Încă port vii amintirile serilor de după lăsatul secului de Crăciun petrecute în casa bunicilor. Reuşesc să-mi amintesc interiorul odăii în care bunica trebăluia de zor îmbujorată de focul ce trosnea în sobă. Odaia era îmbrăcată cu peretare cu modele florale de diferite culori ce erau ţesute pe lungimea războiului de ţesut. În patul pe arcuri domneau pernele aşezate una peste cealaltă până ajungeau în tavan.

Abia aşteptam să se termine muncile agricole pentru a începe sezonul şezătorilor. Acestea erau întâlniri ale femeilor din sat la una din case pentru a toarce lâna, cânepa, inul sau pentru a scărmăna lâna sau  penele. La noi în zonă, în Oltenia, se mai numesc şi clăci. În serile în care se organizau la noi în gospodărie, bunica înteţea bine focul pentru a face pâine pe plită şi pentru a fierbe ţuica de prune. Bunicul pregătea laviţele şi scaunele necesare torcătoarelor. În aşteptarea începerii clăcii, stăteam în pat ”îmbătată” de varietatea miresmelor ce se răspândiseră în odaia micuţă şi urmăream cum se jucau pe tavan luminiţele buclucaşe scăpate prin crăpătura uşii sobei.

Odată cu lăsarea întunericului, femeile din sat se şi iveau în ogradă, primind în mod egal lâna care trebuia toarsă în acea noapte. Pentru a crea o atmosferă plăcută, luam tăviţa cu paharele de ţuică îndulcită cu miere de albine şi serveam lucrătoarele să li se dezlege limbile. Femeile cu faţa înroşită de ţuica fierbinte şi de căldura din odaie începeau să spună ghicitori, zicale, poveşti şi să cânte balade.

Când lucrul era în toi, se şi auzeau de pe uliţă acorduri de vioară şi sunete de acordeon. Era moş Vasile cu grupul său de lăutari, cei care aduceau voia bună de şezători. La intrarea acestora în casă, munca era uitată. Muzicanţii, buni cunoscători ai obiceiurilor locale, îşi ocupau locurile prestabilite şi începeau să interpreteze melodii de joc. Atmosfera creştea în veselie şi bună dispoziţie. Toate femeile ieşeau la joc şi pentru că nu aveau loc în odaie, se urcau şi pe laviţele care înconjurau peretele. Moş Vasile cânta de îi săreau mustăţile stufoase şi femeile jucau până îşi rupeau opincile. Apoi bunica îi servea cu mâncare şi băutură, femeile se întorceau la lucru, iar moş Vasile începea să ne spună snoave.

Când zorii de ziuă băteau la geam, mai trăgeam o horă fioroasă, dar de data asta în mijlocul curţii. Lucrătoarele plecau voioase cu lăutarii după ele, aceştia conducându-le acasă cu alai de muzică.

Nu o să uit niciodată felul plăcut în care petreceam nopţile lungi de iarnă din casa bunicilor, unde veselia era armonios împletită cu tradiţia şi munca.