In cele mai multe cazuri motul se taie la un an, dar copiii pot avea chiar trei sau cinci ani, in functie de dorinta parintilor. Se spune ca parul nu trebuie taiat pana in acel moment, cand este impletit si legat cu o funda albastra la baieti si rosie la fetite. Dupa ce a fost taiat, se lipeste cu picaturi de ceara pe un banut, de preferat de argint. Unii parinti pastreaza motul pana creste copilul. Sunt regiuni in tara unde motul taiat se pastreaza ca amintire impreuna cu lumanarea de botez si se arata copilului cand implineste sapte ani, dupa care se ingroapa la radacina unui pom fructifer sau intr-un lan de grau, ca parul celui mic sa fie bogat. Cum nasul este maestru de ceremonii, in resedinta lui este gazduita petrecerea la care toti cei apropiati familiei se bucura impreuna de acest eveniment unic. Copilul trebuie sa defileze in hainutele daruite de nas, iar parintii, drept multumire ii dau “plocon” nasului, dupa posibilitati. Cine poate da un animal, o vadra de tarie, un sac din recolta proprie si cine isi permite o masinuta, o vila cu piscina, un sejur in insule, pe masura garderobei finului.

Pentru toti cei prezenti este o amintire frumoasa, iar pentru copil este prima ocazie in viata de a – si ”scrie” viitorul cu propriile maini, fara sa isi dea seama de acest lucru. Eu si acum o mai pun pe mama sa imi povesteasca ce am ales cand mi-au taiat motul: banii, un creion si un caiet. Ai mei au fost mai indulgenti si m-au lasat sa aleg mai mult de trei obiecte, sa fie de rezerva. Atunci, m-am gandit ca n-ar fi rau sa aleg andrelele si un ciocan, caci un mester bun si o croitoreasa iscusita vor supravietui intotdeauna in vremuri grele. Asa ma consolez mereu. Daca nu voi reusi cu pixul pe hartie, voi avea intotdeauna de rezerva andreaua si ciocanul!