam să vină Paştele şi Crăciunul fiindcă atunci se ţineau cele mai frumoase petreceri la ţară. Oamenii erau voioşi şi jucau cu drag pe cântecele celor mai buni lăutari din zonă.

În momentul în care se auzeau primele acorduri ale Periniţei, baieţii şi fetele ieşeau la joc, iar cei mai în varstă stăteau pe margine şi priveau melancolici. Imediat se ivea un băiat ce flutura o batistă frumos brodată în mâna dreaptă. Acesta intra în mijlocul horei şi după o cercetare atentă a fetelor ce săreau cu sânii vârtoşi pe ritmurile sârbei se ducea la aceea care i-a picat cu tronc, îi punea batista după cap şi o trăgea în mijlocul horei. Apoi băiatul întindea batista jos, cei doi se aşezau în genunchi şi se sărutau cu foc. După aceea era rândul fetei să aleagă un băiat şi să îndeplinească ritualul sărutului, iar totul o lua de la început. Vai ce îl „uram” pe acela care trăgea de timp jucând singur în mijloc până ce îşi alegea fata cea mai frumoasă. Mereu îmi era teamă că lăutarii termină de cântat versurile Periniţei şi niciun flăcău nu ajungea să mă aleagă.

Versurile pe care gândurile şi inima aveau un ţipăt zbuciumat de dragoste erau:

Foaie verde foi ca viţa

Joacă frate periniţa

Joac-o bade tot aşa

Asta-i periniţa ta

Nu te opri

Tine periniţa

Ia-o cât e fată

Nu uita fundiţa,

Nu te opri

Ţine periniţa

Joacă mândro din picioare

Că e sărbătoare.

Acest joc al dragostei şi al sărutului încă se păstrează în tradiţia românească şi încă se joacă la nunţi şi la sărbătorile de peste an.