Cred că oricare dintre noi își amintește de ziua a opta de după Paști, atunci când mamele și bunicile merg la biserică și la cimitir, de Paștele Blajinilor, pentru a-i comemora pe cei decedați.

În casă se fac pregătiri intense, se coc cozonaci și se înroșesc ouă, locurile de veci sunt curățate, sufletelor celor adormiți li se aduc diferite ofrande, iar preoții vin în cimitir pentru a ține o slujbă de pomenire în fața mormintelor.

Această sărbătoare, caracteristică zonei Moldovei, nu își are rădăcinile în Biblie, iar unii teologi susțin chiar că, nu ar face parte din canonul Bisericii Ortodoxe și că ar fi o mit, asemeni Legendelor Olimpului.

În mitologia românească, blajinii sunt niște ființe blonde, dotate cu însușiri excepționale, care au luat parte la geneza acestei lumi ; ei au fost stâlpii de susținere ai cerului și ai pământului.

În unele zone ale țării sărbătoarea era ținută cu sfințenie, deoarece era asociată  cu fertilitatea femeilor, a ogoarelor și cu bunăstarea casei, iar cei care se încumetau să nu o celebreze erau urmăriți de ghinion tot anul.

Imaginația populară a țesut diferite povești în jurul acestor ființe bune, blânde și cuvioase : se spune că locuiesc la hotarul dintre lumea aceasta și cealaltă, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei, și nu au notiunea timpului. Pentru ei Paștele este anunțat de sosirea cojilor de ouă roșii, pe apa râului, sărbătoare ce pentru ei înseamnă împreunarea cu soțiile, pentru procreere, după o perioadă de rugăciune și de abstinență, de 11 luni.

O altă legendă ne vorbește despre Alexandru cel Mare, care în peregrinările lui, ajunge și pe o insulă, de la marginea Paradisului, unde îl întâlnește pe Evant, regele Blajinilor, care îi oferă în dar licoarea vieții veșnice.

În unele credințe populare, acești semizei locuiesc într-o lume situată sub pământ, într-o lume paralelă, sunt infinit mai credincioși decât pământenii și își petrec vremea în post și rugăciune.

Etnologii îi văd ca pe o rezervă a speciei umane, ei fiind cei care ne vor înlocui pe pământ, atunci când păcătoșenia noastră va duce la dispariția speciei. Blajinii, în bunătatea lor, se roagă pentru sufletele pământenilor și își doresc să le vină rândul cât mai târziu la popularea pământului.

Astăzi, puțini oameni mai cunosc aceste legende, iar sărbătoarea este un doar moment de aducere aminte a celor trecuți în lumea de Dincolo.

Sursa : http://criscente.wordpress.com